JURNAL BIHOREAN & BIHON: Sunteți candidatul care a apărut pe ultima sută de metri în echipa candidaților PNL pentru Parlament. Figurați pe poziția secundă la Senat, considerată semi-eligibilă pentru PNL Bihor. Ce trebuie să înțeleagă bihorenii din apariția dvs pe lista PNL pentru Parlament?

[eadvert]

ADRIAN HATOS: Bihorenii trebuie să înțeleagă dorința conducerii PNL Bihor de a înnoi garnitura de reprezentanți PNL în Parlament, cu persoane care au dovedit dăruire în interesul public, pe de o parte și expertiză în anumite domenii cheie pentru Bihor și pentru România. Alegerea mea a suscitat pentru mine un moment de bucurie, însă una cumpătată, având în vedere responsabilitatea pe care o incumbă poziția de senator în Parlamentul României.

Din câte știu, sunteți un om care nu a mai făcut politică până acum. Ce v-a determinat să vă apropiați de PNL?

A.H.: Așa este, nu am fost membru de partid. Dar am avut o simpatie pentru PNL încă din vremea studenției, am citit destul de mult despre gânditorii liberali încă din facultate. Neutralitatea axiologică și obiectivitatea (necesară activității de sociolog – n.red.) m-au obligat, însă, să mă țin departe de partizanatul politic. Pe de altă parte, democrația este un referendum de fiecare zi. Este necesară participarea fiecăruia și nici sociologul nu se poate ține deoparte, atunci când poate face diferența. Acum, în acest moment, nu am putut să refuz oferta PNL, fiind solicitat să reprezint partidul în alegerile parlamentare din 2020. Argumentul este și unul moral. În discursurile noastre despre responsabilitate civică spunem mereu că trebuie să ne implicăm. Dacă alții consideră că eu pot să aduc o contribuție la buna guvernare în România, nu pot refuza să particip. Aș face ceva în contradicție cu ceea ce eu solicit altora, să participe, să se implice în organizații civice sau în proteste, atunci când, de exemplu, atacurile împotriva democrației ar trebui să fie criticate. Politica este unul dintre instrumentele prin care cetățenii își pot face auzită vocea.

Privind de-a lungul anilor spre scena politică din România, care sunt momentele, deciziile sau evenimentele care v-au produs cele mai mari dezamăgiri?

A.H.: Primul moment a fost în ianuarie 1990, atunci când Iliescu a anunțat că FSN va participa în alegeri ca partid. Iluzia noastră fusese aceea că FSN va pregăti, de fapt, condițiile pentru alegeri libere, în România. Cred că pentru foarte multă lume a fost o dezamăgire și a arătat care sunt intențiile reale ale FSN. Multă lume s-a lămurit atunci…
Au fost multe alte momente negative. De pildă, declinul și eșecul final al guvernării CDR din 1996 – 1999, ajungând la apogeu cu guvernarea ciudată a lui Radu Vasile, când statul român nu a reușit să oprească o subversiune violentă asupra statului de drept.
Au urmat apoi alegerile prezidențiale din anul 2000, când voturile dreptei au fost împărțite în mod irațional, între Stolojan și Isărescu. Așa am ajuns să îl votăm pe Iliescu, în turul 2. În schimb, momentul când Năstase a pierdut alegerile, în 2004, a fost o mare bucurie, trebuie să recunosc.
Au fost și momente fericite, precum aderarea la NATO și la UE. Revenind la momentele nefericite, o mare dezamăgire a fost și formarea în sine a Uniunii Social-Liberale, o coaliție care din punct de vedere ideologic era total împotriva naturii, între un partid de centru-dreapta și un partid de stânga.

Ca cetățean, cum percepeți activitatea din Parlamentul României?

A.H.: Este o imagine distorsionată despre activitatea Parlamentului și este întrucâtva logic să se întâmple așa, de vreme ce activitatea este politizată, iar partidele se atacă între ele. Plus că activitatea din Parlament este cea mai vizibilă parte a activității partidelor politice. În realitate, în Parlament se mai întâmplă și altceva decât atacurile și controversele partizane ce se văd la televizor. Se lucrează la inițiative și se dezbat legi, există activitatea din teritoriu, există și activitatea de comunicare publică.
Dar, având în vedere imaginea negativă a politicului și a Parlamentului, este necesar ca prin activitatea din mandatele care urmează, să contribuim cumva la îmbunătățirea imaginii Parlamentului.

Aveți un model contemporan sau o figură istorică drept reper politic?

A.H.: Trebuie să recunosc că îmi place imaginea lui Winston Churchill, așa cum reiese ea din anumite mărturii. A fost un politician curajos și erudit, un democrat convins și un lider. A fost capabil să ia deciziile pentru el personal și pentru țara sa aparent cele mai riscante, când nimeni nu era dispus să le ia și să își pună cariera politică pe pauză, pentru valorile sale și pentru deciziile sale, ca asumare a responsabilității. În plus, chiar dacă a trăit în mare măsură din politică, când a ieșit temporar din politică, a reușit să trăiască foarte bine ca scriitor, în perioada interbelică, din drepturile de autor pe care le-a încasat pentru o lucrare monumentală despre Primul Război Mondial. A fost, așadar, și un scriitor de succes.
Alte persoane de genul acesta, care ar putea servi ca modele pentru politicienii români, ar fi Alexandru Ioan Cuza și Ion I.C. Brătianu. În politica românească nu se poate să nu îl amintim și pe Iuliu Maniu. A fost un model de demnitate, de integritate și curaj, în perioadele cele mai complicate din istoria României.

