UPDATE: Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acesteia. Este vorba de un bărbat de 72 de ani din Valea lui Mihai.
Știre inițială: Autoritățile au fost sesizate cu privire la producerea unui accident rutier pe DN19, între localitățile Tarcea și Valea lui Mihai la ora 12:38.
„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme.
În urma accidentului rutier, o persoană este investigată medical la fața locului și urmează să fie transportată la spital, iar o altă persoană a suferit multiple leziuni, iar în prezent îi sunt efectuate manevre de resuscitare, la fața locului, de către personalul medical specializat”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, agent șef Alin Laza.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca, „pentru gestionarea evenimentului, au fost mobilizate operativ, trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Valea lui Mihai și Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, cu o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de intervenție, medicul SMURD cu autospeciala medicului de urgență și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ)”.
Momentan, traficul rutier este blocat pe respectiva porțiune de drum.
Traficul rutier pe sensul de mers Satu Mare – Oradea este deviat pe drumul comunal 7, pe ruta Valea lui Mihai – Șimian – Șilindru – Săcueni.
Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!