Astfel, rutieriştii au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 33.950 lei. Totodată, şase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate trei infracţiuni şi opt tamponări. 28 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 33 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 10 pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate trei depăşiri neregulamentare, au fost sancţionaţi cinci pietoni care au traversat neregulamentar iar 57 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. În aceeaşi zi, pe strada Olimpiadei din Municipiul Oradea a fost depistat un orădean de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0.72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările în cauză continuă. Tot marţi, pe drumul judeţean 764 in localitatea Roșia, a fost depistat un localnic de 42 de ani, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere şi având o concentraţie alcoolică de 1.38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fiindu-i întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr.2 de Poliţie Rurală Beiuş. De asemenea marţi, pe DN 75, în localitatea bihoreană Băiţa, a fost depistat un localnic de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Poliţiei Oraş Nucet.
Fără centuri, fără permis sau băuţi
Poliţiştii rutieri aflaţi pe şosele pentru siguranţa tuturor participanţilor la trafic, au depistat şi marţi mai multe nereguli.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tinerii din Bihor, din medii defavorizate pot obține finanțarea costurilor școlii de șoferi prin programul Permis pentru viitor, organizat pe bază de concurs de proiecte
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor informează cetățenii că, potrivit avertizării meteorologice emise de autorități, este în vigoare un cod portocaliu de vreme severă pentru zona de munte, valabil în perioada 02 ianuarie 2026, ora 10:30 – 03 ianuarie 2026, ora 22:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ultima ședință din 2025, înscrierea în proprietatea publică a UAT - Municipiul Oradea a mai multor terenuri situate în oraș, în zonele străzilor Matei Corvin, Șelimbărului și Sofiei.
Stiri Inter(Nationale)
Industria auto traversează una dintre cele mai intense perioade de reinventare din ultimele decenii, iar anul 2025 a confirmat un adevăr deja cunoscut: viitorul nu se mai vinde doar prin cifre tehnice, ci prin emoție, viziune și capacitatea de a spune o poveste convingătoare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doisprezece poeţi selectaţi pentru antologie vor citi din noile lor creații.
Citiți principiile noastre de moderare aici!