BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Karina Ochiș, printre liderii mondiali. În rând cu Obama și cu președintele Columbiei, cu câștigători de Nobel

Karina Ochiș, printre liderii mondiali. În rând cu Obama și cu președintele Columbiei, cu câștigători de Nobel

la 9 July 2018 22:13

Karina Ochiș, printre liderii mondiali. În rând cu Obama și cu președintele Columbiei, cu câștigători de Nobel

9 July 2018 22:13
Cel de-al 44-lea președinte al SUA i-a strâns mâna orădencei, îndemânând-o să transmită tinerilor români mesajul de a refuza politicile învechite.
Scris de Demian - Cel de-al 44-lea președinte al SUA i-a strâns mâna orădencei, îndemânând-o să transmită tinerilor români mesajul de a refuza politicile învechite.

Trimite articolul

X

Scopul principal al acestui summit este de a instrui 300 de noi lideri de opinie ecologici din toată Spania – selectați de Fundația Advanced Leadership – despre beneficiile economiei circulare.

Anul 2018 a marcat un eveniment de o importanță majoră, cu valențe economice și implicații în relațiile internaționale, în cadrul căruia România a avut un reprezentant de marcă. Karina Ochiș a fost invitată de Ndaba Mandela la evenimentul anului în Madrid, alături de cel de-al 44-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, președintele Columbiei, Ivan Duque, ministru și membru al Băncii Centrale din Buthan, Dasho Karma Ura, de 3 câștigători ai premiului Nobel, Banca Mondială și alte organizații internaționale de renume, politicieni influenți, precum și lideri mondiali în economie și inovație. Summit-ul economiei circulare și dezvoltării tehnologice (Circular Economy and Innovation Summit) a avut loc în data de 6 iulie, în Madrid, în prestigioasa sală de conferințe Madrid Mariott Auditorium.

Barack Obama, un avid susținător al economiei circulare, a declarat faptul că este optimist în ceea ce privește viitorul. Tinerii reprezintă viitorul și vor fi nevoiți să găsească soluții la lipsa de interes prezentată de administrațiile prezidențiale și parlamentare învechite în ceea ce privește inovarea și implementarea politicilor viitorului. „Tinerii din România și din întreaga lume trebuie să refuze politicile învechite într-un mod similar cu care refuză să fie îmbrăcați de bunici”, a declarat președintele Obama, strângându-i cordial mâna Karinei.

Orange Economy

Președintele în exercițiu al Columbiei, Ivan Duque, a vorbit despre mediul în care ar trebui să se genereze inovarea, creativitatea și trecerea spre o economie circulară. Acesta a introdus conceptul de Orange Economy, care ar trebui aplicat la nivelul țărilor, nu doar din America Latină, dar și din întreaga lume. „Conceptul cuprinde și provoacă bogăția imensă de talent existentă în țările în curs de dezvoltare, proprietatea intelectuală, interconectarea și, bineînțeles, patrimoniul cultural”, explică orădeanca.
36865318_10213899866103958_3142078660777869312_n

Karina Ochiș a remarcat o intervenție deosebită a lui Ndaba Mandela, nepotul regretatului lider politic Nelson Mandela și președintele Africa Rising, vorbind despre necesitatea creșterii importanței economiei circulare în contextul îmbunătățirii relațiilor interumane în țări precum România sau Africa de Sud. Ndaba Mandela a publicat recent „Going to the Mountain: Life Lessons from my Grandfather, Nelson Mandela”, carte care poate să inspire noile generații să lupte pentru viitorul țărilor lor. Un simbol al Africii de Sud, Ndaba Mandela a fost de acord cu Karina Ochiș în ceea ce privește responsabilitatea fiecărui individ față de țara sa de origine.

Ministru al Fericirii

Intervenția lui Dasho Karma Ura, ministru al Fericirii, membru consultativ în cadrul Băncii Mondiale, divizia Asia de Sud, precum și membru al Băncii Centrale din Buthan, a subliniat importanța fericirii și a imaginației umane. Acesta a declarat faptul că „este esențial să ne imaginăm societatea în care dorim să trăim pentru a demara și completa progresul național”. „Conform renumitei sale teorii, fericirea națională este conectată și corelată cu prosperitatea economiei”, spune Karina Ochiș.

Conform orădencei, cei doi câștigători ai premiului Nobel în economie, Finn Kydland și Christopher Pissarides, precum și Barry Barish, laureat al premiului Nobel în fizică, au fost de acord cu faptul că economia circulară ca sistem regenerativ nu este benefică numai pentru mediul înconjurător, ci reprezintă și o componentă esențială a mediului de afaceri. Economia circulară face așadar apel la proiectarea și gândirea sistemelor, la extinderea duratei de viață a produselor și la reciclarea acestora, previzionând limitarea actualei economii liniare. Mai mult, domnul Barry Barish a susținut în cadrul întrevederii private avute alături de Karina Ochiș faptul că o educație științifică este mai mult decât necesară în vederea implementării unei economii prospere. Consilierul ONU și guru al responsabilității corporatiste, Bernardo Kliksberg, împărtășește aceeași viziune optimistă asupra economiei circulare. Organizațiile internaționale printre care Banca Mondială, Organizația Mondială a Turismului, Consiliul American pentru Dezvoltare Durabilă, împreună cu antreprenorii și directorii corporativi, și-au exprimat angajamentul față de economia circulară și chiar au propus abordări optimiste a viitorului acestui tip de economie în țările în curs de dezvoltare.

