Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Oradea si Serviciul Independent de Informatie si Protectie Interna (SIIPI) Bihor au monitorizat nu mai putin de patru luni activitatea acestui grup multinational de traficanti de droguri. Anchetatorii au aflat ca acestia se deplasau frecvent în Ungaria, de unde aduceau importante cantitati de hasis, pe care le introduceau ilegal în tara prin Vama Bors.
„În urma supravegherii activitatii infractionale a grupului am constatat ca în data de 15 noiembrie 2005 doi membri au plecat cu un autoturism prin Vama Bors în Ungaria, la Budapesta, pentru a aproviziona grupul cu marfa”, a precizat comisarul-sef Nicolae Stamate, seful BCCO.
Prinsi în Bors
În urma informatiilor, oamenii legii au organizat o prindere în flagrant a suspectilor de trafic. La actiune au luat parte, pe lânga politisti ai BCCO Oradea, ai SIIPI Bihor, un procuror al Directiei de Investigare a Criminalitatii Organizate si a Terorismului (DIICOT) Bihor, si frontieristi si vamesi din Bors.
Astfel, în dimineata de 16 noiembrie 2005 a intrat în România prin Vama Bors un autoturism condus de oradeanul Eugen Mircea Nae, în care se mai aflau Csaba Cristian Dumovan, precum si americanul Zoltan Szarka, asupra caruia au fost gasite la perchezitie 128 grame de hasis, dupa cum informeaza comisarul-sef Stamate. Cei trei au fost arestati preventiv, în aceeasi zi, pentru 29 de zile.
Oferta regala la Lord s
Cercetarile nu s-au oprit aici. Echipa complexa, coordonata de procurorul DIICOT, a hotarât declansarea cercetarilor si fata de ceilalti membri ai grupului infractional, format din cetateni din România si alte cinci tari din Orientul Mijlociu. Anchetatorii spun ca iordanianul Mashhour Mahmmoud Jradid al Adwan, sirianul Khaer Rayef si palestinianul Il Hab Mi Abu Alkier primeau drogurile de la cei trei tineri prinsi în flagrant în Vama Bors, apoi le redistribuiau în localurile din Oradea.
Era preferat Clubul „Lord’s” deoarece chiar administatorul clubului, Cristian Ovidiu Tatar, dar si fostii asociati Mihai Cristian Calauz, Giulio Raul Bâsca, Denis-Alain Zaharia, barmanii Teofil Simion si Octavian Patcas, precum si DJ-ul Adrian Boglea, s-ar fi ocupat de plasarea drogurilor. Sunt acuzati ca mai plasau droguri la administratorul Clubului Lord’s numitii Alexandru Sebastian Bartalis si Alexandru Gabor.
Doua luni dupa gratii
Cei 15 membri care au fost retinuti preventiv înca de la finele lui noiembrie si începutul lui decembrie risca sa petreaca între 3 si 15 ani dupa gratii pentru trafic de stupefiante. „De asemenea, s-a reusit probarea infractiunii de detinere în vederea consumului de droguri fata de 26 de consumatori de droguri din judet, în mare majoritate studenti. Acestia sunt cercetati în stare de libertate”, a concluzionat comisarul-sef Stamate.
Cercetarile sunt continuate de politistii BCCO Oradea, în cooperare cu cei maghiari, pentru prinderea furnizorilor de droguri din Budapesta si descoperirea unor alte eventuale ramificatii ale retelei.
Simona Albinaru
Trimite articolul
XFelicitari! Tineti-o tot asa!
Asta da , se pare catotusi Politia nu doarme !! Dar totusi s-ar putea face razii mai des prin cluburile de noapte din oras…macar o-data la doua saptamani!! Tineti-o tot asa!!!
de mult trebuiau opriti dobitocii astia…sper sa fie o operatiune “pe bune” si nu dirijata de concurenta infractorilor…
fenomenul multicultural industry nare nimic de-a face cu aceasta?adica ramificatiile retelei s-au cautat in ramificatiile arborelui genealogic industrial?sau se tine lumea in suspans degeaba?
scapa cine poate
Sper sa se introduca “Drog Testul” la angajare!
Ce se intampla e o adevarata mascarada la care sunteti invitati ca opinie publica sa participati mai pe langa sa zic asa,ce retea,ce traficanti…..sa va povesteasa cum le-au suflat cei din Timisoara de la Anti Drog afacerea din Felix in care erau n Kg de coca si cum au fost mustruluiti de Bucuresti ca iau bani buni degeaba,iar acum se raybuna pe niste …..auyi traficanti.
Sper sa se introduca IQ testul la angajare!
Budy dar tu inca tot de prostii te ocupi?
Din pacate in Romania pentru canabis faci puscarie, in timp ce in alte tari s-a demonstrat efectele lui benefice. Canabisul nu este un drog, se stie asta, dar multi romani nu cunosc asta, ar fi bine sa va mai informati si sa nu ii acuzati pe bietii oameni, pentru ceva ce nu merita. Cat despre militienii aia jegosi ar fi bine sa caute traficantii de droguri si nu de canabis, sau hoarda de hoti care umbla prin Romania.
Statul Roman ar trebuii sa isi revizuiasca atitudinea fata de cetatenii acestei tari si sa atentioneze militia ca instrumentatrea cazurilor sa nu mai fie facuta dupa vechile cutumuri in care se folosesc intimidari ,amenintari si santaje la adresa cetatenilor in vederea obtinerii unor informatii de multe ori neadevarate doar ca ei sa isi faca planul ca sa le iasa banul.Se va dovedi in perioada procesului marile lacune din instrumentarea acestui caz cum si tratamentul neortodox aplicat consumatorilor de droguri,conditiile in care au fost tinuti de atata timp in arestul politiei,precum si faptul ca au avut parte de o dezintoxicare dureroasa avand in vedere ca acest lucru se face in clinici specializate,si efectele de natura psihica care vor avea repercursiuni pe o perioada indelungata asupra lor,sincer ma umple mila de suferinta multora dintre acesti copii,e dureros ca dupa 16 ani de la revolutie sa vad ca atitudinea multor romani a ramas la fel de cruda si primara.Ce se intampla este problema psiho sociala de care romanul nu numai ca este inconstient dar o mai si ignora,o sa asteptam sa moara toti cei care au acea legatura cu trecutul glorios al socialismului ,cei care nu isi gasesc deloc un loc in ceea ce se vrea viitorul Romaniei,si va mai rog din suflet nu ne mai lasti nici o mostenire a vieti voastre din epoca de aur,nu ne trebuie!Romane ar fi timpul sa inveti sa fi liber! Salutari celor care sunt inauntru si bafta la proces si bafta si celor care urmeaza sa fie anchetati sau trimisi in judecata se stie ca multi dintre voi nu aveti nici o vina.Dumnezeu sa ne ajute!
Azi un ou, maine un bou. Azi hasis, maine o coca. Este vb despre generatia de tineri care au toate drepturile, parerea lor este intotdeauna corecta dar nu au nici o responsabiliate. Probabil ca actiunea politiei a fost in opinia tuturor cam lenta dar se vor obisnui din mers, si hasisu sau coca este un lucru cam neobisnuit pe la noi. Oricum, tuturor numai bine!
Zicala cu oul si cu boul face parte din vechile cutumuri,deci esti din ala,la faza cu azi hasis ,maine coca ai dat cu batul in balta ca sunt doua categori foarte diferite de droguri,cei care consuma coca se poate sa consume si hasis,dar cei care consuma hasis sau canabis nu vor consuma niciodata coca!Punct.
Sunt consternat de atitudinea lui I13 asta de mai jos. Probabil e si el drogat daca vine cu astfel de idei si le mai si expune pe aici. Sa-si pastreze pentru el aceste idei si sa puna mana pe carte, poate va invata sa scrie corect!
