Scopul activităţii, la care au fost prezenţi adjunctul inspectorului şef, colonel Temian Gavril, patru ofiţeri specialişti din cadrul Inspecţiei de Prevenire a inspectoratului şi un reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, l-a constituit abordarea unor teme referitoare la managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul administraţiilor publice locale, instituţiilor şi operatorilor economici din judeţ, analiza aspectelor negative rezultate în urma acţiunilor preventive desfăşurate la nivelul acestora, precum şi familiarizarea participanţilor cu noutăţile legislative apărute în domeniu. În cadrul instructajului, şefilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă şi cadrelor tehnice, le-au fost prezentate principalele cauze ale producerii incendiilor în această perioadă a anului, situaţia operativă, precum şi atribuţiile agentului de inundaţii. În acelaşi context, au fost discutate problemele întâmpinate de participanţii la instruire în îndeplinirea sarcinilor, măsurile necesare pentru depăşirea acestora şi modalităţile de optimizare a activităţii. În ceea ce priveşte instruirea reprezentanţilor operatorilor economici surse de risc, încadraţi SEVESO, subiectele abordate au făcut referire la Directiva SEVESO în judeţul Bihor, baza legală a directivelor SEVESO la nivelul Uniunii Europene şi transpunerea acestora în România, autorităţile competente la nivel naţional şi judeţean şi obligaţiile acestor tipuri de operatori economici.
Instruiri trimestriale la ISU Crisana
Luni, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor s-au desfăşurat activităţile de instruire trimestrială a cadrelor tehnice, şefilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă din zona de competenţă şi a reprezentanţilor operatorilor economici încadraţi SEVESO(care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase).
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Liga Națională de baschet masculin va programa la 4-5 ianuarie meciurile etapei a 15-a. Echipa noastră nu va juca, întrucât și-a disputat în devans partida din această rundă, pe terenul formației CSM Galați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cel care l-a contactat pe celebrul expert în recuperarea operelor de artă furate a fost un student din Amsterdam.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a pronunțat, în ultima zi a anului trecut, sentința în cazul unui scandal violent petrecut în urmă cu 3 ani, într-o școală din municipiu
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consumatorii ar putea avea, în curând, un criteriu clar pentru a putea evalua cât de ușor pot fi reparate echipamentele electrice și electronice pe care intenționează să le cumpere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parlamentul a dat undă verde unor schimbări majore în domeniul Apărării: românii pot urma, voluntar, o pregătire militară plătită, iar statul își rescrie regulile de reacție în fața amenințărilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Abia intrat în țară, un bărbat din Suceava a hotărât ca în drumul său spre casă să facă o oprire nocturnă la sediul unei firme de pe șoseaua de centură a Oradei, de unde nu a plecat cu mâna goală.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!