Cei mai tineri şi-au făcut o idee, şi-au putut imagina cum a fost, iar cei care au trăit acele vremuri au simţit „un gol în stomac” după vizionarea, în Sala de conferinţe a Muzeului Ţării Crişurilor, a filmului „Anul Nou care n-a fost” regizat de Bogdan Mureşan.

La întâlnirea cu publicul orădean au fost prezenţi actorul Andrei Miercure, iar din partea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) Andrei Galiţă din cadrul Direcției Investigații şi Germina Nagâţ, membru al Colegiului CNSAS. Actorul Mihai Călin şi regizorul Bogdan Mureşan nu au mai ajuns la Oradea din motive personale.

Moderatorul întâlnirii, istoricul Gabriel Moisa, managerul Muzeului Ţării Crişurilor, a precizat înainte de proiecţia filmului că acest eveniment este o întâlnire cu istoria, o combinaţie de document şi ficţiune, perfectă pentru cei ce vor să afle mai multe din perioada comunistă.

„Noi suntem un fel de şoareci de arhivă care scoatem la lumină lucruri mai puţin cunoscute”, a spus Germina Nagâţ, atrăgând atenţia că deşi este o întâlnire cu istoria, are foarte mare legătură cu prezentul şi şi-a exprimat speranţa că acest film va pune spectatorii pe gânduri.

Pentru Andrei Galiţă a fost important să vadă în sală mulţi tineri, inclusiv elevi de clasa a XI-a şi a XII-a, unii dintre ei studiind Istoria comunismului la şcoală.

„Nu ştiu dacă vi s-a părut ciudat că aveţi încă o materie legată de istorie. Această materie a apărut în programa voastră şi în viaţa voastră nu pentru că cineva vrea să v-o bage pe gât, nu pentru că cineva vrea să vă încarce programa. A apărut pentru a se îmbunătăţi în această ţară, destul de complicată în ultima perioadă, cultura democratică şi educaţia democratică”, a spus Andrei Galiţă.

Adevăruri în poveşti

Unul dintre cele mai premiate filme ale anului trecut, „Anul Nou care n-a fost” este o întoarcere în anul 1989, un film autentic, plin de emoţie, umor fin, cu personaje bine construite, suprinzând mai multe poveşti de viaţă de dinaintea căderii regimului comunist. Pe parcursul unei zile descrie adevăruri precum cenzura în toate formele ei, tragedia celor scoşi din casele demolate, frigul, penele de curent, conflictul de opinii, fuga peste graniţă dintr-un regim opresiv, frica de Securitate. Rămân în minte replici ca: „Înţeleg să se fure, dar nu de unde se vede” sau, când e voba de Pluguşorul patriotic din emisiunea de Revelion, „Nu se uită nici dracu’! Ba se uită, se uită cine trebuie!”

Sunt şase poveşti aparent paralele, dar care se intersectează până în punctul în care scânteia declanşează marea schimbare. Din distribuţia filmului fac parte actorii: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora şi Ada Galeş.

Cea de la Oradea fost a 19-a proiecţie în oraşele din ţară, prelegerile de după film având menirea de a aduce trecutul în prezent şi în acelaşi timp să inițieze dezbateri relevante despre importanța cunoașterii trecutului istoric, a regimului totalitar al cărui final este surprins în film.

Actorul Andrei Miercure a jucat rolul unui student, cu mama profesoară de limba română şi tatăl producător la televiziunea naţională, care se hotărăşte să fugă din ţară, împreună cu prietenul lui, traversând Dunărea. Andrei s-a născut în 1997 şi mărturiseşte că niciodată nu s-a discutat despre comunism nici în liceu, dar nici acasă. A aflat mai multe urmărind filmul „Metronom” al regizorului Alexandru Belc, şi apoi o dată cu filmul „Anul Nou care n-a fost”.