Saracii traficanti!!?? Chiar ma apuca groaza cand ma gandesc ca, dupa cum evolueaza, lucrurile astea se vor degrada tot mai tare pana ce idioti ca i13 asta si cel cu “secretul” de mai jos vor deveni majoritari! Lumea asta chiar e cu susul in jos!!!
mare cacat fratilor!!!
s-a prins un olimpic la matematica, care din motive personale a consumat iarba, si de prost bun ce era a mai dat si la altii!!! Totusi nu ia fortat sa consume ( baga ba ca… !! ca nu-ti mai da fata de la bar COCA…cola )
EU nu sunt consumator, am incercat cu 15 ani in urma si nu e de mine!!!
GANDITI FRATILOR 300 DE MILIOANE DE OAMENI IN EUROPA POT SA FUMEZE, SI 20 MIL DE ROMANI POT FACE PUSCARIE CA LE MIROS HAINELE A IARBA
nu fumati fratilor, ca o sa va dati seama de ce sunt naspa manelele… vreti sa moara industria muzicala rroma?
Adevarul e ca la o asa captura de “material” am putea face o groaza de ciocate marca “aladin”
Trebuiau sa se scoata anumite persoane care aveau ceva ochi atintiti asupra lor…ca vorba ceea: “militia nu doarme” fratilor!!!
daca ar fi legala “iarba” n-ar mai fi atat de interesant…
luati-l pe Noe la rost , de ce a mai pus-o mai in barca ???!!!!!!
Bag de seama ca si tu esti militian ca tare atacat esti de nu are lumea dreptul la nici o parere si repede sari sa faci oamenii idioti.Comunistule
Are dreptate nene se vede ca ai scoala comunista la activ.he he
S-a ridicat IQ-ul in institutia politiei oradene din moment ce Cristian Tatar este retinut acolo.
Felicitari
imi pare rau pt d-fact, a fost un dj talentat
Mai bine i-ar aprinde domnii politisti o lumanare matusii Tamara ca afost tare darnica…
Cautati dragilor sa rezolvati cazuri cu adevarat importante nu “balarii” d astea
si unii cred ca nu au ce face…unii dintre acesti “copii” sunt oameni extraordinari …si ce daca au consumat un pic de “iarba”…cine nu a incercat macar o data?
In sfarsit se misca treburile si in oradea, dupa mult timp in care se stia k in lords si in alte localuri se consuma prafuri politia a pus piciorul in prag,felicitari politiei oradene si la mai multe astfel de cazuri rezolvate,cei care au distribuit si distribuie droguri ar trebui lecuiti cu ani grei de parnaie pt k nu fac decat sa se foloseasca de naivitatea tinerilor pt a vinde,iar cel mai dureros lucru e ca opinia publica sa afle identitatea lor astfel ca ei sa fie marcati pe viata de ceea ce au facut!
marsh la cacat idiotilor.bine ca ii luati pe sus pe astia, si pe cei care o fac la cote mari ii premiati.
vai s-amar
In sfarsit se misca treburile si in oradea,dupa multi ani de cand se stia ca in cluburile oradene se consuma droguri dar mai ales in lords politia a pus piciorul in prag si a actionat,asupra acestor infractori care abuzand de naivitatea tinerilor le vindeau prafuri,cei prinsi ar trebui sa primeasca ani grei de parnaie si ideal ar fi ca opinia publica sa afle identitatea lor astfel ei vor fi marcati toata viata de fapta comisa,felicitari politiei oradene!
alt tam-tam ..
alta “actiune” .. de 2 bani,
doar ca sa atraga atentia populatiei de la alte fapte.. mult mai grave
Adi, capul sus, o sa treci si peste asta.
Nu dati vina numai pe dileri,ca pe langa ei va momesc tinerii naivi politisti sub acoperire care le ofera droguri ca sa aibe de unde isi lua salariile,nu mai fiti chiar asa de naivi mai oameni!
Toti care te cunosc se gandesc la tine si-ti doresc sa iesi cu bine din acest scandal.
cacat…foarte bine facetzi dar lasatzi pe cei din industry sa ishi faca treaba mai departe in lord s ka ii cea mai adevarata muzika
si nu inteleg de ce nu se mai poate tine industry?
prostestam ca nu se mai tzine industry!!!
deci pana la urma va mai fi industry sau nu???:((
!!!!!!!!!
damn the drugs..but plss industryy ruulzz..
Industry se va tine fratilor ce aveti.
Sunteti invitati toti in seara asta in Lord s
S`au dus banii pe show !!!…Americanii`s de vina….
domnilor politisti…chiar nu ati avut niciodata curiozitatea sa fumati o buruiana? cred ca majoritatea parintilor nostrii au incercat o prin anii 60 …lasati “copiii” astia in pace, cred ca au primit deja o lectie – spaima care le ati creat o cu aceasta ocazie este cred suficienta.
IN NUMELE INDUSTRY : INDUSTRY a fost, este si va ramane, indiferent de ce se intampla!!! Industry nu moare!!!
Sa vina si politia cu underciverii lor siraziile lor ca o sa ne drogam de o sa ne sara ochii din cap in seara asta! Va astept, sunt ala dupa scari cu jointu in mana si ochii prastie!!!
Ieri era un titlu, azi alt titlu!! Prinsi cu hasis (ieri), prinsi cu hasis in Lord s (azi). Pentru CRISTIAN HORGOS : NUMAI DIN CAUZA ANUNTULUI PE CARE IL AI FARA NICI O DOVADA, SA SUFERE FAMILIA TA INZECIT IN ANI ASEMENEA CELOR DIN TOATE PUSCARIILE DIN ROMANIA! TU NU..
ASA le trebuie tuturor drogatilor si mai ales celor ce aduc si comercializeaza droguri, de orice fel. IMI pare rau sa spun da vad ca toti care ati scris mai jos sunteti niste drogati
Problema e ca 99,9% din populatia romaniei nu stiu ca alcoolu(si alccolu e drog) e mai daunator asupra organismului decat iarba. Cati oameni au murit din cauza ca au baut prea mult? Multi. Cati au omorit pe cineva ca erau beti ca porcu? Multi. Cati au murit sau au omorat pe cineva din cauza cannabisului? NIMENI.Si totusi alcoolu e legal.
Sunt un consumator dak mai bag si io o tzigara asa odat la 2-3 luni?
IN TITLU SE ZICE DE HASIS SI VOI PUNETI POZA CU FRUNZE!!!
Bv fraierilor! Sintetzi nishte habarnishti in p**a mea!Akuma atzi reushit ceva minor,shi crede-tzi k a kuma voi sintezti buricu pamintului.Dar de fapt habar n-avetzi de nimik,numa de atat sa va luatzi de lumea nepotrivita.Sa-i fu*etzi pe cei nevinovatzi!Shi c dak au fumat?Extraordinar.Cinste lor.Akuma in ziua de azi nu numa k se fumeaza mahoarca din simpla placere,dar mai nou ii la pas cu moda.Asa k,n-avezti decat curcanilor,kiss my ass!
kilaru vai s-mar d viata ta. sigur ai visat la 3 ani sa devii politzist=)) ma bucur ca m-ai informat cu parerea ta. I HAD FUN=))))))))))))))))) gimme more
militieni, mandria tarii, v-ati dat cu firma in cap si de data asta pare-se. tineti-o tot asa. and remember: alcoolul ucide, praful ucide, pastila ucide, arma ucide… dar iarba deschide!
