Medicii vorbesc despre puterea rară și nobilă a acestor gesturi, dar și despre neîncrederea care face ca multe alte vieți să nu mai aibă șansă.

Până în luna octombrie, de la începutul anului, zece familii bihorene au transformat durerea pierderii în șansa altora de a trăi, alegere care transformă o tragedie într-un gest de iubire pentru oameni necunoscuți. În spatele fiecărui transplant se află o poveste despre pierdere și speranță, despre medici care luptă cu neîncrederea și despre familii care au curajul de a spune „da” atunci când viața spune „nu”.

„E complicat să convingi oamenii astăzi, pentru că încrederea în sistemul medical este foarte scăzută. «Covidul nu mai este Covid, vaccinul nu mai este bun, moartea nu mai este moarte». Oameni fără pregătire în domeniu pun la îndoială părerea specialiștilor. Dacă doi medici spun că este decedat, că este mort creierul, nu este suficient. Înțelegem că oamenii speră, dar modul în care pun mereu problema este clar legată de deficitul de încredere. În ceea ce privește legislația, așteptăm introducerea registrului de donator și punerea lui în funcțiune.

Am putea să ne facem cunoscută, din timpul vieții, dorința de a dona în situația în care ajungi să fii diagnosticat în moarte cerebrală. Un astfel de registru ar fi de mare ajutor. Foarte multe familii spun că nu știu ce și-ar fi dorit persoana ajunsă în moarte cerebrală. Și dacă nu știu, din start spun nu. Ar fi de ajutor dacă, în momentul în care ai discuta cu o familie, ai avea acces la o bază de date și să poți spune că asta a fost dorința persoanei. E important să-i respecți dorința”, povestește asistentul șef al Clinicii ATI I, Petru Cotrău.

Dintre cazurile care i-au rămas în suflet, asistentul își amintește de unul din 2023:

„În urma unui accident foarte grav, un copil a fost proiectat în afara mașinii, mama avea și ea fracturi. Mama era internată la ortopedie cu fracturi, operată, reoperată. Tata săracul făcea naveta între terapie, unde era copilul și ortopedie unde era soția. Impresionantă a fost puterea lor de a trece peste tot ce li s-a întâmplat și a se gândi la alți semeni, la a-i ajuta. Nici nu îți venea să-i abordezi când vedeai toată situația. Când am avut prima discuție, nici nu și-au pus problema să refuze. Au înțeles ce s-a întâmplat cu copilul lor, au suferit, dar au avut puterea să facă acest bine”.

Puterea de a spune „da” atunci când viața spune „nu”

Un alt caz pe care nici nu știe unde să îl încadreze a fost al unui copil de 4 ani, despre care părinții au înțeles că nu mai este cale de întoarcere, „dar își doreau mult să îl incinereze, hotărâre luată înainte de discuția cu noi. Știau toți pașii pe care trebuie să-i facem, conform protocolului. Când i-am confirmat moartea cerebrală, au spus că deciseseră să îl incinereze.

Nu aveau o problemă să îi ajute pe alții, doar că copilul lor era mic în greutate. Mi-au explicat că nu sunt de acord cu donarea, pentru că asta ar fi dus la scăderea greutății, iar cenușa nu ar fi fost suficientă pentru a-și face diamantul pe care voiau să îl facă”, a povestit Petru Cotrău.

Conferențiarul universitar doctor Carmen Pantiș, medic primar anestezist, spune că cele mai multe probleme le are cu familiile care confundă moartea cerebrală cu coma, cărora li se explică că micuțul este decedat, fiind în moarte cerebrală, dar i se răspunde că „au mai fost unii în comă 3 sau 6 luni și și-au revenit”.

O parte a acestor situații nu au în centru doar necunoașterea oamenilor ci și fake news-uri, afirmațiile sau postările pe rețele sociale ale unor oameni a căror pregătire medicală ar trebui să le permită să înțeleagă diferența dintre comă și moarte cerebrală.

„Cred că unii oameni vor să iasă în evidență să câștige click-uri, să fie populari în ciuda unor realități pe care și ei le cunosc”, susține Carmen Pantiș, completată de Petru Cotrău: „Oarecum, nu sunt de condamnat nici oamenii. Vin informații de acest fel și dintr-o parte și din cealaltă, de la unii despre care se spune că sunt specialiști. Ce să creadă oamenii?”.

