Conferinţa Naţională „Zilele Filmului Istoric”, oraganizată de Muzeul Ţării Crişurilor – Complex Muzeal împreună cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, a debutat miercuri, 27 martie, cu lansarea cărţii managerului instituţiei muzeale, istoricul Gabriel Moisa.

[eadvert]

Intitualtă „Film și propagandă în România comunistă”, cartea a fost publicată anul acesta la Editura Mega din Cluj-Napoca, un volum de 450 de pagini foarte bine documentat. Studiul istoricului s-a bazat pe surse istoriografice, arhivistice presă culturală, presă de specialitate, presă politică şi memorialistică, principala sursă fiind însăşi producţia cinematografică din perioada 1948-1989.

„Asemeni istoriografiei, după venirea la putere a comuniştilor, cinematografia a avut de transpus în practică un program ambiţios de scriere, rescriere şi re-rescriere vizuală a istoriei, invocându-se faptul că, odată urmărite filmele de către tineri, acestea puteau să devină chiar bilbiografie obligatorie pentru admiterea la facultăţile de istorie din ţară”, precizează autorul în argumentul cărţii.

Cinematografia, un program naţional

Domeniul cinematografiei a fost un teren propice pentru utilizarea istoriei în folosul regimului comunist, un potenţial propagandistic uriaş avându-l în special filmul istoric de ficţiune. Informaţia transmisă prin intermediul filmului ajungea mult mai uşor la marele public decât prin intermediul lecturii, plecând de la modelul oferit de nazism/fascism şi comunismul sovietic interbelic, explică Gabriel Moisa. Scopul studiului său a fost de a descoperi şi urmări mecanismele propagandistice utilizate de regim în zona cinematografiei, analizând cu precauţie, încercând să explice fără a amenda.

Moderatorul lansării de carte care a avut loc miercuri seara a fost prof. univ. dr. Sorin Șipoș, prorector al Universității din Oradea. „Cartea este una excepţională, pe o direcţie de cercetare nouă pentru istoriografia românească”, a spus în deschiderea evenimentului Sorin Şipoş.

Despre volum a vorbit mai întâi prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naționale a României, care a apreciat cartea ca fiind foarte bine întocmită din punct de vedere ştiinţific, foarte bine documentată, amintind că cinematografia în vremea comunistă nu ţinea de iniţiativa unui scenarist sau a unui regizor ci era un program, un proiect naţional, o adevărată epopee istorică românească, începând din anii ’60 cu filmul „Tudor”, regizat de Lucian Bratu după un scenariu de Mihnea Gheorghiu, şi până în 1989 cu filmul „Mircea”, regizat de Sergiu Nicolaescu.

Istoricul a amintit că manipularea prin intermediul filmului nu este doar apanajul cinematografiei româneşti. La fel au procedat şi procedează în continuare şi americanii, şi britanicii, până la coreeni. Adrian Cioroianu se întreabă, însă: „De ce nimeni, astăzi, nu propune altceva? Unde sunt filmele istorice de azi? Unde sunt filmele istorice din ultimii 30 de ani?”. Istoricul concluzionează la final: „Propaganda nu se combate cu adevăr, ci cu o altă propagandă, cea a valorilor în care credem”.

Povestesc trecutul, pentru a explica prezentul

Prof. univ. dr. Virgiliu Ţârău, de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a vorbit despre povestea atelierului în care Gabriel Moisa şi-a realizat cartea şi a mizelor de cunoaştere, de memorializare.

Profesorul a amintit de felul cum Nicolae Ceauşescu reuşeşte în 1968 să-i întoarcă pe cineaşti spre adevărata lor misiune: să spună povestea trecutului pentru a explica prezentul, să facă filme istorice care să povestească actualitatea. A venit apoi momentul 1971, în care echipa Eugen Barbu – Mihnea Gheorghiu – Sergiu Nicolaescu provoacă o sciziune din interiorul mişcării cinematografice care duce la o nouă implicare din partea partidului comunist. ACIN şi cele cinci Case de producţie cad în mâna celor care aparţineau aparatului de propagandă: Dumitru Popescu „Dumnezeu”, Mihnea Gheorghiu şi cel mai prolific senarist, Titus Popovici.

„Din această perspectivă, capacitatea lui Gabriel Moisa de a spune povestea raporturilor dintre ideologie şi putere pe de o parte, şi cinematografie pe de alta, este extrem de importantă şi de generos construită. De ce? Pentru că deşi pare ternă, ea explică etapele în care puterea reuşeşte să controleze această industrie şi să o reseteze pentru a răspunde unor comenzi, până la nivelul anului 1989, comezi care într-o formă sau alta răspundeau exigenţelor prezentului”, precizează Virgiliu Ţârău, a doua cheie în care a rezumat cartea fiind cea a naşterii, dezvoltării şi mai apoi a decăderii instituţiei cinematografice, explicând mecanismele pe baza datelor, a cifrelor, a reperelor cantitative care reflectă impactul filmelor asupra marelui public.

Istoricul Gabriel Moisa a lucrat mult timp la această carte, pornind de la teza sa de doctorat care a făcut referire la raportul dintre politică şi scrisul istoric în timpul regimului Ceauşescu. S-a „îngropat” în zeci de dosare ale arhivelor şi a vizionat peste 300 de filme din cele 550 de filme produse între 1948 şi 1989.

„Am vrut să fiu foarte atent la ce fac, unde mă duc şi cât pot să mă duc, pentru că, am spus-o foarte clar, nu discut despre estetică cinematografică, nu face obiectul acestui volum. Nu pot eu să fac asta! Eu am urmărit strict modul în care scrisul istoric, filmul şi propaganda s-au îngemănat”.

La final, invitaţii au răspuns întrebărilor din public, după care, Gabriel Moisa a acordat autografe pe cele 100 de volume oferite gratuit la eveniment.

Conferinţa Naţională „Zilele Filmului Istoric” este organizată de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea. Partenerii acestui eveniment cultural sunt Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea. Manifestarea este realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Arhivei Națională de Filme – Cinemateca Română.