Nu tot ce scrie in ziare e adevarat! Traim in sec21 si sunt alte tentatii, nu suntem in epoca de piatra! Cei k bani stau bine mersi,vezi cazul Mudura cum judecatorii au uitat sa-i scrie mandat de arest! Procurorul Leuca si-a golit pusculita si acum a vrut un sac de bani ! Cum de mai este in functie dupa scandalul k prostituata? Aveti grija fratilor de cei de linga voi,cu cine stati de vb sunt ciini printre noi! INDUSTRY VA REZISTA! In 2007 tigarile vor fii legale si fiecare va fuma cit doreste si domnii cu cascheta vor muri de ciuda si de foame, ca si acum au foamea in git ! O fana REA!
efectele unei tigari sunt mult mai placute decat a unei sticle de vodka.dependent nu ramai,dimineata nu te doare capul,esti un pic mai slow dar asta e:)
anii 60-70 in america va spune ceva?
betivi cu ciroza terminati odata si nu mai bagati in aceeasi oala drogurile usoare cu drogurile grele! pana la urma ar trebui arestati si consumatorii de Olynt Nasonex Bixtonim ptr ca si ei sunt niste drogati:))))))
Stamate Legalizeaza marijuna nu hasisu ca ii tare naspa te ia somnu de la el si nu ii bun . E mai buna marijuna , da voi nu sunteti politisti ma voi sunteti niste cocobarle. Lume Lume GARDA TARAGE MAI MULT CA POPORU DE CE NU II FACETI CEVA ANALIZE LA STAMATE ??? SA VEDETI ARE COCA IN EL ?? DA PENTRU ASTEA NU SE IA MASURII NUMAI PENTRU POPOR CA OAMNEII DIN PARLAMEN TRAG COCAINA CUM MERGE POPORU ROMAN LA SALA SA TRAGA DE FIARE . NU TREBUIA SA II PRINDA SI GATA TREBUIIA SA ADUCA 1000000000000000000000 DE GRAME SA AJUNGA LA TOATA ORADEA . SE TRAGE INCA IN OAMENII FRATII OPRITIVA
fiti tari fratilor, voi nu sunteti vinovati cu nimic, ci sistemul ala de kakat din roania….ma kak pe voi de militieni jegosi.
iolanda, nu te cunosc, da te iubesc
Apoi daca au ajuns sa le tina partea asa de multi, suntei pierduti fratilor… Iar cei care consuma, sunteti niste drogati, vorba aia… ce mai.
nu cred ca ar trebui mediatizate astfel de evenimente ;mai bine tacetzi si facetzi! mai multa actiune la cauze(scoala,parintzii) ;acesta e doar efectul;sunt fericit ca m-a protejat ceausescu si regimul lui de astfel de tentatzii;macar pentru asta zic dumnezeu sa-l ierte!
Da, sa-i multumiti, ca de aia s-a ajuns aici. Mentalitatea voastra tampita de comunisti… adica daca inchizi ochii nu te doare? Lasa sa fie mediatizate astfel de evenimente, chiar ma bucura. Toti sunteti cu capul in nisip si nu vedeti nimic. Si la urma urmei nu stiu de ce se mira lumea? De ce nu va intereseaza mai mult unde umbla copii vostrii in fiecare seara? ca-i plin cu ei in oras. Nu va deranjeaza ca fiica dvs e in oras la 14-15 ani beata turta? ..si cine stie cati mai abuzeaza de ea? chiar daca sunt doar sub influenta alcoolului! Cand se vor introduce in cluburi sa fie legitimati tinerii? ai sub 18 ani? Si bei si alcool? Vi se pare normal? Ce educatie primesc acei copii? Si sa nu va mai aud ca iarba e un drog… s-a pus eticheta gresit, sau daca e asa, interziceti si alcoolul si tigarile ca sunt MULT mai periculoase, numai nimeni nu s-ar informa in privinta asta. aveti internet, sa cititi bancuri si sa scuipati porcarii pe forumuri. Deschideti-va ochii odata! Convingeti-va singuri daca e pana acolo.. Marijuana sau Hasisul nu creeaza dependenta fizica!
get higt to night
get higt to night :)))
nu sunt drogata si nu am fost niciodata, dar normla ca le tzin partea. ce naiba e doar iarba… nu stii piesa aia? “mai avem nevoie si de iarba” =))) :)))))))))))))
…pacat de ceea ce li se poate intampla acestor tineri oradeni (nu ma refer la cei care faceau traficul, cat la cei care sunt cercetati pentru consum)…cred ca fiecare avem dreptul de a alege modul in care ne traim viata…unii beau pana intra in coma, altii fumeaza cate 2-3 pachete de tigari pe zi, altii iau la calmante si alte pastile anti-depresive si nimeni nu ii aresteaza…ce rau poate crea un pic de “iarba”. Sincer nu am auzit de efecte atat de distructive ca si cele ale alcoolului spre exemplu… in fine, este inadmisibila o pedeapsa atat de severa pentru, poate, un moment de curiozitate.
Vecinii mei cultiva marijuana pe balcon :))))…stati linistiti domnilor politisti,nu ma aflu pe teritoriul Romaniei…
Spuneti tot felul de chestii….tampite!Nici macar nu vreti sa vedeti adevarul si va mai considerati…”OAMENII LEGII”.Cei care-i cunosc pe cei inchisi,sau,cel putin pe unul dintre ei stiu foarte bine ce fel de baieti sunt!Doar voi,”cei de sus” exagerati atita.Puneti punct acestei situatii odata si lasatii in pace!Dati-le viata si viitoru`inapoi!Si lor..si noua!Orice ar fi,Cipri,suntem si vom fi langa tine.Vom trece impreuna peste toate astea..
mai exista vreo noutate despre acest caz?
O sa fie ,osa fie!
Pina in data de 7-8 martie baietii sunt retinuti din pacate! Nenorocitii astia nu-i intereseaza de familiile celor in suferinta! Cine mai stie ceva nou despre ei sa spuna aici! Parerea voastra conteaza pt ei! Si sa fiti convinsi k au nevoie de incurajarile voastre!
Ce dealeri curului is aia ca in fiecare saptamana merg in Lords shi nimenu nu a incercat sa imi “plaseze” nimik deshi ma uitam insistent in vederea achizitzionarii de stupefiante .
PS: asha vrea daca se poate sa aflu daca Dj.-ul prins e cumva piticul…prietenul lui Brigitta multumesc
Nu inteleg pe ce criteriu sunt retinute niste persoane care se afla in acest arest de asa o buna bucata de vreme,nu sunt un pricol public nu au la baza un comportament agrsiv,si mai mult de atat acuzatiile care li se aduc nu implica retinerea lor pe asa o perioada lunga de timp,cred ca se trage matza de coada pentru a acoperii ineficienta si lipsa de informare si incompetenta procurorului din aces caz,se stie foarte bine cine este dl(cu d mic) Leuca,asa ca ar trebuii sa se sesizeze cineva de ceea ce se intampla cu parte din acesti oameni arestati care sunt terorizati in arestul politiei si pusi sa dea declarati dupa pofta inimi negre ale dl Leuca,se exagereaza mult prea mult in acest caz datorita inactivitatii Politiei in acest domeniu in ceea ce priveste adevaratele dorguri de mare risc.Propun inchiderea BCCO sectia droguri pentru incompetenta ,128gr de hasis si toata aceasta mascarada nu fac decat sa va incrimineze in neprofesionalismul cu care va faceti datoria fata de cei din munca celor de la care va luati salariile,faptul ca faceti atata caz cu aceasta ancheta arata cat sunteti de pe nicaieri la acest capitol.
Draga mea iolanda…Eshti coapta/praf/muci .Drogurile sunt anti sociale shi posesia sau consumul in Romania se pedepseshte comform legilor in vigoare . Deci daca teash vedea pe strada shi mi sar parea ca eshti drogata jur cu mana pe coiu drept ca itzi dau 2 perechi de palme shi direct la prima sectzie de politzie te tarasc .
