Bihorul a avut dintotdeauna femei puternice, femei ambiţioase, femei educate care au format generaţii. Fie că au fost din domeniul cercetării, fie al artei sau al sănătăţii, s-au remarcat prin activităţi şi iniţiative care au dat plus valoare comunităţii.

De Ziua Internaţională a Femeii să ne amintim câteva nume trecute în uitare din istoria Bihorului, dar care au avut un impact asupra comunităţii. Suntem la mai bine de un an de la începerea războiului din Ucraina, moment pe care nu ni l-am fi imaginat în plin secol XXI. De-a lungul acestui an, numeroase organizaţii s-au implicat în ajutorarea refugiaţilor, fiind pe baricade şi acum, atât cât se poate, şi în alertă pentru ce s-ar mai putea întâmpla de acum înainte.

Dar comunitatea femeilor din Bihor a fost activă şi în vremea celorlalte conflagraţii, precum cele mondiale, activând voluntar şi implicându-se total pentru sprijinirea celor aflaţi în suferinţă. Nume pe care foarte puţini le ştiu sau şi le mai amintesc s-au făcut remarcate la acea vreme, iar noi vi le aducem, acum, în prim plan.

[eadvert]

În urma luptelor care s-au dat în Primul Război Mondial, spre exemplu, spitalele din Oradea erau ticsite cu răniţi. La iniţiativa Reuniunilor Femeilor Române din Oradea şi Beiuş, a demarat o acţiune amplă în sprijinul acestora prin colectarea de lenjerie, îmbrăcăminte călduroasă, medicamente, alimente şi cărţi de citit.

„O bună parte din cărţile colectate au fost predate locot. col. dr. N. Marinescu pentru a crea primul fond de publicaţii al unei biblioteci permanente în incinta spitalului central din Oradea”, scrie folcloristul și publicistul Ion Bradu, în cartea „Dascăli din Bihor”.

S-au donat pentru răniţi obiecte, alimente şi medicamente din toate localităţile din Bihor, care au ajuns la aceştia prin intermediul unor grupe operative formate din femei, membre ale reuniunilor din Oradea şi Beiuş. O altă iniţiativă a acestor reuniuni ale femeilor a avut loc în 1924 şi s-a numit „Vatra”. Scopul acesteia a fost de a adăposti şi îngriji văduve de război bătrâne sau incapabile de muncă. Aceste acţiuni s-au desfăşurat de-a lungul a mai multor ani, extinzându-se asupra orfanilor de război. S-au organizat şezători culturale, spectacole de teatru, serate, petreceri populare, conferinţe, cu scopul de a aduna sume de bani pentru întreţinerea copiilor orfani.

Una dintre femeile care s-au implicat în aceste activităţi a fost Lucreţia Frenţiu, fată de preot, cu studii superioare încheiate la Budapesta. La Oradea a fost profesoară la Preparandia locală. Vorbea curent limba germană, franceză şi maghiară.

Alături de orfanii de război

Lucreţia Frenţiu a activat în sprijinul „Societăţii pentru ocrotirea orfanilor de război” – filiala Oradea. Prima ei sarcină în cadrul acestei societăţi a fost de a efectua un recensământ al tuturor orfanilor de război de pe cuprinsul judeţului Bihor. La vremea aceea erau 2.773 de copii fără tată şi mamă şi 8.222 de copii orfani de tată, menţionează în cartea sa Ion Bradu. Toţi aceşti orfani au fost întreţinuţi de diferite familii şi regimente care au primit şi ajutoare la domiciliu. De altfel, filiala orădeană a primit un spaţiu pe care l-a amenajat şi dotat, având şi personal de îngrijire a copiilor. Clădirea se afla pe strada Republicii de azi, la numărul 48, unde acum se află Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”.

Orfelinatul a fost inaugurat în 1923, în prezenţa Olgăi Sturdza, preşedinta „Societăţii pentru ocrotirea orfanilor de război” din Bucureşti. La început clădirea a adăpostit 126 de orfani de război aduşi din diferite localităţi din Bihor, numărul acestora ajungând la 190 de copii, care au fost integraţi în învăţământ la licee, şcoli normale, şcoli profesionale sau şcoli de ucenici.

În 1928, Lucreţia Frenţiu a fost numită „prezidentă” a orfelinatului orădean datorită implicării sale susţinute în acţiunile caritabile. A condus instituţia până în 1931.

De-a lungul anilor, orfelinatul a fost vizitat de Regina Maria, de primul ministru I.C. Brătianu şi de Miron Cristea – patriarhul României. Orfanii de război erau trimişi în vacanțe în tabere şcolare, organizate în staţiunile climaterice din Aleşd, Stâna de Vale şi staţiunile balneare Băile Felix şi Băile Episcopeşti de lângă Oradea.

În 1931, după 10 ani de activitate, orfelinatul din Oradea s-a închis, având în îngrijire în acel an 168 de orfani care au fost plasaţi la internate din Oradea sau din alte localităţi, dar filiala orădeană a societăţii a continuat să îi ajute cu îmbrăcăminte. Lucreţia Frenţiu s-a implicat trup şi suflet în tot acest timp în activităţile societăţii. S-a stins din viaţă în 1937.

Printre numele implicate în activităţile caritabile din acea perioadă se numără şi activistul obştesc Bucico Maria, care între anii 1923-1931 a fost preşedintă a Societăţii Principele Mircea – Filiala Oradea, societate caritabilă înfiinţată pentru ajutorarea copiilor orfani de război şi a văduvelor. De asemenea, Candrea Veturia a fost în 1936 preşedintă a Reuniunii Femeilor Române din Oradea şi împrejurimi, societate caritabilă înfiinţată în 1914, care din 1919 s-a axat pe îngrijirea bolnavilor din spitale şi a răniţilor din război. Dan P. Ecaterina a fost preşedinta Ligii Bunătăţii (1927-1936), societate înfiinţată la Oradea în 1927 pentru ajutorarea copiilor orfani. Cele trei activiste sunt pomenite în cartea lui Constantin Butişcă, „Bihoreni de ieri şi de azi”.

Sunt doar câteva nume din sutele, miile de nume de femei care s-au implicat şi se implică şi astăzi în activităţi caritabile, care îşi rup din timpul lor şi al familiilor lor pentru binele celorlalţi. Suflete mari, femei puternice din spatele frontului.

Lucreţia Frenţiu alături de tatăl ei, pr. Ioachim Frenţiu (dreapta), col. Corneliu Frenţiu (stânga), Valentin Traian Frenţiu – fost episcop greco-catolic de Oradea şi sora ei, Maria Frenţiu Gruiescu.