BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Focuri vii”, tribut de suflet lui Dan Andrei Aldea

„Focuri vii”, tribut de suflet lui Dan Andrei Aldea

De Camelia Buşu
la 17 May 2021 09:01 Reactualizat la: 17 May 2021 17:32

„Focuri vii”, tribut de suflet lui Dan Andrei Aldea

17 May 2021 09:01 Reactualizat la: 17 May 2021 17:32
Călin Pop este vocea piesei „Focuri vii” a formaţiei Sfinx, reinterpretată în noul sezon din Rockul Carantinei.
Scris de Camelia Buşu - Călin Pop este vocea piesei „Focuri vii” a formaţiei Sfinx, reinterpretată în noul sezon din Rockul Carantinei.

Trimite articolul

X

În martie 2020, în vremea în care concertele şi evenimentele urmau să fie suspendate pentru o perioadă nedeterminată de timp, a apărut proiectul Rockul Carantinei, lansat pe o pagina de Facebook. Intenţia a fost de a resuscita câteva piese ale rockului din anii ’60 – ’70, aparținând unor trupe românești, piese care sufereau de o proastă înregistrare sau chiar de uitare.

[eadvert]

Vinovaţi de această idee au fost Iulian Vrabete (basistul formaţiei Holograf), Gabi „Pipai“ Andrieș (artist şi producător muzical) și Doru „Rocker“ Ionescu (jurnalist, realizatorul emisiunii „Remix” de la TVR3). Cei trei şi-au propus ca în acest proiect să aleagă piese care nu pun probleme de copyright, iar cu acceptul compozitorilor sau al urmaşilor să poată să facă şi mici modificări de formă necesare, probabil, în ideea actualizării lor.

Proiectul se bazează pe voluntariat și presupune că fiecare muzician își poate imprima acasă părțile sale, pentru a păstra regula distanţării sociale. A fost un prim sezon care a adus omagiu formaţiilor Sideral Modal Quartet, Roșu și Negru & Progresiv TM, FFN, Post Scriptum, Domino și Olympic 64. Noul sezon promite reinterpretări din Sfinx, Metropol, Compact, FFN, Roşu şi Negru, Metronom, Dominbo, Dida Dragan & Monolit, Valeriu Sterian, Secret.

Prima piesă din noul sezon a apărut deja, este vorba de piesa formaţiei Sfinx, „Focuri vii”. Compusă în 1981 de Dan Andrei Aldea, pe versurile lui Adrian Hoajă, piesa dă un rol important claviaturilor. La voce, chitară şi claviaturi era Dan Andrei Aldea, Cornel Bibi Ionescu la bass, Barbu Idu la claviaturi şi la tobe Mişu Cernea.

La 40 de ani de la lansarea piesei, o putem asculta reinterpretată de Călin Pop la voce şi chitară, Adrian Mondescu la claviaturi, Adrian Ciuplea la bass şi la tobe fiul lui Mişu Cernea, Bubu Cernea. Filmările pentru chitară şi voce au fost realizate la Rootz Music Studio Oradea, filmările pentru claviaturi de către Mihaela Mondescu iar înregistrarea tobelor la Sfinx Experience. Producător muzical a fost Iulian Vrabete, producție audio – Gabi Pipai Andrieș Producție şi video – Bogdan Sterpu şi Doru Ionescu.

Piesa „Focuri vii” este prezentată pe Youtube ca fiind o „piesă impresionantă electro-rock, practic ultimul semn al formaţiei Sfinx cu regretatul muzician Dan Andrei Aldea, care în mai puţin de un an avea să dispară de pe scenele româneşti timp de 33 de ani”.

Pe Călin Pop şi Dan Andrei Aldea i-a legat o prietenie specială, după cum mărturiseşte solistul formaţiei Celelalte Cuvinte. Aveau în plan şi un proiect duo care s-a concretizat din păcate doar în piesa „Clipa”, pentru că muzicianul Dan Andrei Aldea s-a stins pe 18 ianuarie 2020.

„Sunt convins că Dan mă vede de acolo de unde e și-mi zâmbește cald și prietenos ca din dintotdeauna, mai ales după ce am interpretat această compoziție de-a lui de pe vremuri cântată cu trupa Sfinx și acum interpretată intr-o companie de artiști deosebiți.”, spune Călin Pop.

Trimite articolul

X
Taguri:
calin pop ,
dan andrei aldea ,
tribut de suflet
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Cultură

    VIDEO
    Cantus Mundi, la Oradea: Sute de glasuri de copii s-au unit pentru a marca Ora Pământului prin cântec
    214 spații, 138 de localități și 682 de coruri au participat la una dintre cele mai ample mobilizări culturale dedicate mediului din România.

    BIHON Sport local

    Un tânăr luptător orădean a revenit în ring la „Elite Fighting Championship”, după o pauză de un an
    Vicecampion mondial de muay thai, versiunea ISKA, atât la categoria -35 kg cat si la -40 kg pe când avea 12 ani, la Munchen, orădeanul Beniamin Iluț a luptat sâmbătă pe stil K1 în gala „Elite Fighting Championship”, desfășurată la Constanța.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Trei tineri prinși când vindeau drog „cristal” de 13.000 de lei, trimiși în judecată de DIICOT Oradea
    Procurorii DIICOT Oradea au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a trei tineri cu vârste între 18 și 24 de ani, prinși în urmă cu o lună și jumătate în timp ce încercau să plaseze droguri „cristal” în valoare de 13.000 de lei.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    Bihon CSM Oradea

    CSM CSU Raiffeisen Oradea joacă duminică cu CSM Târgu Mureș la Arena Antonio Alexe
    În cadrul etapei a 26-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin, orădenii se duelează cu CSM Târgu Mureș, duminică, 29 martie, de la ora 20:30, la Arena Antonio Alexe. 

    România

    UPDATE! Noi probleme pentru Mircea Lucescu! Selecționerul a leșinat duminică în timpul ședinței tehnice
    Mircea Lucescu continuă să aibă probleme de sănătate. Potrivit unor surse, selecționerul a leșinat în timpul ședinței tehnice de pregătire a meciului amical cu Slovacia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Stație de autobuz inteligentă în comuna Balc: Wi-Fi gratuit și informații în timp real pentru călători
    Primăria Balc a inaugurat recent o stație de autobuz modernă și inteligentă, menită să ofere mai mult confort și siguranță pentru călătorii care folosesc transportul public.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logo Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă!

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.