Vrei sa te droghezi ? Mutate in Olanda…Pacat ca shi ei se vor afilia in 2 ani la normele U.E. shi adio hashish & marijuana .
PS:Sper din toata inima ca cei prinshi sa putrezeasca in inchisoare
PS2:(nu vine de la Play Station 2 evident…DOH) Ash dori cu aceasta cale sa ii inchida shi pe urmatorii consumatori de droguri Pup Cristian Calculatoare anu 3 , Tripon Ioan anu 3 Calculatoare , shi evident Iolanda clasa 11-a Shcoala de maishtri Andrei Shaguna .
Peste 2 ani intra Europa in Olanda mai bajetzica!
Este blasfemie ce nume ti-ai dat! Sa dea DUMNEZEU sa stai si tu acolo la mititica sa vezi cum e! Sa ai de-a face cu bulangii de pol! Bai p— frinaru” nu ai nimerit cine sunt! Daca nu-ti convine ce se scrie pe aici de ce giti matii mai intri? Si cu asta basta nu-ti mai raspund k nu meriti atentia mea, mai bine fa-ti singur laba asa k sa te calmezi, asta dk nu vrei sa fumezi!
De dragul diversitatzii citeshte o carte sau dute shi cultiva cartofi ca maicata sau fa shuruburi ca taicatau care e strungar la infratzirea…noapte buna .
PS: eshti praf
PS2: nu mai vorbesc cu ratatzii cu nume “anonim”
ca nu merita sa incarc forumul
vai s`amar de sistemu asta … un pisat mare si puturos.Bine ca pe baieti ii tine inchisi cu lunile, si cacatii care fac tot felu` de smecherii la cote inalte, aia`s cercetati in libertate si mai si scapa…pentru ca au bani … vai s-amar…
Sunt sigur ca tu esti unul dintre cei a carui parinti se ocupa cu urmatoarele munci,poate chiar mai grav,de unde si modalitatea ta de exprimare incercand sa iti scoti nimicnicia personalitati tale cu “citeste o carte” ,diversitatea din acesta tara esti tu,acel parvenit de la conditia de indobitocit de catre parinti tai in ptimul rand,iar in al doilea rand daca tu esti unul dintre cei care te crezi destept sau intelectual iti recomand cu caldura sa te sinucizi ,dar nu inaite de ati omora parinti care te-au crescut atat de prost.
…atunci stimabile documenteaza-te putin sau citeste documentul indicat la adresa web de mai jos. Nu tin apararea nimanui dar cred ca ar trebui totusi sa iti masori cuvintele inainte sa scrii magarii si sa te informezi ceva mai mult.
Pe site-ul urmator puteti citi care este politica europeana in ceea ce priveste consumul de droguri.
http://www.norml.org/index.cfm?Group_ID=5446
veti gasi si politica fiecarei tari membre UE, iar ceea ce este interesant este modul in care este abordat consumul personal si diferentarea categoriilor de droguri.
Exemplu:
“Italy
Drug legislation in Italy makes a distinction between hard and soft drugs. Drug use is not an offense, but acquisition and possession of drugs are offenses. The law bases maximum limits for possession on a reference dose calculated from the user s average daily intake of the drug.
Cannabis and cannabis products are classified as a Schedule II drug under Italian law. Following the established maximum limits for possession, possession of 1.5 grams of cannabis leaf or .5 grams of resin may result in simply a warning or administrative penalty (suspension of drivers license for example). Possessing larger amounts than the established daily dose or repeat offenses are penalized with a progressive scale of sanctions. Obtaining a drug for personal use is distinct from acquisition for a third party. The former (provided the amount is consistent with the indicated reference dose) may be only a minor offense, while the latter could be interpreted as trafficking and subject to more severe penalties. The penalty for trafficking in cannabis and other soft drugs is up to six years imprisonment and a fine …”
Da pe fraeru
ala de stamate nu-l vede nimeni ce fata are? Sau e mai sanatos alcoolul? La cum arata cred ca da gata fara nici o problema o sticla de whiski pe seara si a doua zi se lauda cum a prins el banditii cu droguri. Halal militie!
Eu am cunoscut unu dintre ei si era un baiat bun degeaba spuneti orice era un baiat de treaba ,si el a mai tras citeva tigari dar nu a vandut si acuma scrie ziarul ca e dealer ,aici la noi nici odata nu o sa fie dreptate
ehh…
super fain ca ati gasit 120g de halucinogene la 15 si acuma primeste fiecare 3-15 ani de puscarie
ii si mai fain ca tiganii fura banii si telefoanele, cand a fost ziua orasului au sarit 20 pe un prieten d`al meu, nimeni nu stie de ce.. nimeni n`o patit nimic in afara de prietenu meu care a mers la spital.. dar stiti ce era cel mai interesant??? ca la fazele astea AU FOST ACOLO SI POLITISTII si n`au facut nimic!!!!!!! ar fi bine sa faceti treaba acolo unde trebuie…
romania rulz
vai s`amar.. ca`mi vine sa vomit cand vad nebunu ala (stamate)
Spuneti numai chestii….tampite!Nici unul dintre voi nu vrea sa vada adevarul si va mai considerati “OAMENII LEGII”!Doar aceia care-i cunosc pe cei inchisi,sau,cel putin,pe unul dintre ei stiu foarte bine ce fel de baieti sunt.Dar voi “CEI DE SUS” exagerati!Puneti punct acestei situatii odata si lasati in pace!Dati-le viata si viitoru`inapoi!Si lor…si noua!Orice s-ar intimpla,Cipri,suntem si vom fi alaturi de tine.Vom trece impreuna peste toate astea…te iubim!
Eshti un ratat/cretin/avorton/rupt ca asha teai nascut DAR pe langa astea puteai fi cult ceea ce nu eshti .Itzi va dovedi viatza ca nu te mint shi imi pare rau ca parintzii tai nu tziau spus. Intradevar…ca era sa uit , da , parintzii mei lucreaza la Infratzirea shi fac shtergatoare de parbriz pt Logan shi nu mie rushine…spre diferentza de tine care vi de la casa copilului shi nu ai parintzi. II mai ceri la Mosh Craciun creme anale sa nu te doara cand vin paznicii la tine in salon ?
Revenind la topic , shi aici aratzi ca vi dintrun sat unde inca va mai imbracatzi in armuri shi cu sabia in mana dreapta ca pe vremea lui Mihai Viteazau ca poate sare lupu din boschetzi shi va mananca . NU SHTII SA CITESHTI ? dupa ce imi aratzi legislatzia italiei cu privire la CONSUMUL de droguri cand problema in cazul de fatza este TRAFICUL DE DROGURI , eshti miop ? nu shtii alfabetul romanesc sau nu ai termopanele pe uachi ? uitate la titlu shi nu mai da citate ampulea ca eshti prost de putzi shi tu shi toata casa de copii de unde vi . Va mai jucatzi cu Legoul care vi lam donat cand eram clasa a 2a ? shi am sa itzi dau eu un citat din citatul tau ratatule : “The penalty for trafficking in cannabis and other soft drugs is up to six years imprisonment and a fine …” tu ai scris asta ma cacareaza cu tzurtzuri la gaoz
bai ratatule, ai auzit de prezumtia de nevinovatie? au fost deja condamnati baietii aia? de ce o faci tu?
