Covorul asfaltic a fost aşternut pe toată suprafaţa, parapeţii sunt montaţi pe cea mai mare parte din drum şi în prezent se munceşte la stabilizarea versanţilor cu sisteme de protecţie care necesită munca alpiniştilor utilitari sau, acolo unde panta nu este foarte abruptă, cu faguri din geotextil.
Drum bun!
Drumul Naţional 1H, cel care leagă Bihorul de Sălaj via Aleşd, peste Plopiş, a ajuns în faza lucrărilor finale.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria comunei Lunca derulează proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, prin investiții care vizează mai multe sate și care, potrivit administrației locale, vor schimba semnificativ condițiile de trafic din zonă.
România
Tichetele electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili au fost prelungite, iar peste 700.000 de persoane au primit deja aproape 200 de milioane de lei, anunță ANPIS.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a decis ca dosarul de viol asupra unui minor în care este inculpat Antonio Faccin, un om de afaceri italo-brazilian stabilit în Beiuș, să fie trimis de la Judecătoria Beiuș la instanța similară din Salonta.
România
Viitorul programului „Casa Verde Fotovoltaice” rămâne incert, cu posibilitatea transformării în „Casa Verde Baterii”, în funcție de bugetul disponibil, iar proiectul de leasing social pentru mașini electrice va fi amânat anul acesta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ediția din acest an a Târgului de Turism al României, stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai și-au reafirmat poziția de lider în turismul balnear românesc, mizând pe o ofertă modernizată și pe un concept care îmbină sănătatea, relaxarea și experiențele urbane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!