Proiecte comune, companie selectă

Președintele Consiliului American pentru Dezvoltare Durabilă, David Levine, a elaborat alături de Karina Ochiș implementarea anumitor proiecte care se pot realiza la nivelul României. Evenimentul a fost organizat de Advanced Leadership Foundation, fiind deschis de președintele fundației, Juan Verde – consultant politic al senatorului Ted Kennedy, al președintelui Bill Clinton, al secretarului de stat Hillary Clinton, precum și președintele de campanie al lui Barack Obama. Alături de domnul Verde, în deschiderea evenimentului au mai luat cuvântul primarul orașului Madrid, Manuela Carmena, precum și Jose Luis Bonet, președintele Camerei de Comerț din Spania. Advanced Leadership Foundation a fost reprezentată și de un înalt membru al comitetului director, Ryan Stainely, care într-o discuție privată cu Karina Ochiș a vorbit despre situația financiară care domină Sud-Estul Europei, generând un real interes în dezvoltarea globală accelerată, alianțele strategice și investițiile aferente, precum și strategia de creștere a pieței internaționale.

Invitată la summit-ul de la New York

„Atmosfera plăcută generată de Madrid Marriott Auditorium a fost marcată de prezența președinților și a oamenilor de renume mondial”, spune orădeanca. Invitatii prezenți în sală au fost lideri naționali și mondiali interesați de dezvoltarea economiei pe termen mediu și lung, printre care Rome Business School, Microsoft și alte organizații menite dezvoltării, alături de Jose Perez, care a invitat-o pe Karina Ochiș în luna octombrie la summit-ul mediului latin de afaceri din New York.

36876731_10213899866343964_7913672419078832128_n

„Conferința a fost marcată așadar de dezvoltarea tehnologică și a economiei circulare, fiind foarte utilă pentru antreprenori din diverse domenii și având implicații majore la nivel de branding. Evoluția tehnologică, precum și globalizarea, au influențat în mare măsură modalitatea în care este perceput comerțul internațional actual. Consumatorii, îndeosebi generația Z și Millennials, au devenit tot mai conștienți cu privire la fabricarea produselor pe care le achiziționează, precum și la gradul în care acestea afectează mediul înconjurător. Pentru a-și consolida afacerile, toate brandurile necesită o adaptare la viitor și o dezvoltare susținută pentru a ține pasul cu avansul tehnologic. Companiile vor fi nevoite așadar să creeze produse și servicii care să satisfacă valorile vizate de aceste generații. „Crearea de produse potrivite conceptului de economie circulară nu este dificilă, ci doar necesită o abordare diferită”, a concluzionat Karina Ochiș.
La finalul evenimentului, Karina Ochiș a discutat alături de Ndaba Mandela, Ryan Stanley și Dasho Karma Ura, într-un cadru retras, despre proiecte ale mediului de afaceri, precum și despre economia internațională. „Le-am înaintat personal o invitație pentru a vizita România, și mai ales orașul Oradea”, a spus Karina Ochiș.

Karina Ochiș este expert în branding, CEO al companiei KO by Karina Ochiș, antreprenor, speaker internațional, autor de best-seller, coach și trainer. Karina a fost recent laureată a premiului Quilly, în Hollywood, California, la Hollywood Roosevelt Hotel, pentru contribuția personală adusă branding-ului. Ca speaker internațional, Karina Ochiș este invitată frecvent să țină discursuri la evenimente precum TEDx, Million Marketing Tour (London – Charlotte – Copenhagen – Kiev), Women Speakers Summit Nigeria, Business Days Cluj, Elite Business Woman București, The Woman Leadership Conference și multe altele. Mai mult, Karina Ochiș a fost invitată specială în cadrul Academiei de Studii Economice din București, unde a ținut o prelegere studenților la Master.

Karina Ochiș a studiat Politică la Queen Mary University of London, precum și Marketing și E-commerce la London School of Economics și a absolvit studii masterale în Marketing Politic, în cadrul Rome Business School. Pe orădeancă o găsiți și pe www.karinaochis.com

Trimite articolul

X
Taguri:
Karina Ochiş
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    Meci de antrenament pentru campioni cu CSM Mureșul Târgu Mureș, după calificarea în Top 8 Water Polo Euro Cup
    Campioana României la polo, CSM Oradea, a susținut marți seară meciul de acasă cu CSM Mureșul Târgu Mureș, contând pentru etapa a 11-a din cadrul sezonului regulat al Superligii Naționale.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 10 martie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 martie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Răfuială cu lopeți, furci și un pistol de jucărie între mai mulți bărbați, în Lugașu de Sus. Toți au scăpat de pedeapsă
    Un scandal izbucnit în Lugașu de Sus, între mai mulți bărbați care au folosit lopeți, bâte și furci ca să se răfuiască între ei a consemnat un moment cel puțin ilar.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    Bihon CSM Oradea

    A 18-a victorie stagională. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul din deplasare cu CSM Corona Brașov
    Echipa orădeană a început „cu stângul” partida de la Brașov, practicând un joc defensiv foarte modest. Meciul a constituit o restanță din etapa a 21-a a Ligii Naționale de baschet masculin și s-a încheiat cu scorul de 96-99.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânără lovită pe trecerea de pietoni din Piața Unirii. Victima, transportată de urgență la spital
    Evenimentul rutier a avut loc marți, 10 martie, cu puțin înainte de ora 19:00.

    România

    Surse: Americanii au cerut acces la baza militară Kogălniceanu pentru misiuni logistice în războiul cu Iranul
    Președintele Nicușor Dan a convocat pentru ziua de miercuri, 11 martie, o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reuniunea fiind anunțată cu doar o zi înainte. 1
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.