BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După trei ani de pierderi, Termoficare Oradea vrea să ajungă anul acesta pe zero sau la un mic profit

După trei ani de pierderi, Termoficare Oradea vrea să ajungă anul acesta pe zero sau la un mic profit

De Sorin Martin Vereș
la 5 March 2026 15:12 Reactualizat la: 5 March 2026 15:21
1 Comentarii

După trei ani de pierderi, Termoficare Oradea vrea să ajungă anul acesta pe zero sau la un mic profit

5 March 2026 15:12 Reactualizat la: 5 March 2026 15:21
Directorul general al societății Termoficare SA Oradea, Călin Ungur, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu.
Scris de Sorin Martin Vereș - Directorul general al societății Termoficare SA Oradea, Călin Ungur, a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025 în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și city managerul Primăriei Oradea, Sebastian Lascu.

Trimite articolul

X

Conducerea companiei a detaliat evoluția indicatorilor financiari, investițiile realizate în sistemul de termoficare și principalele dificultăți cu care se confruntă societatea, într-un contextul marcat de volatilitatea prețurilor și de presiunea costurilor operaționale. Potrivit datelor din bilanț, Termoficare a avut anul trecut anul o cifră de afaceri de aproximativ 395 de milioane de lei, în creștere față de anii anteriori. Gradul de realizare a veniturilor a fost de 88,27%, în timp ce rezultatul brut al exercițiului financiar s-a situat la minus 55 de milioane de lei. Practic, în ultimii trei ani, societatea a înregistrat pierderi, ce totalizează 150 de milioane de lei, cea mai „mică” pierdere, de 25,43 milioane de lei, fiind în 2024, iar cea mai mare a fost anul trecut.

„Noi, în ultimii trei ani, am fost pe minus. Asta vine din pierderea pe energie termică, neavând actualizate acele tarife de transport și distribuție de 10 ani. Minusul în valoare sau în cuantum a rămas același, 2024-2025, atâta doar că în 2025 n-am mai produs atâta energie electrică și atunci profitul de pe energie electrică a fost mai mic în 2025 față de 2024.” a declarat Călin Ungur.

Întrebat care a fost motivul pentru care Termoficare a avut profit în 2022, de 17,75 milioane de lei, iar după aceea au urmat trei ani de pierderi constante, directorul Ungur a afirmat că în 2022 rezultatele pozitive au fost generate de influențele prețului energiei electrice produse și vândute de societate.

“În 2022 a fost anul în care tarifele sau prețurile la energie electrică au fost în favoarea noastră. Energia electrică a fost foarte sus în anul 2022 și gazul nu a urmat creșterea de pe energie electrică. Și atunci în 2022 am reușit să ieșim pe plus. Dar practic pe produs, efectiv pe energie termică, noi tot pe pierderea am fost. Atât doar că am reușit din energia electrică vândută să ieșim pe plus.” a fost explicația oferită de directorul Ungur.

Directorul general de la Termoficare a explicat că rezultatul negativ al companiei este determinat în principal de creșterea costurilor la resursele energetice și la certificatele de emisii de carbon.

„Rezultatul financiar trebuie analizat în contextul evoluției pieței energetice. În ultimii ani am avut creșteri foarte mari la gazul natural, la energia electrică și mai ales la certificatele de emisii de CO2, care reprezintă o componentă importantă a costurilor pentru producătorii de energie termică. Chiar dacă cifra de afaceri a crescut, aceste costuri au influențat puternic rezultatul brut al anului 2025”, a declarat Călin Ungur.

Întrebat dacă și în 2026 se preconizează ca societatea să funcționeze pe pierdere, datorită influenței conflictelor militare asupra prețurilor la gaze, directorul general Ungur și-a exprimat speranța ca anul acesta societatea să ajungă cel puțin pe zero, poate chiar și un mic profit, dacă va fi posibil.

„Sigur, se poate întâmpla orice la nivel de an. Nu știm cum va evolua războiul, nu știm încă nimic altceva. Dar în mod normal, dacă totul este, să zicem, în parametri normali, nu ar trebui să fim anul ăsta pe pierdere. Deja ar trebui să ieșim de pe minus.” a răspuns Călin Ungur.

