Prefectul de Bihor le-a cerut managerilor de instituții, în timpul Colegiului Prefectural de luna trecută, un raport despre cum au implementat sau lucrează la implementarea Programului de Guvernare, fiecare dintre ei.
Cine nu raportează va fi raportat
Cum însă puțini au fost cei care au răspuns solicitării prefectului Dumitru Țiplea, la ședința de astăzi acesta le-a dat directorilor un ultimatum. “Suntem la o ședință de colegiu prefectural, care înseamnă guvernarea județului bihor. De la această premiză vreau să plecăm în discuțiile noastre. Presupun că fiecare, ca șef de instituții, ați frunzărit Programul de Guvernare. Sunt 270 de pagini și nu este mult o dată la patru ani să citești 270 de pagini. Sunt câteva schimbări majore la unele capitole, însă presupun că cele pe care le implementați, le cunoașteți. Aceasta este premisa de la care pornim. În timpul acestor ședințe, vom lua capitol cu capitol și vom vedea cum ne raportăm noi, fiecare instituție în parte, la Programul de Guvernare. Luna trecută am solicitat să comunicați măsurile pe care le implementați, cu privire la reducerea poverii administrative, pentru a vedea în ce punct suntem și unde putem interveni. O parte dintre voi ați comunicat, o parte nu. Cei care nu au comunicat, ori sunt foarte avansați în implementarea programului de guvernare, ori ignoră acest lucru”, a subliniat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Prefectul le-a dat directorilor o săptămână pentru a trimite darea de seamă restantă. “În cazul celor care nu trimit nici de data asta, voi face rapoarte ministerelor și agențiilor cărora sunteți subordonați. Am început să interacționăm, să ne mișcăm, nu mai avem restricții aproape deloc, nu mai avem nicio scuză”, a declarat Dumitru Țiplea.
Cine nu și-a făcut treaba…
El a nominalizat, aleatoriu, câteva instituții care nu au trimis raportul cerut. Pasztor Sandor, directorul Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri, și Doina Cosor, directorul Casei Județene de Pensii Bihor, au motivat prin faptul că abia și-au preluat mandatele. Virgil Blage, inspectorul școlar, a dat o scurtă dare de seamă a stadiului în care se află Inspectoratul Școlar Bihor și a promis că va trimite și raportul cerut. Cristian Buzlea, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor, a spus că insituția pe care o conduce relaționează aproape exclusiv cu beneficiarii în online, digitalizarea fiind una dintre obiectivele OJFIR.
Prefectul le-a atras atenția că pentru următoarea ședință, pe lângă rapoartele legat de reducerea poverii administrative, mai au de predat un raport legat de măsurile privind protecția mediului. “O să primiți circulara să faceți o analiză, corelat cu programul de guvernare, cu măsurile pe care le propuneți sau le implementați deja privind protecția mediului”, a precizat prefectul. El a adăugat că la fiecare Colegiu Prefectural se va lua câte un capitol din programul de guvernare și va verifica dacă instituțiile le implementează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!