Astfel, sâmbătă seara, pe strada Ogorului din Oradea a fost depistat un orădean de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 148 Km/h, înregistrată cu aparatul radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 Km/h. Totodată, duminică, poliţiştii Secţiei nr.9 de Poliţie Rurală Cefa au fost sesizaţi că pe raza localităţii Gepiu s-a produs un eveniment rutier în urma căruia un autoturism s-a răsturnat pe gardul unui imobil. Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana bănuită că ar fi condus autoturismul, un orădean de 27 de ani, în timp ce se deplasa pe direcţia Oradea – Salonta, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, autoturismul a derapat în şanţul de pe marginea carosabilului, iar apoi s-a răsturnat pe gardul unui imobil din Gepiu. În urma evenimentului rutier nu s-au înregistrat victime. În urma testării orădeanului de 27 de ani cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Gepiu. Duminică, pe strada Calea Aradului din Oradea a fost depistat un orădean de 19 ani în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot duminică, în localitatea Fegernicul Nou, poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Biharia au depistat un localnic de 36 de ani în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările continuă în ambele cazuri. Vineri, pe strada Ady Endre din Oradea a fost depistat în trafic un bărbat de 40 de ani, din Marghita, în timp ce conducea un autoturism. La solicitarea legală a poliţiştilor, cel în cauză a refuzat atât testarea cu etilotestul, cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Fără permis şi cu alcool la volan
În weekend, alte 183 de sancţiuni au fost aplicate, din nou, pentru depăşirea limitelor legale de viteză.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Băutura i-a luat pur și simplu mințile unui bărbat din satul Cubulcut, aparținător localității Săcueni, care și-a atacat mama cu un cuțit, de față cu propria nepoată, de doar 11 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avea o atitudine arogantă și le-ar fi propus să cumpere „iarbă”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 24 de milioane de căutări de joburi au fost efectuate anul acesta, relevând tendințele și interesele concrete ale candidaților pe piața muncii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Aleșd a aprobat, prin Hotărârea nr. 120 din 18 decembrie 2025, nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026 pentru persoane fizice și juridice, pentru clădiri, terenuri, mijloace de transport și servicii locale. Impozitul pe clădiri pentru persoanele fizice și pentru cele care desfășoară activități economice este de 0,1% din valoarea impozabilă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru al XVI-lea an consecutiv, în preajma sărbătorilor de Crăciun, Asociația Pro Bambini din Oradea a venit în sprijinul familiilor cu mulți copii și cu dificultăți materiale din municipiu și din județ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!