Din analiza structurii cheltuielilor, conform datelor prezentate, reiese că materia primă, certificatele de emisii și redevența plătită către municipalitate reprezintă aproximativ 72% din totalul costurilor companiei. Redevența anuală achitată Municipiului Oradea s-a ridicat la peste 35 de milioane de lei, bani care sunt utilizați pentru alimentarea fondului de investiții destinat modernizării sistemului de termoficare.

„O mare parte din costurile noastre sunt costuri reglementate sau determinate de piață. Gazul natural, energia electrică și certificatele de emisii CO2 sunt elemente pe care nu le putem controla. În plus, compania plătește anual redevența către municipiu, iar aceste sume se întorc în sistem prin investiții în infrastructură. Practic, vorbim despre un mecanism prin care modernizarea sistemului este susținută pe termen lung”, a explicat directorul societății.

Unul dintre indicatorii considerați pozitivi de conducerea companiei este gradul de încasare a facturilor, care în 2025 a ajuns la 99,82%. În același timp, sistemul centralizat de termoficare a continuat să atragă noi consumatori. În cursul anului trecut au fost racordate 764 de apartamente, iar în ultimii cinci ani peste 5.000 de locuințe au fost conectate la rețea, dintr-un total de aproximativ 69.000 de apartamente existente în municipiu. Totuși, anul trecut, numărul locuințelor nou racordate la sistemul de termoficare a fost cu aproape 300 mai puțin decât în 2024.

„Gradul de încasare de aproape 100% arată că există stabilitate în sistem și că populația are încredere în serviciul public de termoficare. În același timp, faptul că în fiecare an avem noi racordări confirmă că sistemul rămâne o soluție viabilă pentru încălzirea locuințelor din Oradea”, a subliniat Călin Ungur.

Un alt indicator prezentat în raportul de bilanț este evoluția pierderilor din rețelele de transport și distribuție a energiei termice. Dacă în anul 2014 pierderile depășeau 42%, în 2025 acestea au scăzut la 22,08%, ca urmare a lucrărilor de modernizare realizate în ultimul deceniu. Un alt indicator care a înregistrat scăderi constante din 2022 până acum a fost cel legat de avariile pe rețele, în 2025 fiind înregistrate 529 de cazuri, față de 891 în 2022.

În paralel, compania a crescut și ponderea energiei produse din apă geotermală, care a ajuns la 12,46% din totalul energiei termice, față de aproximativ 4,7% cât a fost în 2022. Pentru 2026 se estimează că ponderea utilizării apei geotermale să ajungă la 16%. Dacă investițiile preconizate în acest domeniu se vor materializa, procentul ar urma să crească până la 25% în următorii ani.

„Reducerea pierderilor din rețea este rezultatul investițiilor consistente realizate în ultimii ani în modernizarea conductelor și a punctelor termice. În paralel, dezvoltarea sistemelor geotermale ne permite să folosim mai multă energie regenerabilă, ceea ce contribuie atât la reducerea costurilor, cât și la scăderea emisiilor de carbon. Dacă în 2021 aveam 4,8% pondere din energie termică produsă din apă geotermală sau furnizată cu ajutorul apei geotermale, în anul 2025 am ajuns la 12,5% și anul 2026 s-ar putea să mai crească un pic, având în vedere că în 2025, cel puțin o parte din an, stația geotermală de la Ioșia Sud, din martie până în septembrie, a fost oprită pentru că încă nu obținusem autorizația de mediu.” a explicat directorul companiei.

În ceea ce privește situația financiară generală, compania a administrat în 2025 active în valoare totală de aproximativ 1,334 miliarde de lei, dintre care 121 de milioane de lei au fost primite în administrare în cursul anului. Pentru susținerea activității curente, societatea a reînnoit o linie de finanțare de 70 de milioane de lei de la Raiffeisen Bank și a contractat un credit de 30 de milioane de lei, garantat de Primăria Oradea, cu o maturitate de doi ani.

