În ce măsură s-ar putea motiva economic creşterea CHF în raport cu leul (de la un curs de 1,8 la unul de 4,5) dar şi cu euro? Există şi premisele unei creşteri artificiale a francului?
Diana Sabău Popa: Explicaţia supraevaluării francului elveţian constă în SUBEVALUAREA monedelor importante ale lumii (dolarul american, euro, lira sterlină, yenul japonez şi, de ce nu, leul românesc) pe fondul tipăririi de bani ca soluţie de ieşire din criză. Nu francul elveţian este în criză ci celelalte ţări care au decis că soluţia de ieşire din criză este tipărirea de bani şi aruncarea lor în piaţă. Elveţia a fost ultima ţară care a refuzat abandonarea legăturii dintre monedă şi aur, renunţând definitiv la acest lucru abia în 2000 printr-un referendum naţional. Este ţara care a păstrat una din cele mai mari rezerve obligatorii la depozitele la vedere (40%) limitând drastic expansiunea creditului şi inflaţia cauzată de aceasta. Elveţia este cunoscută ca ţară cu o inflaţie apropiată de zero şi ţara cu rezerve de aur importante (1.290 de tone de aur prin comparaţie cu doar 100 tone de aur cât are în prezent România). Datorită refuzului băncii centrale elveţiene de a intra în acest joc al tipăririi nejustificate de monedă şi implicit de a creşte inflaţia, a apărut această supraevaluare dictată de cantităţi tot mai mari de dolari, euro sau lire sterline ce puteau fi folosite pentru a licita o cantitate fixă de franci elveţieni dar şi de un interes al investitorilor pentru un activ lichid şi mult mai stabil şi credibil.
Poate contribui la întărirea economiei Elveţiei (şi implicit a francului) absorbţia, de către băncile elveţiene creditoare, a sumelor tot mai mari din rate (ca o acumulare de capital sau inserţie de cash)?
DSP: Da, ar putea genera o creştere mai mare a PIB-ului Elveţiei, decât 2% cât s-a estimat pentru 2015. Oricum, în ultimii ani Elveţia a avut creştere economică, pe când zona euro a fost în recul economic. Elveţia nu se confruntă cu dificultăţi economico-financiare.
Ce prognoză aţi da pe perioada următoare pentru CHF?
DSP: Nu pot să dau o prognoză de apreciere, depreciere sau stagnare a CHF, pentru că aceasta depinde de foarte mulţi factori interni şi externi şi, evident, de ce măsuri iau guvernele şi băncile naţionale din statele afectate de aprecierea francului elveţian în raport cu monedele naţionale.
Ce opţiuni au băncile creditoare intermediare în cazul continuării creşterii francului?
DSP: Băncile creditoare intermediare, în cazul continuării aprecierii francului în raport cu leul dacă vor să-şi mai încaseze creanţele de la clienţi, ar trebui să procedeze la reducerea ratelor de credit pentru cei care au contractat credite în CHF. Iar unele au luat deja măsuri în acest sens.
OTP Bank, care are experienţa excesului de credite în franci la ea acasă, a anunţat clienţii că le va reduce timp de trei luni ratele cu până la 1,5%.
Volksbank a anunţat apoi că, timp de trei luni, clienţii vor plăti în lei ratele, la cursul francului din decembrie. De altfel, clienţii băncii austriece cu credite în franci ar trebui să fie cei mai fericiţi în perioada următoare, pentru că Cinteză a confirmat că, după preluarea VB de către Banca Transilvania, stocul de credite în această valută va fi convertit cu un discount în favoarea clienţilor, aceasta fiind clauză în contractul de vânzare.
Raiffeisen Bank a anunţat că va calcula scăderea Libor CHF la şase luni de acum şi nu de la jumătatea anului.
Ce efect ar avea asupra economiei naţionale intervenţia statului pentru stabilizarea francului?
