„Moda” atinge, inevitabil, şi rezervaţiile naturale ale judeţului, generând adevărate dezastre biologice. La începutul anului, spre exemplu, în inima parcului natural Munţii Apuseni, ţăranii au pus foc păşunilor de pe munte, incendiind vreo 50 de hectare. Zona afectată este vizibilă din drumul care trece din Stâna de Vale spre Padiş. Şi cunoscuta Poiană a Florilor a suferit anii trecuţi efectele unui incendiu de vegetaţie scăpat din control.
Foc in rezervatii!
Incendierea vegetaţiei uscate ca măsură de curăţare a păşunilor, pentru a încasa de la APIA sumele aferente, devine o practică tot mai uzuală în peisajul rural dar şi montan din Bihor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Economic
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat joi că proiectul legii salarizării trebuie adoptat în acest an pentru a stabili o „ţintă” privind modul de corectare a inechităţilor din administraţie, precizând că implementarea ar putea dura mai mulţi ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a solicitat prelungirea arestului în cazul agentului de Poliție de Frontieră Cristian Ban, trimis după gratii sub acuzația că l-a dus cu autospeciala pe un șofer bulgar până la un bancomat, de unde străinul a retras bani pentru a-i da mită omului în uniformă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, împreună cu directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea, au prezentat, în 9 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, proiectul de buget al municipiului Oradea pentru anul 2026, document care intră în dezbatere publică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal petrecut în localitatea Săldăbagiu de Barcău, comuna Balc, și care a fost la un pas să se încheie tragic pentru un bărbat atacat de doi tineri cu bucăți de lemn și cu un cuțit a ajuns în atenția Parchetului Bihor, care a obținut arestarea celor doi agresori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!