„Bogdan Mureaşan mi-a indicat câteva documentare pe care să le urmăresc şi cărţi, dar pentru că scenariul pe care l-a făcut a fost atât de inspirat şi m-a ajutat să mă pregătesc pentru personajul pe care l-am avut în film la nivel uman, am înţeles cumva frica şi paranoia prin care treceau oamenii în perioada respectivă”, a spus Andrei Miercure, mărturisind că a fost destul de greu pentru el pentru că filmau trei zile, făceau pauză o lună, mai filmau două zile, şi risca de fiecare dată să piardă „racordul de stare”. Actorul a încheiat: „filmul ne învaţă să ţinem la libertatea pe care am câştigat-o atât de greu”.

„(aproape) Totul despre Secu’”

Investigatorul CNSAS Andrei Galiţă a parcurs apoi o scurtă prezentare intitulată „(aproape) Totul despre Secu’” începând prin a spune, continuând ideea lui Andrei Miercure: „E mai uşor să îţi păstrezi libertatea atunci când nu devii amnezic, iar ceea ce avem noi în arhivă ne ajută nu ajungem amnezici”.

Investigtorul a amintit că între 1945 şi 1989 în România a fost un regim totalitar, care s-a bazat pe o poliţie secretă. Securitatea nu a avut alt scop decât să protejeze partidul şi liderii săi, şi era în permanenţă dependenţă de decizia politică. Jurământul unui ofiţer de Securitate conţinea fraza: „Jur să urăsc din adâncul fiinţei mele pe toţi duşmanii Patriei şi ai poporului muncitor.”

Securiştii aveau în vizor orice formă de manifestare împotriva regimului politic sau împotriva liderilor săi. Andrei Galiţă a explicat apoi cum se pornea un dosar de urmărire informativă, dând ca exemplu o scrisoare trimisă de o elevă, ascultătoare de muzică rock, către emisiunea Metronom a lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă, pentru o dedicaţie muzicală, în care mai strecura şi câteva „impresii” legate de viaţa din România.

Mai întâi Securitatea crea reţeaua informatică, din informatori şi colaboratori recrutaţi din rândul colegilor, vecinilor, rudelor. Aceştia semnau un angajament şi primeau un nume conspirativ. „Considerând că apărarea patriei, a securităţii statului constituie o obligaţie patriotică a întregului popor, înscrisă în Constituţie, subsemnatul… mă angajez să sprijin în mod secret, organizat activ şi sincer organele de securitate în activitatea pe care o desfăşoară, pentru prevenirea, descoperirea şi lichidareaa infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului, pentru combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii noastre socialiste”, era textul angajamentului. Aceştia dădeau ulterior note informative despre subiect, care se adunau la dosar.

Andrei precizează că din rândul elevilor erau racolaţi cei care erau buni la învăţătură şi erau populari şi volubili. În urma notelor informative se trecea la percheziţii oficiale dar şi percheziţii secrete. Pentru a intra în locuinţă se putea obţine de la informator schiţa zonei sau chiar a apartamentului. Se declanşa apoi un mecanism pentru ca apartamentul subiectului şi chiar şi cele din jur să fie libere la momentul percheziţiei, iar asta se făcea cu reţineri peste program la şcoală, respectiv la servici.

Uneori se intra cu cheie, în cazul în care vreun infrmator reuşea să ia mulajul cheii, sau cu şperaclu, unealtă pe care Andrei a şi arătat-o publicului. După ce se intra în locuinţă, se căuta un jurnal, sau scrisori, notiţe incriminatoare, după care se instala tehnica operativă (microfoane în măsuţele de cafea, sub braţele fotoliilor, etc.). Un ofiţer asculta conversaţiile, nota în timp real, transcrierile ajungând în acelaşi dosar.

Se apela şi la interceptarea corespondenţei dar şi la filaj pentru a afla cu cine se întâlnea şi discuta „obiectivul”. De la distanţă se făceau fotografii sau se filma, Andrei arătând exemple de aparatură din acea vreme. În prezentarea sa figurau fotografii făcute la filaj antrenorului Anghel Iordăescu, politicianului Corneliu Coposu sau scriitoarei Herta Müller.

Mai întâi se luau măsuri preventive. Cineva din proximitate încerca să influenţeze pozitiv subiectul. Dacă nu reuşea, se trecea la atenţionare şi apoi avertizare, de faţă cu directorul şcolii, părinţii şi ofiţerul de securitate. Subiectul semna o declaraţie angajandu-se să nu mai facă lucrul de care era acuzat. Dacă lucrurile degenerau în continuare, era pus în discuţia colectivului şi mustrat, ajungându-se până la destrămarea anturajului prin mutarea la o şcoală mărginaşă.

