Giorgiana Coman are 21 de ani şi vine din Vulcan, judeţul Huneodara. A absolvit Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca, actorie, clasa Ionuț Caras și Mara Opriș, iar din septembrie, face parte din colectivul Teatrului „Regina Maria”.

Dacă ar putea să dea timpul înapoi și să fie din nou copil, ar vrea să aibă vârsta de 6 ani, să fie din nou la iarbă verde, alături de părinții și verișorii ei și să se bucure de jocul cu mingea, până se face seară și răcoare afară. Îşi aminteşte că în copilărie nu i-a plăcut niciodată să meargă la grădiniță. „Îmi amintesc și acum că mi se părea prea întunecată, prea liniștită. Așa că o năzdrăvănie pe care am făcut-o, nu doar o dată, de mai multe ori, este că o mințeam pe educatoarea de la grădiniță cu tot felul de bazaconii, iar ea își făcea griji și mă trimitea cu femeia de serviciu acasă, pentru că stăteam foarte aproape de grădiniță. Una dintre minciuni a fost că iau pastile colorate de toate felurile, pentru că sunt bolnavă. Ce tupeu! Nu era bine pentru că mama mă certa uneori, dar îmi convenea, pentru că într-un final, primeam ce îmi doream. Eram acasă cu mama. Eram tare mămoasă”, povesteşte Giorgiana, într-un interviu pe pagina de Facebook a teatrului.

Una din cărţile copilăriei care au influenţat-o este o carte mare cu copertă groasă, cu povestiri de Hans Christian Andersen. „Cel mai tare mi-a plăcut Sticluța și îmi place și acum. Nu găsesc o explicație pentru copilul ce eram pe atunci, dar cred că e importantă pentru mine, dacă mi-a rămas întipărită în minte și acum”.

Copii năzdrăvani

Giorgiana Coman e de părere că năzdrăvăniile sunt necesare pentru copii, ca să experimenteze. „Să cadă, să plângă, să se bucure. Să facă chestii drăguțe, de care noi să râdem, să râdem cu drag de naivitatea lor, de imaginația lor și de cât de mult cred ei în ea. Sora mea, Sara, pe când era mai mică, acum face 10 ani, avea un prieten imaginar, îl chema Ciupi, dacă nu mă înșel. Erau prieteni buni, părea că are grijă de el mereu. Așa că într-o zi, pe când am rămas doar eu cu ea acasă, a început să îi dea de mâncare prietenului ei cu lingura. Atât de tare am crezut-o, încât începuse să-mi fie frică în cazul în care va dispărea cumva mâncarea din lingură. Deci copiii sunt cei mai tari și credibili și e important să acceptăm că și ei au problemele vârstei lor. Pentru Sara era o problemă dacă Ciupi nu mânca sau dacă nu se juca împreună cu ea sau dacă nu primea jucăria pe care și-o dorea”, îşi aminteşte Giorgiana.

Ca şi hobby, îi place să picteze. Are şi o pagină de Facebook, în care puteţi admira „Picturile Georgianei”. Îi place să privească galbenul iar dacă ar fi să se transforme într-un animal, şi-ar dori ceva acvatic. „Când eram mică (și până nu de mult) am crezut că există sirene. Așa că aș vrea să mă asigur înainte să încep să cred că nu există”.

Unul dintre rolurile cele mai dragi ale Georgianei este Pulcinac, un rol din facultate, dintr-un spectacol de Commedia dell’ Arte numit „Și poțiunea?”, spectacol în regia lui Ionuț Caras și a Marei Opriș. „O mască așa cum se spune în Commedia dell’ Arte, plină de energie, de naivitate și nebunie”. Ce înseamnă pentru Giorgiana Coman să fie actriţă? „Nu știu, e lucrul care mă face să mă simt cel mai bine, dar și care mă enervează la culme”. Când lucrurile se vor linişti, o veţi putea vedea pe Georgiana în spectacolul „Exploziv”, la Teatrul Arcadia, sau în trupa Impro Patzan.