Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional potrivit prevederilor Legii nr. 12 /1990 cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar fructele au fost ridicate în vederea confiscării. De asemenea, tot pe D.N. 79/B, poliţiştii salontani l-au mai depistat şi pe B.A., în vârstă de 42 de ani, din Ungaria, în timp ce transporta cu o autoutilitară 1.600 de bucăţi de salată verde şi 500 de gulii, fără a deţine documente justificative privind provenienţa mărfii. Şi acest conducător auto a fost sancţionat contravenţional potrivit prevederilor Legii nr. 12 /1990 cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar legumele au fost ridicate în vederea confiscării.
Fructe şi legume fără documente
Poliţiştii din Salonta l-au depistat pe D.N. 79/B pe H.T.J., în vârstă de 40 de ani, din Ungaria, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2.227 kg de mere, fără documente de provenienţă a mărfii.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din orașul Aleșd se află într-un amplu șantier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Legea prevede sprijin financiar pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului, însă realitatea arată că banii nu sunt suficienți atunci când lipsesc abilitățile de viață, sprijinul constant și un plan clar de integrare. În Bihor, Centrul „Dignitas” încearcă să repare o tranziție, care, de multe ori, începe abrupt și dureros.
România
Guvernul propune o nouă măsură pentru integrarea pe piața muncii a tinerilor care nu lucrează și nu urmează nicio formă de educație.
România
În România, regula este clară: pentru a construi sau a demola ai nevoie, în principiu, de autorizație emisă de primărie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Legiuitorul confiscă rolul judecătorului și îl pune în fața unui mecanism automat, care elimină analiza concretă a pericolului social”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!