„Un tânăr, de 22 de ani, din localitatea Tinca, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, la ieșirea din parcarea unui centru comercial din municipiul Oradea, județul Bihor, nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Cedează Trecerea”, a pătruns pe strada Traian Blajovici și a acroșat un autoturism care circula regulamentar pe respectiva stradă”, a transmis ofițerul pentru relații publice din cadrul IPJ Bihor, agent-șef Alin Laza.
După producerea evenimentului rutier, care a fost unul fără victime, acesta și-a continuat deplasarea până în localitatea Biharia. Tânărul a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Oradea, în dimineața de 18 ianuarie.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii rutieri continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Trimite articolul
XUnde e conducerea preventiva, trebuia sa prevada ca il va lovi, si de ai prioritate opresti si treci dupa ce trec cei cu cedeaza, eu asa fac
-
Ce? Cumetre, tu esti ok?
-
???? ERROR 404 ??? NO BRAIN FOUND
-
Ai platit impozitele?
-
E ok, va lua 6 luni cu suspendare, adica ZERO. Ma intreb ce rost mai are sa faci scoala de soferi si sa-ti iei permisul. Te opreste politistul, ai permis, totul ok, dar iti da amenda ca ai depasit viteza cu 3 km/h.
N-ai permis, circului asa, lovesti alte masini, nu-i problema, nu primesti amenda, primesti inchisoare cu suspendare, deci nu patesti NIMIC.