Nu e blasfemie daca nu exista dumnezeu deci hai sa zicem ca merg la risc . Nu am de ce sa ajung la mititica deoarece eu nu fac trafic de droguri ca ultimii ratatzi . DECI CUM SA FII ATAT DE IMBECIL SA TE PRINDA CEI MAI INAPTZI OAMENI AI ROMANIEI (POLITZISHTII) CA FACI TRAFIC DE DROGURI .Oamenii astia merita sa infunde pushcariile ca is PROSHTI …asta sa fie singurul motiv . Sincer nu vroiam sa nimeresc cine eshti ca nu dau 2 lei grei pe tine …Imi dau seama ca eshti o pushtoaica fara viitor care mergea in lords shi se droga cu totzi tziganii shi metalishtii dupa care era facuta poshta in baie . Bai , zdreantzo , aici e ceea ce se chiama forum , adica imi dau cu parerea asha ca taci shi futete pe bani sau drogheazate sau ce mai faci in timpul liber shi lasama ca itzi intra nisip la sutien .
Omu are la el droguri …cum mai se poate invoca prezumtzia de nevinovatzie ? I leo fi bagat iolanda aia in buzunar…
Tu ala care iei numele Domnului in van,ai sa arzi in iad unde te vor arde drogatii cu tigarile lor!
Toti potolistii is fraieri. Ce dracu mai vor si de la barmani? Pe araboii sa bage in cutrita, si pe ceilalti care au adus drogurile in tara. Din exemplu daca eu fumez hasis si dau un shluck lui x, atunci devin traficant? Intr-o sambata o sa ma duc la Lord s cu un sac de aurolac si pungi goale si incep sa vand, sa vedem ce va fi.
Lasati in pace sarmanii, nici asa nu au viitor lucrand la crasma, le mai luati si sansa aia micuta pe care o au sa ajunga la ceva. Sa mergeti toti in pula!!!
Iau numele domnului in van ? adica il iau la shtou sau cum ? dar tu ca iei numele domnului meu in van cum e ? scri Satana cu s mic lasa ca ne vedem noi in iad…sa intrebi cand ajungi care erai ala de se credea pe forum Dumnezeu ca sa te recunosc . te salut P@
Cu personaje ca tine nu am nici o sansa sa ma intalnesc nici pe lumea asta nici pe cealalta!
Iar ce te crezi tu vor stabili psihologii.
Inca un gand trecator din partea mea, daca imi permiteti..totusi ce fel de reteaua internationala a pulii a fost prins de desteptul asta Stamate si ucenicii lui? 15 oameni/128gr hasis. Vai ce avere mai iesea si din asta. Sa-mi bag bricheta in tigarile alea rahitice. Totul se putea vinde intr-o seara la Tropicana daca mai exista. Cu o cantitate asa de mica linistit puteau sa zica ca era pentru consum personal.
nu am nimic cu cei prinsi…din contra…imi pare rau pt ei…dar voi cei care ii acuzati pe politisti ca se leaga de traficantii de droguri…aveti idee cate durere pot provoca acesti oameni…asa numiti drugdealeri?…cati oameni sufera in urma actiunilor pe care ei le comit…cati oameni…in special copii…adolescenti…fura bani de acasa…de prin magazine…jefuiesc copii mici pe strada….ca sa isi poate cumpara doza zilnica?…mai ganditiva inainte sa ii acuzati pe cei care (asa cum stiu ei)…incearca sa combata consumul si traficul de droguri
hai sa-ti explic ceva… in primul rand aici nu se poate vorbi de “doza zilnica” deoarece hasisul/marijuana nu provoaca dependenta. cei care fumeaza, fumeaza cunoscand riscurile si pe propria lor raspundere. aici sincer nu cred ca au intervenit chestiile de genul furat bani de la parinti/magazine, jefuit, etc. pacat ca s-a facut ca de obicei din tantar armasar, ca asa se mandresc cu captura asta de parca i-ar fi prins cu doua 2kg, nu 128 de grame. sa speram ca nu o sa faca totusi militienii si procurorii/judecatorii nostrii exces de zel (m-ar mira sa nu faca, da mna)si sa-i lase in pace cu cat au stat pana acum in inchisoare. credeti-ma, exista probleme mult mai mari in orasul acesta decat niste oameni care danseaza cu mary-jane. ocupati-va de alea mai bine. ati putea incepe cu tiganii.
Nu a aparut in discutie numele niciunui consumator minor sau macar aluzia ca aceste persoane ar fi vandut asa ceva minorilor,acolo cautatii pe adevaratii traficanti de droguri,cei care nenorocesc copii cu heroina,care este cu adevarat un drog,acelea sunt czuri grave catre care trebuie indreptata atenti atat a politistilor cat si a opiniei publice,acolo putem vorbi despre drogati si despre efectele devastatoare ale drogului,canabisul este Rudotelul modern (rudotelul-calmant foarte puternic folosit pentru relaxarea populatiei pana in 1989)cu el s-au dres mare parte din parinti tinerilor de azi,traficantii de heroina ofera droguri minorilor stiind ca acestia devin dependenti de la primele doze,cu privire la canabis si hasis opinia publica este foarte prost informata,cei care foloseati Rudotel incercati o tigara cu marihuana ,sigur o sa va placa,stiu ca multi dintre dumneavoastra sunt curiosi sa incerce o astfel de tigara,iar alta problema la nivel mondial este -daca legalizam canabisul cui o sa mai vindem tutunul si alcolul-acestea din urma sunt cele mai bine vandute produse de pe planeta,acolo se invart cei mai multi bani posibili,nici macar ieftina paine nu se vinde asa de bine,si atunci va intrebati de ce e ilegal un produs pentru care sub nici o forma nu se va putea detine monopolul.Daca se legalizeaza acest produs va dati seama ce pierderi uriase de bani vor aparea pe pietele lumi,nu vom mai avea alcoolici,bineinteles inafara de cei pe care ii avem deja,in cazul consumului de canabis se reduce extrem de mult consumul de tutun,alte pierderi uriase de bani,asa ca lumea e prostita ca acest produs e un drog periculos,daca ai o tigara cu unul din cele doua produse canabis sau hash,o sticla de alcool si un pacet de tigari,garantez ca vei fuma tigara cu canabis dupa care vei bea o gura din alcool + o tigara de tutun ca sa iti alunce mai bine alcoolul dupa care te bagi in pat iti faci nevasta fericita,iar copiii tai vor fi fericiti ca nu au un tata alcoolic care ii rupe in bataie in fiecare zi,in cazul in care consumi toata sticla de alcool ca sa iti faci curaj sa te bagi in pat cu nevasta, mirosind inevitabil a tutun,vei considera peste cativa ani ca esti acel tatic care isi maltrateaza copiii care din cauza alcoolului si tutunului s-au nascut cu probleme grave,asa ca aveti grija daca tot alegeti un drog sa va asumati si responsabilitatea consumului acestuia.Eu unul pledez pentru o viata vegetariana si fara a consuma aceste produse,si ma bucur ca multi romani aleg sa traiasca din ce in ce mai sanatos,va rog nu mai distrugeti sanatatea acestui popor intrun mod sau altul.Spune nu Tutunului ,Alcoolului si Drogurilor.Dar un joint din cand in cand si doctorii il recomanda. -aceasta pledoarie se vrea un pamflet asa ca tratati-o ca atare.lol=ma umfla rasu.
pt 128 gr???sa fim seriosi…15 oameni inchisi?…inchisoare de la 3-15 ani…???????? inchideti-i pe ei..si lasati “criminalii” in libertate…bravo…dreptatea in romania!!!!!!!! si mai vrem sa intram in UE??? FRATILOR da dormiti?…lasati-i in pace!!!!!!! prietenii nu te uita cipri(s)!!!!!!
