Judecătoria Oradea și, ulterior, Curtea de Apel Oradea – prin respingerea ca nefondat a apelului procurorilor, pe 17 decembrie – au stabilit că accidentul a fost provocat chiar de către angajatul firmei, care ar fi a ignorat instrucțiunile primite și a operat utilajul din interiorul acestuia, fapt strict interzis.
În schimb, administratorii societății, soții Daniel și Maria Hava, au fost achitați în ceea ce privește acuzațiile de ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, pe motiv că faptele pentru care au fost trimiși în judecată nu sunt prevăzute de legea penală.
Parchetul: o parte a utilajului, neprotejată
Accidentul de muncă s-a produs în ianuarie 2020, în hala din Oradea a firmei Olimp Impex, administrată de soții Hava. Angajat de mai puțin de doi ani, Florin Martin, un tânăr de 28 de ani, opera o mașină de ștanțat automată când a fost lovit de brațul mobil al utilajului și izbit de masa fixă a acestuia, decedând în urma unor fracturi craniene.
Cercetările au arătat că mașina de ștanțat automată, cumpărată cu 5 ani înainte și instalată de reprezentanții producătorului, avea sisteme de protecție care opreau aparatul dacă o persoană intra în perimetrul de siguranță delimitat prin fascicule laser și în afara căreia se afla consola de comandă.
Însă anchetatorii au observat că utilajul avea doar trei balize, în părțile laterale și în față, în loc de patru. Ulterior, patronul Daniel Hava a explicat instanței că ar fi fost dispus să o cumpere și pe cea de-a patra, dar reprezentanții producătorului și ai intermediarului i-ar fi spus, la momentul instalării, că este în regulă să pună aparatul lângă perete.
În ciuda acestor explicații, procurorul de caz din cadrul Parchetului Oradea l-a acuzat pe administratorul societății că a lăsat neprotejată partea din spatele utilajului, fapt care i-ar fi permis angajatului să intre în zona de acțiune a mașinii și astfel să se producă accidentul mortal.
Instanțele: angajatul nu a respectat normele de protecție
În schimb, Judecătoria Oradea a arătat că nu lipsa unui sistem de protecție cu senzori pe toate laturile utilajului a dus la moartea angajatului. Judecătorul de caz a observat că, deși fusese instruit în mod repetat referitor la modul de operare a utilajului, ultima dată chiar cu două zile înainte de accident, totuși angajatul de 28 de ani a ignorat o interdicție expresă: a pătruns în zona de acțiune a părților mobile ale utilajului, a pornit mașina – fapt strict interzis – și a operat-o din interior.
„Chiar dacă utilajul ar fi fost prevăzut cu senzori de protecție pe toate cele patru laturi, această măsură nu ar fi împiedicat producerea accidentului, întrucât senzorii sunt destinați să detecteze accesul din exterior în zona de operare, nu prezența unui operator aflat deja în interiorul perimetrului de siguranță”, se arăta în hotărârea Judecătoriei Oradea, consultată de Jurnal bihorean.
Instanța a considerat că victima și-a asumat riscul de a nu respecta normele de protecție și i-a exonerat de răspundere pe cei doi administratori ai firmei unde s-a petrecut accidentul de muncă.
„Nu se poate reţine nici neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătatea în muncă, nici neinstruirea lucrătorului cu privire la condiţiile de utilizare a maşinii de ștanțat, nici îndeplinirea superficială a acestei obligaţii de către reprezentanţii societăţii angajatoare şi nici necunoaşterea, de către victimă, a interdicției de a pătrunde în zona de acțiune a părților mobile ale utilajului, indiferent de circumstanțe, fără a opri utilajul în prealabil”, a arătat și Curtea de Apel Oradea.
Judecătorii au mai observat că soția administratorului Daniel Hava se ocupa strict de aspectele economice ale societății și nu avea nicio implicare în gestionarea problemelor de securitate și sănătate la locul de muncă.
Trimite articolul
XNu știu exact ce și cum zice legea dar e extrem de greu cu oamenii.
Mă risc să spun că înnebunești pur și simplu pentru că sănătatea mentală nu este evaluată ca criteriu la medicina muncii.
În fabrică este ceva normal să fii anormal și degeaba încerci să convingi oamenii să nu lucreze periculos că vorbești singur.