DSP: Unii politicieni au cerut Băncii Naţionale a României, ignorându-i independenţa şi obiectivul ei fundamental (stabilitatea preţurilor), să instituie un curs fix al leului în raport cu francul elveţian. Alţii au cerut reconvertirea creditelor din franci în lei, la un anumit curs din trecut. Aceste măsuri au implicaţii asupra cursului leu/euro, asupra inflaţiei, asupra rezervei valutare etc. De exemplu, fixarea cursului franc/leu la un anumit nivel relativ scăzut, datorită cotării cross (prin intermediul cursului leu/euro) a leului faţă de franc ar face necesar ca banca să vândă rezerve de euro, astfel încât să aprecieze leul la, să admitem, 3.7 lei/euro. Acest curs i-ar avantaja pe cei îndatoraţi şi i-ar dezavantaja pe exportatori. O scădere substanţială a rezervelor ar putea declanşa un atac pe leu, astfel încât rezultatul final ar putea fi o depreciere a leului în raport şi cu euro şi cu francul.
Legal, se poate găsi o soluţie care să vizeze toate creditele în valută, nu doar pe cele în franci, pentru că o lege nu poate fi discriminatorie şi constituţională în acelaşi timp. Tocmai din acest motiv, este foarte greu de crezut că Parlamentul îşi va asuma să aducă pierderi ridicate în sistemul financiar, adoptând o lege care să ducă la conversia creditelor în valută la cursul iniţial, ori la cursul iniţial plus o marjă. BNR se opune vehement acestei soluţii şi am văzut în trecut că n-a trecut nimeni peste cuvântul ei.
Iată şi exemple de măsuri luate de alte state:
Guvernul croat a anunţat săptămâna trecută că vrea să fixeze cursul la 6,39 kuna pentru un euro, în linie cu schimbul valutar anterior deciziei băncii centrale elveţiene de a renunţa la plafonul minim de 1,2 franci/euro. Francul a fost tranzacţionat pentru aprox. 7,6 kuna în ultimele zile.
Guvernul din Polonia, ţara aflată într-o situaţie similară celei din Croaţia, a anunţat luni că ar putea să îi sprijine pe cei care au credite ipotecare în franci elveţieni, în condiţiile în care cursul de schimb valutar se va menţine la peste 4 zloţi pentru un franc.
Aprecierea record a francului a avut ca efect şi cel mai mare declin din ultimii trei ani a componentei bancare a principalului indice al bursei de la Varşovia, acţiunile Getin scăzând cu până la 16%. În aceste condiţii, JPMorgan Chase&Co. a avertizat că băncile din Polonia ar putea avea nevoie să constituie provizioane suplimentare pentru creditele neperformante în franci.
Ungaria a fost una dintre cel mai expuse ţări la creditele denominate în franci elveţieni, înainte ca guvernul să impună un schimb valutar fix la finele anului trecut (noi), mult sub nivelul pieţei, pentru conversia împrumuturilor ipotecare din euro şi franci în forinţi.
Acum, guvernul de la Budapesta a anunţat că nu va mai interveni pentru acoperirea costurilor cauzate de aprecierea francului. Statul maghiar îşi va asuma doar rolul de mediator între bănci şi persoanele care au credite în franci elveţieni, fără să mai intervină în piaţă.
Analiştii au apreciat măsura luată în noiembrie de către guvernul de la Budapesta, întrucat aceasta a limitat efectele negative ale aprecierii record a francului faţă de monedele naţionale şi de euro.
Ar fi sustenabilă o extindere a subvenţiei Statului pentru Programul „Prima Casă” şi către românii creditaţi ipotecar în franci elveţieni?
DSP: Compensarea băncilor/debitorilor cu bani de la buget nu poate fi exclusă. Cu cât francul va sta mai sus, cu atât presiunea celor cu credite în franci va creşte. Dar şi cei cu credite în euro şi-ar putea dori, apoi, subvenţii. Până la urmă, şi euro s-a apreciat în faţa leului cu 30-40%.
Nicolae Cinteză, şeful Supravegherii din BNR, vrea ca problema să fie rezolvată de fiecare bancă în parte, cu fiecare client în parte şi a avertizat că o conversie la cursul istoric provoaca falimentul mai multor instituţii de credit.