Am uitat sa ma semnez scuze..
pt 128 gr 15 oameni retinuti…de la 3-15 ani?? sa fim seriosi…bravo..inchideti-i pe ei si lasati “criminalii” in libertate…si mai vrem sa intram in UE?suntem o tara plina de corupti!!! prietenii nu te uita cipri(sh)
Multi care ma cunosc stiu ca imi e foarte drg acest clubulet,as vrea sa facem un scenariu la ceea ce se intampla vis a vis de el pentru ca am senzatia ca cineva vrea sa puna mana pe acest spatiu ultra central si care are o valorea mai mare decat cea cunoscuta,nu ii lasati sa va ia afacerea,ca sunteti foarte vizati si din acest punct de vedere.Astept sa vad scenarii…idei
Primul shcenariu in ordinea plauzabilitatzii ar fi ca guvernul Romaniei vrea sa inchida Lords ca sa construiasca o baza ultra secreta pentru a creea mutantzi . Sau poate insushi Basescu a dorit inchiderea lords ca sa parcheze flota asha zis furata departe de ochii lumii , sau un grup de elita doreshte acel loc pentru combaterea pericolului invaziilor extraterestre .
Sau poate… Ii prinde politzia la vama pe catziva ca aduceau droguri , apoi ii prinde pe cei care le distribuiau in oradea , apoi aceshtia ii dau in gat pe cei din lords amintitzi in articol care sunt cercetatzi acum in arest sau liberttate care cum , asta starnind un scandal imens care poate duce pana la inchiderea lordsului.Dar asta chiar nu poate fi plauzibil ca e mult prea ushor…
din pacate pe ei nu-i cheam tiriac si pt 125 de gr fac atata puscarie
Cei care au intr`adevar spirit de Lord`s stiu cum era clubul inainte si ce atmosfera…au trebuie sa vina renovarile si apoi toapele plus fufarii care migreaza in fiecare miercuri din Heat in Lord`s. Nu va mai plangeti atata, “mari“ fani ce sunteti, mai bine gasiti`va niste gusturi mai selecte in materie de cluburi sau niste bani in cont sa va faceti voi unul, JOS CU LORDS`UL!
Dragii moshului, cu alea 125 grame au fost prinshi la un transport de week-end. Numa ca feciorii avea pasaportu verde de vize de Ungaria! Facetzi voi socoata…
Auzisem si io ca de-alte frontioeristi ce/s prinsi cu 50 de Euroi mita. Da-s prinsi o singura data, Ia gandite cat or putut produce intr-o zi intreaga. Dar intrun an?!
Da ce, sa le plangem de mila frontieristilor prinsi cu 50 Euro mita?
Da ia ganditiva cat fac intr-o zi intreag. Dapoi intr/un an?
in locul tau nu as mai scrie nimik pe acest forum,k nu poti privi lucrurile obiectiv!
E incredibil cata lume mai poate fi de partea Lords`ului, cand acesta e evident un club care nu`si respecta clientii. Patroni care se leaga de tine din qestii banale, mese stricate si scaune rupte pe care nu le repara nimeni, sunt doar cateva dintre “atuurile“ acestui club care se vrea cu pretentii. Aseara, Lords`ul era aproape gol si sper sa`i mearga din ce in ce mai rau… Nu mai promovati imaginea de cacat al unui club asemenea! Gasiti`va si alte localuri ca e Oradea plina de ele (pentru neinspirati vezi: Chanson, Blue Monday, Podz etc.)
Drugs&Alkohol Baby nu ma mira deloc ceea ce se petrece in Lords pana cand este inca “Cool” sa consumi droguri, este “Cool” sa fumezi si sa bei…
Dar nu este “Cool” sa inveti sa fii cinstit, sa fii bun cu oamenii langa tine”Cool” inseamna sa fii rau sa faci prostii sa ranesti pe altii…
Odata am intrebat o gagica in Lords de ce fumeaza, a zis ca trebuie sa faca ceva rau…
No comment
Mishto ca acum 4-5 ani coca si ecstasy-ul faceau legea in Mirage si mai apoi in Heat.Toate gunoaiele si jegurile implicate atunci is bine merci.Iar pentru oamenii astia gramul si anul de puscarie?
Au reusit sa denigreze si ultimul local oradean de bun gust,ultimul loc unde se poate asculta muzica adevarata intr-un peisaj oradean plin de carciumi fitzoase si cocini maneliste
Ai dreptate la Lords pe vremuri sa dat muzica foarte buna, era frumos, numai ca acuma umbla pe acolo in weekend numai copii cu 16-18 ani si muzica e plictisitoare
Pula mea ma,drogatii dragului! Ce pula mea plangeti dupa un birt?! Ala a fost marele local ?!Sigur probabil marea carciuma Doamne ajuta-le celor ce i-au prins pe jegosii aia!Repede sariti mancami-ati pula,ca ptr 128 de gr,da ma jegosilor ptr 128 de gr.,ca acele 128 de gr. pot nenorocii vieti omenesti!Sa va si inchida clubul! Daca ei au facut ce-au facut,manevre,combinatii cu hero.etc.bravo lor asta e viata frate.. urci urci ,dar la un moment dat mai si cazi.Riscu meseriei! Fiecare in Romania face ce poate!Gaborii si-au facut datoria !Bv lor tata,jos palaria!Intr-un fel imi pare rau ca se inchide clubul,ca era plin de pizde bune dornice de senzatii tari,in rest masculii p` spate!Asta e.Doamne ajuta 15` ani d` parnaie!Daca s-au crezut mari destepti si baieti cu cap,atunci d c nu si-au rezolvat treaba`n liniste si sa iasa`n liniste din tot,dar erau doar niste tampitzi,daca nu`i prindea tot respectu,baietii destepti,dar asa`s doar niste hussein`i drogatzi,dava`n pula mea!Iar ptr` toti poponarii ce bocesc aici ca li se inchid clubul` sa va ia dracu parazitii dracului,rebuturile societatii! Inca o data respeKt ptr pizdele din Lord`s!
Intradevar legea este lege, dar din pacate nu pentru toti,acei tineri(drogati), fac aceeasi treaba ce o fac si alti tineri din toata lumea, consuma droguri usoare(has, marijuana),dar scandalul cu “instrumentarea voluminosului dosar” este doar o justificare pentru mentinerea in arest a tinerilor pe durata a 2 luni, fara dovezi directe, doar cateva interpretari si declaratii a altor amici(turnati), furnizorii isi merita soarta(cei ce au fost prinsi la trecerea frontierei).Se face atat “tamtam” pe cazul acesta, dar despre traficul de droguri tari(cocaina,heroina)pentru care ar trebui sa se faca ani grei de puscarie nu se vorbeste “inexistent”,dar nu e nici o problema, “politia lucreaza” 😉 au prins niste drogati, in loc sa prinda traficanti care transporta zilnic kilograme prin vama romana. Iar cine doreste inchiderea clubului Lord`s pe seama scandalului in presa este concurenta”mafia locala, politicul”care este tot mai prezent in cluburile oradene. TRAIASCA POLITIA ROMANA.TRAIASCA TRAFICANTII DE DROGURI TARI. POLITIA ORICUM NU PE VOI VA CAUTA.BAFTA 😉
Im las compu deschis sa nu credeti ca imi e frica de faptul ca imi luati urma sau ca am ceva de ascuns si daca imi dati 10 de concediu nu ma speriati.
imi pare rau de ce s-a intamplat cu acesti baieti, ii cunosc foarte bine pe 7 dintre ei, si pot sa spun ca sunt niste baietii extraordinari….ce daca au fumat, o gramada fumeaza, si eu fumez, si ce daca, iarba nu produce dependenta…le distrugeti viata…ganditi-va ca au familii, si viata lor. jegosi de militieni.
Prinderea acestor infractori este un exemplu bun ca Dumnezeu e sus shi nu doarme
Prinderea acestor infractori arata ca adevaratii infractori scapa si sunt in libertate!Romani profilativa pe heroina si coca pentru ca de astia nu se ia nimeni,acolo vad ca este la liber consumul,asa ca nu mai folositi canabis si has ca uite ce puteti pati.e.p.t.c..a.
