În satul Foglaș, tronsonul de 3 km de drum a fost deja finalizat, oferind locuitorilor un acces modern și sigur. Pe străzile Crinului, Piața Republicii și Bucegi din localitatea Suplacu de Barcău, lucrările continuă, iar autoritățile locale estimează că acestea vor fi finalizate până la sfârșitul anului.
Pe două tronsoane, Crinului și Piața Republicii, s-a început deja turnarea primului strat de asfalt, marcând un pas important către modernizarea infrastructurii locale. Primăria subliniază că investiția trebuie finalizată rapid și în condiții de calitate, demonstrând că o lucrare publică poate fi realizată corect într-un termen rezonabil de câteva luni, nu ca în trecut, când proiectele se prelungeau de la alegeri la alegeri. Pe tronsonul de pe strada Bucegi, Primăria a finalizat cu personal propriu și sprijinul unor operatori economici pentru înlocuirea rețelelor vechi de apă, canal și gaz. Acest efort este esențial pentru protejarea asfaltului proaspăt turnat și pentru evitarea unor intervenții ulterioare costisitoare. Executantul SC GP Săgeata Prod SRL susține aceste lucrări din fonduri proprii, urmând ca decontarea să fie efectuată odată cu deblocarea platformei Anghel Saligny. Această abordare reflectă seriozitatea și implicarea financiară a firmei și subliniază angajamentul față de calitatea lucrărilor.
„Blocarea platformei de finanțare afectează direct comunitățile rurale, iar comuna Suplacu de Barcău are nevoie de sprijin real, nu de amânări. Cetățenii comunei s-au sacrificat ani de zile pentru dezvoltarea economiei naționale prin activități în domeniul petrolului și cărbunelui și merită un tratament corect și investiții consistente.” ne-a declarat primarul comunei, Alin Popoviciu.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 6,6 milioane de lei plus TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării.
Trimite articolul
Xiar doar drumuri din astea tipic romanesti, cu o singura banda ?