Rezultatul, în ceea ce privește Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, 7 persoane au refuzat prelevarea de organe în 2025.

„Nimeni nu își pune parafa dacă nu e 100% sigur”

Testele și protocoalele prin care o persoană este declarată în moarte cerebrală sunt foarte stricte. În România trebuie să fie și trunchiul cerebral mort și scoarța cerebrală, cortexul.

„Am avut recent un tânăr care a căzut de la înălțime și avea respirații spontane, ceea ce însemna că trunchiul cerebral nu este mort. Dar în momentul în care tot creierul a devenit o masă amorfă, s-a instalat tabloul de moarte cerebrală, iar organele au intrat în insuficiență. Asta a însemnat că nu a mai putut fi eligibil. O dată instalată moartea cerebrală, ea este ireversibilă. Aici nu poți să greșești. Nimeni nu își pune parafa dacă nu e 100% sigur. Tot timpul e nevoie de doi medici care să confirme aceste lucruri.

Nu doar la noi, nici în țară nu știm situații în care să se fi declarat moarte cerebrală și să fi avut loc o revenire. Și totuși, oamenii, cred că așa ceva s-ar putea întâmpla pentru că au văzut ei într-un film sau au citit undeva. Unii pacienți au mișcări Lazarus, de flexie, extensie ale membrelor superioare și inferioare, datorate măduvei spinării, care este încă vie”, spune Carmen Pantiș.

Conform aceleași surse, după instalarea tabloului morții cerebrale, medicii trebuie să facă eforturi pentru ca organele să rămână într-o stare în care să poată fi transplantate. Spre exemplu, când este vorba de transplantul de cornee, din cauza faptului că funcțiile emisferelor cerebrale, a trunchiului, mezencefalului, bulbului și a tuturor glandelor sunt abolite, pacienții nu mai au lacrimi. Pentru a păstra corneea în stare bună, se aplică comprese umezite pentru a-i păstra viabilitatea.

Din echipa de la Spitalul Județean care se ocupă de prelevare mai fac parte: dr. Ștefan Pataki – medic primar ATI și 9 asistenți medicali, printre care asistenții principali Viviana Pinta, Emese Pataki, Aurelia Cheregi, Gabriela Pușcaș, Mihaela Popovici și Otto Gergely, brancardier Alexandru Marușca. Aceștia primesc suport de la rezidentul chirurg Cătălin Ile și echipa complexă de oftalmologi coordonați de doctorul Flaviu Bodea.

Eforturile medicilor au fost mereu dublate de implicarea conducerii. „Îi mulțumim în special domnului manager Gheorghe Carp și doamnei director medical Lucia Daina pentru suportul necondiționat în cei 17 ani de activitate pe programul de transplant” adaugă Carmen Pantiș.

În prezent pe lista de așteptare în România sunt în jur de 4.000 de persoane pentru transplant de rinichi, 40-60 pentru inimă, peste 700 pentru ficat.

„Credo quia absurdum”

Tudorel Florian Sabău, medic primar anestezist, responsabil cu identificarea donorului în moarte cerebrală și menținerea funcțiilor fiziologice, care lucrează de 17 ani în această activitate, spune că situația s-a îmbunătățit în timp datorită includerii în protocoalele medicale a unor metode noi de identificare a morții cerebrale: Eco-Dopler și Angio-CT-ul cerebral.

„Problema este că lumea nu prea înțelege fenomenul. După ce le explicăm că, practic, creierul e mort, ne întreabă dacă mai sunt șanse. Și din păcate, sunt colegi de breaslă care încă nu cunosc cum stau de fapt lucrurile, dar își dau cu părerea. Totul depinde de nivelul de educație medicală, dar și de credințele religioase. Foarte greu de acceptat ideea donării la ortodocși, baptiști și penticostali. Mai ușor la catolici și reformați, care probabil au mai multe rude, cunoștințe și conexiuni în străinătate, acolo unde bunătatea este înțeleasă și în acest fel”.