Ce își propune un sociolog profesor universitar să realizeze în Senatul României?

A.H.: Vreau să mă ocup mai ales de problematica învățământului, fiind specializat în sociologia educației și în politici educaționale. De altfel, de opt ani fac parte din organisme consultative ale Ministerului Educației Naționale. Din 2012, sunt membru al Consiliul Național de Statistică și Prognoză în Învățământ Superior, iar din 2016 sunt în CNATDCU, în comisia de sociologie, științe administrative și științe ale comunicării.

Mai concret?

A.H.: Vreau ca politicile educaționale să fie bazate pe date și pe cercetări, astfel încât să poată fi valorificat numărul mare studii de bună calitate care se realizează în România și în întreaga lume, pe problematica învățământului. Dar cel mai important este să îmbunătățim legislația educației și administrarea educației, astfel încât să reducem semnificativ pierderile imense din sistemul de învățământ.

La ce pierderi vă referiți?

A.H: Aproape 16% este rata de părăsire timpurie a școlii și 44-45% analfabetism funcțional la vârsta de 15 ani. Aceasta înseamnă o forță de muncă slab calificată, investiții slabe din cauza lipsei resursei umane, înseamnă probleme sociale actuale și viitoare și calitatea vieții scăzută pentru o bună parte a populației.
Vreau să contribui la îmbunătățirea legislației în domeniu, astfel încât să se întărească cea de-a treia misiune a universităților, aceea de a contribui la dezvoltarea socială și economică a comunităților.
În mod tradițional, universitățile au două misiuni: aceea de a forma noile generații ale elitei educate, precum și cea de cercetare. Dar în ultima vreme, se pune problema contribuției pe care acestea o pot avea la dezvoltarea locală și regională. Universitățile au expertiză și sunt instituții pregătite pentru inovare, dezvoltare și comunicare, astfel încât trebuie să poată impulsiona creșterea economică și producerea de valoare adăugată în comunitatea pe care o deservesc.
Nu e de ignorat nici efectul de reținere a tinerilor talentați pe care îl are o universitate puternică.

Împreună cu profesorul Căuș, candidat la Camera Deputaților, reprezentați, în același timp, Universitatea din Oradea. Activitatea de parlamentar nu este incompatibilă cu cea de cadru didactic. Cum credeți că vă va influența noul dvs statut cariera didactică și care este cea mai mare întrebare pe care v-o puneți, ce vine la pachet cu dobândirea calității de parlamentar?

A.H.: E de așteptat că, fiind implicat în activitatea mea parlamentară, hărnicia mea științifică se va reduce. În ceea ce privește cursurile pe care le voi susține și coordonarea doctoranzilor, cred că acestea se vor putea desfășura, în continuare, în condiții bune, mai ales că ne-am familiarizat, în ultima vreme, cu instrumentele digitale.

Care este cea mai mare îngrijorare pe care o aveți ca cetățean al României?

A.H.: Una este cea geopolitică, în care siguranța națională a României ar putea fi amenințată de dezagregarea Uniunii Europene sau a NATO, pe de o parte și de o agresivitate crescută de la Est, pe de altă parte.

A doua mare teamă este generată de adâncirea diviziunilor economice și sociale din România și pierderea accelerată a coeziunii societății. Este imperativ ca politicile să contribuie la întărirea clasei mijlocii. Din obiectivul de conservare și de întărire a coeziunii societății face parte din politica educațională. O Românie coezivă nu își poate permite ca regiuni și localități întregi, categorii întregi de populație să se afle în sărăcie, marginalizate social.

Credeți că, dacă veți fi ales, veți putea găsi mai ușor răspunsuri?

A.H.: Cred că voi găsi mai ușor pârghiile prin care să contribui la evitarea acestor pericole.

Suntem într-o perioadă extrem de agitată, la nivel global. V-am întrebat ce vă îngrijorează cel mai tare ca sociolog și cetățean al României. Dar ca european, ca cetățean al lumii, care sunt problemele ce vă preocupă?

A.H.: Sunt problemele pe care le sesizează toată lumea: destructurarea ordinii mondiale postbelice și potențialul de conflict la nivel mondial, pe de o parte. Apoi, creșterea inegalităților globale care nu este o problemă geopolitică, ci o problemă internă a marilor democrații și care le face pe acestea din ce în ce mai vulnerabile în fața provocărilor din afară. Vezi cazul american sau cazul Uniunii Europene.
Adaug aici așa-zisa revoluția industrială 4.0, care are un potențial imens pentru toată planeta, dar pe care s-ar putea ca mulți dintre noi să nu îl știm valorifica, astfel încât distribuția puterii și prosperității la nivel global să cunoască pe viitor transformări în urma cărora unii să fie perdanți. Pentru ca noi să nu fim perdanți, trebuie să investim masiv în educație echitabilă și de calitate pentru toți. Și în digitalizare.

Comandat de PNL Bihor, Publicat de SC Inform Media Press SRL, Cod mandatar financiar 11200025 “Publicitate Electorala, CH 11017”