BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi administratori de firmă din Oradea, acuzați de evaziune, au fost obligați să plătească ANAF 3,6 milioane de lei

Doi administratori de firmă din Oradea, acuzați de evaziune, au fost obligați să plătească ANAF 3,6 milioane de lei

De Adrian Laboș
la 2 January 2026 09:59 Reactualizat la: 5 January 2026 16:59

Doi administratori de firmă din Oradea, acuzați de evaziune, au fost obligați să plătească ANAF 3,6 milioane de lei

2 January 2026 09:59 Reactualizat la: 5 January 2026 16:59
Proces penal oprit de prescripție, dar inculpații obligați să plătească un prejudiciu de 3,6 milioane de lei, produs prin evaziune.
Scris de Adrian Laboș - Proces penal oprit de prescripție, dar inculpații obligați să plătească un prejudiciu de 3,6 milioane de lei, produs prin evaziune.

Trimite articolul

X

Este hotărârea luată de Tribunalul Bihor la finalul anului 2025, într-un dosar în care doi administratori de firmă din Oradea – Dan Ascunseanu și Călin Trifa – au fost acuzați că nu au achitat TVA pentru livrări fictive de fructe și legume către societăți din Ungaria.

Potrivit rechizitoriului întocmit de către DIICOT Oradea, Ascunseanu, în calitate de asociat și administrator de fapt al societății din Oradea, și Trifa (administrator de drept) ar fi introdus în contabilitatea și în situațiile declarative ale firmei documente referitoare la livrări intracomunitare fictive, scutite de TVA, către trei companii din Ungaria.

A fost vorba despre 1.345 de facturi în valoare totală de peste 15 milioane de lei, emise în perioada 2012-2014 cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale ce puteau fi impuse în situația unui control fiscal. În acest fel, firma administrată de Ascunseanu și Trifa nu ar fi achitat TVA de 3,6 milioane de lei, au stabilit procurorii DIICOT Oradea.

Firme pe numele unor persoane fără posibilități

Conform probelor strânse de anchetatori, inclusiv de la autoritățile maghiare, societățile comerciale din Ungaria – Frulime Kft și Expofruit Kft, care nu ar fi desfășurat o activitate reală – ar fost înființate la sugestia lui Dan Ascunseanu și Călin Trifa pe numele unor persoane cu o condiție precară, cărora le-au fost oferiți bani în acest sens.

„În realitate transporturile și livrările intracomunitare reflectate atât în facturile emise de (firma celor doi orădeni – n. red.) cât și în documentele de transport – CMR – către Frulime Kft, Expofruit Kft și (…) Kft nu au fost efectuate ci, în realitate, s-a realizat doar o operațiune scriptică care să ateste în mod nereal livrările intracomunitare în scopul reducerii stocului de mărfuri din gestiunea (societății din Oradea – n. red.)”, s-a menționat în sentința din 31 decembrie 2025 a Tribunalului Bihor.

Inițial, cei doi orădeni au fost suspectați și de constituire de grup infracțional organizat, dar DIICOT a clasat această acuzație.

În urma unor percheziții care au avut loc într-o piață privată de fructe și legume din Oradea, Dan Ascunseanu și Călin Trifa au fost reținuți pe 1 iulie 2015. Primul a stat în arest și apoi în arest la domiciliu timp de aproape două luni, în timp ce Trifa a fost pus în arest la domiciliu până la finalul lunii septembrie 2015.

Dosar rejudecat, acuzații prescrise în 2024

În ianuarie 2022, Tribunalul Bihor a dispus încetarea procesului penal pentru evaziune, după ce Curtea Constituțională a statuat că DIICOT nu poate efectua ancheta într-o cauză disjunsă în cursul urmăririi penale. Trei luni mai târziu, Curtea de Apel Oradea a desființat sentința primei instanțe și a dispus rejudecarea dosarului.

Astfel, procesul a revenit la Tribunalul Bihor, care a constatat în decembrie 2025 că termenul de prescripție de 10 ani pentru faptele de evaziune de care au fost acuzați Ascunseanu și Trifa s-a împlinit „cel mai târziu la finalul lunii martie 2024”. Din acest motiv, instanța a decis încetarea procesului penal și i-a obligat pe cei doi să plătească prejudiciul solicitat de Fisc, de 3,6 milioane de lei, la care se adaugă dobânzi, penalități și majorări de întârziere.

Judecătorul de caz a menținut măsurile asigurătorii puse de DIICOT Oradea asupra banilor găsiți la perchezițiile din 2015 – în jur de 17.000 de lei – și asupra bunurilor lui Dan Ascunseanu. În plus, fiecare inculpat a fost obligat să achite cheltuieli de judecată de 7.000 de lei.

Potrivit minutei publicate pe portalul instanțelor, sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Trimite articolul

X
Taguri:
3.6 milioane lei ,
administratori ,
anaf ,
evaziune ,
oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    A doua deplasare consecutivă a „leilor roșii”. CSM CSU Raiffeisen joacă sâmbătă cu Rapid
    Echipa orădeană susține sâmbătă, 14 martie, cu începere de la ora 19:30, meciul cu Rapid, contând pentru etapa a 23-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Național de baschet masculin.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Premierul Ilie Bolojan anunță intervenția Guvernului dacă prețul la benzină și motorină va crește „peste un nivel care devine de alarmă”
    Aflat într-o vizită la Aleșd, premierul Ilie Bolojan a vorbit, la solicitarea bohon.ro, despre creșterea prețurilor la benzină și motorină, explicând că scumpirile sunt generate în principal de evoluțiile internaționale, pe care România nu le poate controla.

    Bihon CSM Oradea

    CSM Oradea a câștigat meciul din deplasare cu Rapid
    Partida Rapid - CSM Oradea a contat pentru etapa a 12-a din cadrul sezonului regulat al Superligii Naționale de polo și s-a încheiat cu scorul de 10-20.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Sport local

    GALERIE FOTO
    Lotus Băile Felix a marcat de trei ori. Bihorenii au ratat victoria pe final din cauza unui penalty făcut cadou
    Trei goluri nu au fost suficiente pentru ca Lotus Băile Felix să obțină victoria în duelul cu FC Unirea Dej. Decisive s-au dovedit două decizii controversate ale arbitrului de centru.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Avertisment dur al lui Ilie Bolojan: întârzierile electrificării căii ferate Cluj–Oradea pot costa România 200 milioane euro
    După ce a inspectat la Aleșd și Poieni stadiul lucrărilor privind proiectul de electrificare și modernizare a liniei de cale ferată dintre Cluj-Napoca- Oradea- Episcopia Bihor, unul dintre cele mai importante proiecte feroviare din vestul României, prim-ministrul Ilie Bolojan a ținut să transmită un puternic avertisment constructorilor de pe tronsonul Poieni- Aleșd, unde se înregistrează întârzieri majore, în cadrul unei conferințe de presă organizate la finalul vizitei în orașul Aleșd.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Aquapark Nymphaea Oradea: niciun beneficiu pentru persoanele cu dizabilități, deși figurează în programul european
    Un orădean cu dizabilități acuză lipsa unor informații clare privind beneficiile la Aquapark Nymphaea, după ce a încercat să afle dacă poate utiliza facilitățile prevăzute de Cardul European pentru Persoane cu Dizabilități. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.