Creditele cesionate de băncile fiice din România către băncile mamă apar sau nu mai apar în statisticile liniilor de credit din România (vezi statistica celor 75.000 de români creditaţi în franci)?
DSP: Acest lucru depinde de politica contabilă a fiecărei bănci. Probabil că eventualele cesionări inter-bancare se fac pentru a se nivela profiturile din unele ţări cu pierderile din alte ţări.
Se poate afla dacă băncile intermediare au deschise (la băncile mamă) liniile de creditare în franci sau în euro ori alte valute? Căci dacă au linii deschise în euro băncile intermediare ar avea câştiguri imense din diferenţele de schimb valutar.
DSP: Nu deţin astfel de informaţii confidenţiale. Nu sunt informaţii publice.
BNR dar şi alte bănci naţionale din Europa au raportat repetate atacuri ale speculatorilor asupra monedelor naţionale (leu, lira sterlină, euro etc.). Totodată, e cunoscut şi aşa-numitul fenomen al „manipulării pieţei bursiere”. Ipotetic vorbind, e posibilă subevaluarea urmată de supraevaluarea unei monede în raport cu principalele monede internaţionale?
DSP: Poate fi posibilă manipularea pieţei bursiere, dar e ilegală şi dacă e depistată e considerată infracţiune şi e pedepsită de autorităţile de supraveghere din ţara a cărei piaţă bursieră se manipulează. Manipularea pieţelor valutare s-a realizat până acum prin schimbul de informaţii confidenţiale între „traderii” unor mari bănci, cu scopul de a maximiza propriile profituri. Pe termen scurt, nu e posibilă şi nici nu e de dorit subevaluarea unei monede în raport cu principalele monede internaţionale urmată de supraevaluarea acesteia, deoarece destabilizează economia în cauză.
Aţi putea schiţa, tot ipotetic vorbind, o metodă de subevaluare urmată de supra-evaluarea unei monede (ce efect ar avea decizia unui eventual sindicat bancar de a „pune la ciorap”, adică a ascunde pentru o perioadă determinată un procent semnificativ din masa monetară a unei ţări)?
DSP: Au fost situaţii în trecut când un grup de bănci mari au fost sancţionate fiindcă au manipulat pieţele valutare. Un exemplu recent este din 12.11.2014 când cinci bănci: HSBC şi Royal Bank of Scotland din Marea Britanie, UBS din Elveţia, Citigroup şi J.P. Morgan Chase din SUA au fost amendate pentru manipularea pieţelor valutare.
Băncile Citigroup şi J.P. Morgan Chase au fost amendate cu 1,4 miliarde de dolari de către autorităţile americane şi Băncile HSBC şi Royal Bank of Scotland cu 1,1 miliarde de lire sterline (1,75 miliarde de dolari) de către Autoritatea de Conduită Financiară (FCA) din Marea Britanie.
UBS a fost amendată separat şi de autorităţile de reglementare din Elveţia cu 134 milioane de franci elveţieni (139 milioane de dolari).
În prezent, sunt în derulare mai multe anchete pentru suspiciuni de manipulare a pieţei valutare prin schimbul de informaţii confidenţiale între „traderii” celor mai mari bănci, cu scopul de a maximiza propriile profituri, anchetele fiind desfăşurate de Rezerva Federală a SUA, Autorităţile din Marea Britanie şi Elvetia.
Deutsche Bank, Citigroup, Barclays şi UBS controlează peste jumătate din tradingul valutar la nivel global, potrivit datelor Euromoney Institutional Investor.
Nu vi s-au plâns studenţi privind ineficienţa educaţiei universitare în raport cu riscurile bancare la care iată că s-au expus şi destule persoane cu studii superioare (chiar şi în domeniul economic)?
DSP: Nu am avut plângeri privind acest aspect, dar teoria riscurilor financiar-bancare e una iar ce se întâmplă de fapt în sistemul financiar-bancar e altceva, datorită în mare parte globalizării pieţelor financiare.
Țin să precizec că o mare parte a informațiilor comunicate de mine au fost preluate de pe site-ul BNR-ului și din articole de specialitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!