„Aceste instrumente financiare sunt necesare pentru a asigura fluxul de numerar și pentru a putea susține funcționarea sistemului în perioadele cu consum ridicat sau cu variații ale prețurilor pe piața energiei. Sistemul de termoficare este unul complex și presupune costuri operaționale foarte mari, iar stabilitatea financiară este esențială pentru continuitatea serviciului public”, a precizat Călin Ungur.

Subvenții de 43 de milioane de lei acordate populației

În cursul anului 2025, subvențiile acordate populației pentru susținerea prețului gigacaloriei au totalizat 43 de milioane de lei, la care s-au adăugat 8 milioane de lei pentru acoperirea pierderilor. Potrivit conducerii societății, aceste subvenții sunt esențiale pentru menținerea unui tarif suportabil pentru consumatori. După actualizarea tarifelor din toamna anului 2025, Oradea a rămas, potrivit datelor din raportul prezentat, orașul cu cel mai mic preț al energiei termice din România. Tariful total practicat la Oradea este de 549 lei/Mwh, din care populația plătește 428,45 lei, mult mai redus în comparație cu alte municipii precum Timișoara, Brașov, Arad, Cluj-Napoca sau Ploiești, unde tarifele totale depășesc adesea 700–1.100 lei/MWh, în funcție de nivelul subvenției acordate de autoritățile locale, conform datelor dintr-un grafic inclus în prezentarea bilanțului.

„Fără sprijinul municipalității prin subvenții, prețul energiei termice pentru populație ar fi mult mai ridicat. Acest mecanism permite menținerea unui echilibru între costurile reale ale producției și capacitatea de plată a consumatorilor”, a explicat directorul companiei.

Întrebat dacă prețul încălzirii în Oradea va mai crește, Călin Ungur a anunțat că tariful pentru populație nu va suferi modificări în 2026, iar eventuale modificări ar urma să fie preluate de Primărie, cuantumul maxim pe care municipalitatea îl poate acorda cu titlu de subvenție fiind de 15 milioane de euro.

„Ce pot să vă spun acum că, cel puțin pentru anul 2026, primăria Oradea și-a asumat limita maximă de subvenție pe care o poate plăti, fiind condiționată la 15 milioane de euro. Deci, practic, în 2026 va fi maxim cât poate plăti primăria subvenție, se va plăti și doar restul rămâne pentru populație. Acum, deocamdată, rămâne același tarif”, a ținut să precizeze directorul general de la Termoficare.

Unul dintre aspectele care a generat mari probleme financiare societății, lucru care a dus și la pierderile economice, a fost faptul că tarifele de transport și distribuție a energiei termice nu au mai fost actualizate din anul 2015, deși costurile operaționale au crescut semnificativ în această perioadă.

„Este o realitate care afectează întreg sectorul de termoficare din România. Tarifele de transport și distribuție au rămas la nivelul stabilit în urmă cu aproape zece ani, în timp ce costurile cu energia, materialele și forța de muncă au crescut constant. Această situație a pus presiune pe sustenabilitatea financiară a operatorilor”, a arătat Călin Ungur.

Unul din proiectele majore pe care Termoficare Oradea le-a implementat este realizarea unei noi unități de producție în cogenerare de înaltă eficiență, Grupul 7, destinată înlocuirii vechiului bloc energetic pus în funcțiune în anul 1966. Proiectul are o valoare de aproximativ 186 de milioane de lei și a constat în instalarea a patru motoare termice și a două cazane de apă fierbinte. Noul grup de producție este deja în faza de probe, iar potrivit informațiilor noastre, în cursul săptămânii viitoare urmează să fie prezentată oficial. Noua capacitate de producție va reduce emisiile de CO₂ cu aproximativ 18.000 de tone anual și va crește eficiența producerii energiei termice din gaze naturale de la aproximativ 60% la peste 80%.

„Această investiție este esențială pentru viitorul sistemului de termoficare din Oradea. Noua centrală va fi mult mai eficientă energetic, va reduce emisiile și va asigura flexibilitatea necesară pentru a acoperi vârfurile de consum din sezonul rece”, a declarat Călin Ungur.