Andrei Galiţă aminteşte că arhiva CNSAS nu este completă, în condiţiile în care încă mai sunt documente la foştii deţinători ai arhivelor, altele pierzându-se pe traseu, vezi cazul Berevoieşti din 1990, când tone de documente aparţinând Securităţii au fost îngropate. Astăzi, arhive CNSAS înseamnă 28 de kilometri de dosare recuperate. Andrei şi-a încheiat prelegerea: „Să vă iubiţi, să vă preţuiţi şi să vă cultivaţi libertatea!”

Mii de copii racolaţi de securişti

Germina Nagâţ, originară din Oradea, a fost înainte profesor, şi este cu atât mai mult bulversată de subiectul copiilor racolaţi. Investigatorul CNSAS a dorit să sublinieze faptul că regimul comunist, în ultimii lui 20 de ani, „a făcut un lucru grotesc cu minorii”: i-a recrutat ca informatori în jurul vârstei de 14-16 ani, mai ales în anii ’80. Au fost mii de copii racolaţi, spune Germina Nagâţ, şi asta se întâmpla cu complicitatea profesorilor şi a directorilor de şcoli, care dădeau detalii despre elevi, despre viaţa lor privată. „Construiau «omul nou» setându-l de mic să execute despoziţiile adultului, fiind uşor de manipulat”. O parte din acei mii de copii de atunci sunt astăzi candidaţi la alegerile locale sau parlamentare, subliniază invitata.

Investigatorul spune că în 2021, CNSAS a sesizat Parchetul General cu privire la infracțiuni comise de foști ofițeri de Securitate și Miliție, iar Parchetul Militar a deschis un dosar penal pentru a investiga aceste acuzații. CNSAS a furnizat mii de documente pentru a sprijini investigația, care vizează recrutarea a mii elevi de către acești ofițeri în ultimele două decenii ale dictaturii comuniste din România. Dosarul nu are nici acum un răspuns, spune Germina Nagâţ.

Copiii de atunci nu pot fi incriminaţi, pentru că aveau sub 16 ani, dar poveştile lor sunt acolo, se pot afla. Ea a adus la Oradea o copie a dosarului de urmărire informativă a elevului de 16 ani Călinescu Mugur din Botoşani, care a fost prins după filaj că a scris un mesaj pe un panou, inspirat de Mișcarea Solidaritatea din Polonia. A avut loc o şedinţă de înfierare publică, în faţa profesorilor, a directorului, şi în urma presiunilor şi deselor chemări la Securitate, elevul s-a îmbolnăvit de leucemie şi a murit la 20 de ani.

„Azi suntem atât de confuzi, de traumatizaţi, de împărţiţi în tabere. Această discuţie ne priveşte pe toţi, indiferent de opţiunea politică, pentru că între cei vizaţi de teroarea regimului comunist toţi sunt reprezentaţi, indiferent de etnie, culoare politică sau religie. Aici e vorba pur şi simplu despre drepturile omului”, a subliniat Germina Nagâţ.

Investigatorul CNSAS lansează pertinent întrebările: „Când regimul presa mintea unui copil, unde era răspunderea adulţilor?” „Cum tratăm această problemă a oamenilor care au acceptat de copii să fie informatori, şi acum duc această povară ca adulţi? Cum se raportează ei la democraţie?” Dar a precizat că nu întotdeauna o persoană recrutată era un informator adevărat, pentru că nu toţi dădeau informaţii.

Germina Nagâţ a încurajat publicul să intre pe site-ul CNSAS şi să ceară dosarele părinţilor, bunicilor. „Luaţi-vă dosarele! O să aflaţi lucruri pe care credeaţi că le ştiţi dar nu le ştiaţi cum trebuie”.

Întâlnirea a continuat cu răspunsuri la întrebări venite din sală. Dialogul s-a încheiat cu observaţia unui elev de clasa a XI-a: Propaganda comunistă ar trebui să fie condamnată de lege la fel ca şi propaganda nazistă.