Auzi Domule Horgos Cristian?Mai ai tupeul sa mergi in lords dupa ce scrii kk-turile alea?Dar cand stateai cu ei la masa te simteai bine,ha?Oricum vrand-nevrand legea decide pana la urma.Si cum legea nu tine cont numai de anumite critrii…,ne putem astepta la orice!DE CE NU INTERZICETI ALCOOLUL,ca ala provoaca dependenta!?Pentru ala isi bat barbatii nevestele,pentru ala se fura si se cerseste!Iarba???yammy ,plus ca e si sanatoasa!! Aaaa…,scuzati-ma,voi aia de sus numai coca pe nas,ha?Pe vremuri in Tropi,erau aliniate pe masa liniile si nimeni nimic?Deci pana la urma baietii cu banii ne conduc!!! hate Romania but love industry and love to get high!
sh daca citesti mesajul asta sa stii ca nu te uit da cat trebuie si vino incoace . lasa lumea sa vorbeasca, ca oricum doar atat fac . hai ca o scoatem noi cumva la capat !!!!!
am spus si sustin ca gabori sunt o specie aparte de idioti dar si astia apreciaza valoarea unui cadou in valuta.stiu “exact” prin ce treci and i feel for you!!!!
Do You Want to Sell Marijuana Legally?
Written by government licenced certified organic marijuana growers, Sell Marijuana Legally gives you the inside scoop on how to get your marijuana growing licence to grow, distribute and sell marijuana.
Once you have obtained the forms, you can begin your application process. Click here if you need forms, or call …..
The application form must be accompanied by two passport sized photographs, to be used on an identification card issued to applicants authorized to possess. The card can be shown to a police officer as evidence that the person is permitted to possess marijuana.
You can go to our links page, and find well documented scientific evidence or studies regarding your specific medical condition, and how marijuana may help you. Print the specific information pertaining to your condition, and take it to your doctor and/or health professional, and demand that you have a right to try marijuana, which is now legal in Canada.
THANKS! We ship only in Canada .
Cum sa se fi apucat de trafic de heroina sau coca cand shi nici chestii de copii nau fost in stare sa vanda shi au fost prinshi . Pt a face trafic cu stupefiante in primul rand trebuie sa fi inteligent .
Intradevar in Tropicana se statea cu liniile pe masa , dar nu uita ca Indriesh e un baiat super inteligent cand vine vorba de chestii dastea in timp ce pe “traficantzii” din lords ii da prostia afara din casa .
Pana la urma voi de partea cui sunteti!? ce tot scuzati infractorii atata? sau vi se pare ca daca au distribuit si consumat stupefiante de risc scazut li se pot acorda `circumstante atenuante` ? Intr-o societate sanatoasa nu au ce cauta drogati! mafia trebuie oprita cu orice pret! Traiasca ROMANIA !
Cei care nu ar mai avea ce cauta in Lord`s sunt turnatorii! Care isi castiga painea si isi ling constiinta facand rau la altii!
Chestiile astea se stiu si daca nu vine unu si ti le spune in fata !!! Afla de ele si cei care nu au nici o implicare. Era chiar culmea sa nu ii fi prins in veci… Ce va crispati atata? Au facut trafic si i-au prins, that s the way it goes. Inudstry se va mai tine, si chiar daca ar muri.. n-ar fi mare pierdere
ce ziceam si mai sus
Moare MATA bai bulangiule si atunci nu ar fi pierdere ca nu ar mai exista SIFILIS.Sa-ti arzi coaiele in tigaia-ncinsasi sa iti puta ochii bai labagiule futut de taicatu la 14 ani!!!
Da … asta confirma din plin valoarea adevaratilor fani industry. Si mai era aici cineva, care zicea de poza. Bai ala! Ar fi trebuit tu sa le trimiti pe e-mail o poza cu batonul tau de hasis, ca sa arate mai bine.
Daca s-a scris pe forumul asta inseamna ca toti suntem fani hasis? Ne poate raspunde C.H.?
Indiferent daca marijuana provoaca sau nu dependenta, in acest moment este ILEGAL in Romania. Legea trebuie respecatata acum si aici… nu peste 5 ani in Olanda. Au plasat, au consumat… sa suporte consecintele!!! Drep este ca ar fi altii mai mari care ar avea de suportat multe si mai grave consecinte dar la un moment dat sa va ajunge si la ei… sau nu!?!?! Pe mine personal ma lasa rece fenomenul “industry”, dar imi pare rau pentru clubul unde intr-adevar este cea mai buna muzica din oras… si in weekenduri cele mai tari party-uri, chiar daca am dat si peste “junkies” acolo… daca vor sa se dorgheze… dar nu in loc public!!! Oricum pacat de un club asa misto!
De ce p-la calului ati facut?adica d-fact…esti un dj tare!!
cand vine afara din inchisoare??
adresat lui Cristi Horgos: mai spala-te baiatule, ca puti! si la propriu, de iei nasul celor care stau langa tine, si la figurat, poate ar trebui sa-ti mai clatesti ochii si sa te cureti pe urechi…ca nu auzi si nici nu vezi bine ceea ce vezi! Daca esti frustrat ca nu esti in stare sa nu pui mana pe nici o femeie, multumeste-te cu o oaie, daca esti frustrat ca muncesti de dimineata pana seara pt un salar de cacat si nu-ti permiti sa-ti iei doza de alcool, du-te la sapa, dar lasa oamenii care fac ceva pentru orasul asta imbuibat de manelisme si snobism, sa traiasca si sa-si vada de viata lor! Daca tot te crezi jurnalist precoce, de ce nu vezi dincolo de aparente, sa intelegi ca toata actiunea asta cu tam-tam din partea politiei, este praf aruncat in ochi ca sa acopere, traficul la nivel inalt?
Stiu ca si tu ti-ai petrecut o buna bucata de vreme prin lords, cu o berica in mana, jinduind sa te bage cineva in seama, incercand sa pari interesant si sa intelegi ce se intampla acolo, dar se pare ca nu te duce prea mult mintea! nu ai inteles chiar nimic si te legi exact de locul si de oamenii unde mai puteai si tu socializa( mai da prost mai esti…iti tai singur craca de sub picioare!)…. asta denota faptul ca esti un zero ca om, un zero taiat in patru ca jurnalist!Du-te si taie frunze la caini…si linge in fund pe cei mari pentru un post mai bun…deoarece cu mintea pe care o ai n-o sa ajungi departe! Ar trebui sa iei lectii de la Tatar despre ce inseamna sa fii om in loc sa-l ponegresti(ca doar iti petreceai tot timpul liber in barul lui si tare te bucurai cand te baga in seama)!
bun. si acuma de unde mai cumpar earba?
d la abc-ul de langa, normal
Bai bulangiule, sa dea dumnezeu sa mori in Lord s in fata lui Tatar si apoi sa se pise pe hoitul tau dar numai daca are chef sa strice pisatul pe tine!!! Poponaru dracu!
ar trebui sa va documentati temeinic inainte sa scrieti tot ce auziti si sa le potriviti cum va suna mai bine, s-au dat in articole nume care nu mai au nici o legatura cu lord s -ul si cu tot ce sa intampla acum acolo si a caror imagine si viata o afectati cu lipsa voastra de profesionalism. credeti ca oamenii astia nu vor face ceva sa va puna la punct? take a guess?