Un alt proiect major, finalizat în iunie 2025, a fost etapa a treia a programului de reabilitare a sistemului de termoficare, în cadrul căruia au fost înlocuiți aproximativ 25 de kilometri de rețea primară, cinci puncte termice și au fost instalate 39 de module moderne. Valoarea proiectului s-a ridicat la aproximativ 133 de milioane de lei, finanțarea fiind asigurată în proporție de 85% din fonduri europene.

Printre investițiile finalizate în 2025 se numără și proiectul de valorificare a energiei geotermale din cartierul Nufărul I, în valoare de aproximativ 90 de milioane de lei, finanțat în proporție de 85% prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Proiectul a inclus înlocuirea a șapte puncte termice cu 277 de module moderne, realizarea unei centrale geotermale și instalarea sistemelor de injecție și reinjecție a apei geotermale.

„Este unul dintre cele mai importante proiecte de utilizare a energiei geotermale din România. Prin această investiție valorificăm resursele locale și reducem dependența de combustibilii fosili”, a declarat directorul societății.

Deși planul de investiții pentru 2025 a fost realizat în proporție de aproximativ 45%, din cauza dificultăților financiare, a întârzierilor în procedurile de achiziții și a unor provocări tehnice, conducerea companiei consideră că proiectele finalizate au avut un impact semnificativ asupra performanței sistemului. Pentru anul 2026, societatea își propune continuarea investițiilor în digitalizarea și automatizarea sistemului de termoficare, precum și extinderea utilizării surselor regenerabile de energie, în special a energiei geotermale. Printre proiectele de investiții pentru acest an prezentate de către directorul Călin Ungur se numără două parcuri fotovoltaice, din care unul în parteneriat cu Primăria Oradea, pe fosta haldă de gunoi de pe Matei Corvin, și fosta haldă de zgură de pe Borșului, care ar urma să o putere total instalată de 26 MW, la care se va adăuga cel puțin o stație de stocare de 15 MW. Societatea mai are în vedere realizarea de două investiții în domeniul apei geotermale, una în cartierul Ioșia și una în perimetrul societății, pe Borșului.

„Avem în derulare achiziția pentru etapa 4, pe termoficare, acolo sunt 19 puncte termice, tot împreună cu primăria. Sunt rețele de distribuție acolo. Mai avem etapa 3, ce a rămas din lotul 2 de pe etapa 3, acolo sunt 42 puncte termice, sunt instalațiile din punctele termice. Astea sunt investițiile mari care sunt deja în achiziție. Urmează să încercăm să vedem dacă putem să facem o stație geotermală în zona Ioșia Nord, în zona aquapark-ului care se va face acolo. Zona Ioșia Nord este alimentată acum din stația geotermală de la Transgex. În cazul în care vom reuși și se va realiza investiția la aquapark, încercăm să facem și o stație geotermală acolo. Astfel încât să montăm și pompe de căldură, similar cu celelalte stații pe care le avem deja în exploatare. Mai avem în plan o investiție în domeniul geotermal în zona unde este amplasamentul acum al societății, pe Borșului 23”, a precizat Călin Ungur.

Trimite articolul

X
Taguri:
electricitate ,
energie termica ,
pierderi ,
profit mic ,
Termoficare Oradea
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Alexandru Ciucle says:
    March 5, 2026 at 3:32 pm

    Minciuni. Oradea e pe profit, nu e Craiova, alooo propaganda

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    România

    Amenzi de 40.000 de lei pentru Altex România, în urma unor plângeri ale clienților
    Compania Altex România, unul dintre cei mai mari retaileri de produse electronice și electrocasnice din țară, a fost sancționată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) pentru încălcarea legislației privind protecția datelor personale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunţ pentru vânzare prin licitaţie publică autobuze Isuzu Novocit

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Comunicat de presă
    Anunț finalizare proiect ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    România

    33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite și compensate
    Guvernul a aprobat joi, 5 martie, la propunerea Ministerului Sănătății, o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Comunicat de presă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Comunicat de presă
    Anunț finalizare proiect ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.