Nu pot sa ma abtin sa nu scriu!Asa cum am mai zis,nu inteleg tupeul tau de a scrie kk-aturile astea mai ales dupa ce te simteai bine in preajma lor!Daca nu ai documentatii concrete,nu le scrie numa` de dragu de face ceva!Mai bine deseneaza smily-uri!Si ca sa vezi k vorbesti tampenii,iti si argumentez ;).In primul rand ce cauta numele fostilor patroni akol,meii??Ca or fumat impreuna?Poate acu` un an jumate!Cu toate astea nu inteleg de ce ii implici pe ei?Si degeaba incerci sa denigrezi cateva nume,pentru ca cine ii cunoaste pe baieti stiu ce si cum!Si asa cum au mai zis si altii tu trebuie sa fii impartial cand scrii un articol,sau noi sa te invatam?Sa vezi numa` de mai pupi tu lord`s-ul!
cam pe 7-8 martie e procesul si toti cei kr i-l cunosc pe DJ D-FACT si pe baieti speram sa vina acasa pt k si asa stau prea mult. Dk vrei sa vb scrie-mi pe mail si iti spun dk aflu ceva
Toate ziarele au scris ca a fost anihilata aceasta mare retea de traficanti de droguri si cei de la BCCO au facut Actiunea Piramida prin aranjarea pozelor arestatilor dupa pozitia si fapta din acest caz.Piramida se face pentru tot grupul. Nu inteleg de ce pe aceeasi plansa sunt Puiu Valerian Adrian, Boglea Adrian, Cristian Tatar si ceilalti doi, cand spre ei nu apare nici o sageata din marele grup de alaturi, nici macar spre furnizorul acestora din dreapta jos. Daca se poate sa ne raspunda cineva ! poate gresesc si nu vad bine! Aratati la toata presa piramida asta si la televizor spunand de marele grup dar nu se vede din plansa voastra nici o legatura dintre marele grup si cei mai sus mentionati! fiecare cu fapta lor dar nu trebuie bagati in aceeasi oala!!!
ASTEPT RASPUNS!!!
In general, un om cand stie ca incalca legea isi asuma riscul de a fi penalizat daca este prins… nu puteti sa le faceti nimic acum celor prinsi si adevarul este ca de obicei doar cei cu multi bani pentru mita intra murdari si ies curati. Nu sunt pro, nu sunt contra, spun doar ca nu are sens sa va mai zabteti, in Romania exista inca P.C.R. dar in sensul de Pile, Cunostinte, Relatii. Daca tot vreti sa consumati legal, consumati dupa ce ati modificat legea pentru ca nu va numiti cu totii Tiriac. Daca nu, nu are rost sa incercati sa consumati pentru ca in cel mai rau caz va va parea rau ori pentru voi ori pentru prietenii vostrii, iar restul lumii va va vedea vinovati si nu va va asculta, de aceea nu veti putea sa mai schimbat nimic.
..mesajul asta e pt.cei care au pe cineva inchis!Voi stiati de “INTELEGEREA” facuta intre avocati si “domnul”procuror?
..
Oradea asta parca e fututa-n cur , sa dea dracu de nu, toti sunt idioti, le-as recomanda o cura de viata in Jamaica sa se schimbe putin….
Tot am asteptat un raspuns; macar daca altcineva nu scrie de ce nu raspunzi tu Cristian Horgos? sau te-au dat afara de la redactie?! am ras sarcastic… Ori tu…, ori aia de la BCCO…pls ori aici ori mail! thx.
frate da de ce toata lumea se ia de junkeri?nu au altceva de facut?toata lumea nestiutoare vorbeste!!!mai lasati_o fratilor mai moale cu prostia asta,cica junkerii comit crime,fura,talharesc si alte chestii!!fumati si voi vreodata ceva si o sa vedeti ce chef de lucuri de astea o sa aveti!!!bine ca toti stiu tot dar nici unul nimic!!m_am saturat sa tot vad atata prostie in tara asta!!!au vrut sa inchida si ultimul loc unde se simteau oamenii cu adevarat bine!!!rusine!!!!!exact ca si cu clubul evolution din timisoara!!!
Salutare, nimeni nu poate sa imi raspunda si mie ceva aici? Gata a-ti lasat-o moale? Am scris ca astept un raspuns. Nu e nimeni capabil sa raspunda?
simona, despre ce intelegere vorbesti?
imi pare rau pt baieti..fi-ti tari..ce-i care va iubesc va sunt alturi,o sa fie bine..adi hang in there!!
E regretabil tot ce s-a intamplat…si mai ales modul in care actioneaza politia si justitia romana – care se leaga pentru niste lucruri minore, de niste oameni nevinovati, care sunt pe deasupra si niste persoane deosebite (ca de ex.DJ D-FACT) – pentru a abate atentia oamenilor de la lucrurile mult mai grave care se intampla in tara asta…
Puteau totusi sa se gandeasca macar la familiile acelor persoane pe care le chinuie deja de atata vreme, fara a avea nici macar o dovada ca ar fi vinovati de ceva…Sau macar daca si-ar da seama cat de mult rau le pot face baietilor respectivi fortandu-i sa traiasca in acel mediu oribil in care niste persoane ca ei nu au ce cauta…
Pt. Adi: mai rezista putin… toata povestea asta o sa se termine in curand si o sa vezi ca o sa fie totul bine…si eu si ceilalti prieteni ai tai o sa facem tot posibilul sa uiti prin ce-ai trecut si cat a trebuit sa induri in tot acest timp…
Nu te baga nimeni in seama din urmatoarele motive :
1.Eshti un baietzel fara viitor shi nu prezintzi importantza .
2.Eshti ratat deoarece mergi in lords .
3.Eshti incult deoarece scrii “a-ti” in loc de ati… voua tzaranilor vi se pare ca arata estetic sa despartzi toate cuvintele cu cratima shi cand trebe shi cand nu .
4.Eshti antisocial , deoarece fraternizezi cu totzi pushcariashii shi drogatzii .
5.Eshti genul de om pentru care sa inventat optziunea de IGNORE la programele de chat .
PS: Doamne da sa fie inchis pe viatza DJ D-FACT ala ca adevaratzii dj din oradea sa se afirme . DJ AKA Andrew suntem cu tine frate !!! moarte dj-ilor drogatzi .
Nu ti se par cam deplasate comentariile tale? Cat de bine il cunsoti pe DJ D-FACT??? de iti permiti sa afirmi asa ceva…Sau iti e ciuda ca e cel mai bun dj din Oradea – si nu numai – si in acelasi timp si o persoana deosebita? Observ ca urla ciuda in tine… si pun pariu ca esti unul din acei wannabe…care nu se vor afirma niciodata ca dj adevarati, pentru ca in loc sa puna mana sa invete sa mixeze, sunt prea ocupati sa se ia de alti dj mult mai talentati si mai cunoscuti ca ei! Te crezi cumva perfect de iti permiti sa te iei de FedExBoy sau de D-fact? Intai sa te vad ca ajungi sa ai macar 1% din fanii pe care ii are D-fact si sa realizezi macar 1% din tot ce a realizat el pana in prezent si dup-aia mai povestim!
…e evident,deja,ca sunt o multime de “interese”acolo.Toata lumea isi bate joc de ei,iar Leuca vrea sa-si refaca numele in fata celor de la Bucuresti,dupa scandalurile in care a fost implicat…,cu baiatul lui Bumbu cum ramine,cu “captura” din Felix de acum citiva ani cum ramine?Pentru cei care au publicat aceste articole…-ati primit bani buni din partea “domnului” sau “domnilor”?Ati distrus suflete prin ceea ce a-ti facut…n-ar zice nimeni nimic de voi.Vreti sa scrieti?Vreti scandal?Faceti-o…dar nu cu minciuni si idiotenii.CHINUITI-VA SA AFLATI ADEVARUL DIN ACEST CAZ….
dati-le drumul p aia care fura miliarde nu i vedeti.imi pare rau pt ei .plm