Marea sărbătoare creştinească Buna Vestire a adunat la Liturghia ortodoxă de aici bolnavi şi aparţinători deopotrivă, dar şi trecători. În halate de salon sau de oraş, dar şi cadre medicale şi nemedicale, oamenii au îngenuncheat în faţa altarului şi au avut răbdare să se roage tot timpul slujbei. Alţii au poposit pentru câteva minute, în uşa capelei, pentru o rugăciune.
La capela spitalului
Capela de la parterul Spitalului de Copii, cât un cabinet medical de mic, în zile obişnuite suficient de mare cât să găzduiască o mână de pacienţi sau aparţinători, a fost neîncăpătoare miercuri.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Campioana României la polo, CSM Oradea, s-a impus cu scorul de 14-13 în partida cu CN Terrassa, contând pentru optimile de finală ale Water Polo Euro Cup.
România
Cetățenilor care nu-și plătesc amenzile de circulație li se va suspenda permisul de conducere, după trecerea unei perioade în care vor avea posibilitatea să le plătească, a anunțat, marți, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul acestei săptămâni, muncitorii au început montarea grinzilor la pasajul suprateran care se construiește la ieșire din Oradea spre Satu Mare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de miercuri, 25 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conducerea teatrului orădean a dorit ca pe lângă publicul fidelizat deja, să atragă categoriile de public care nu se regăseau targetate în activităţile teatrului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În semn de solidaritate cu persoanele afectate de boli rare, sâmbătă, 28 februarie, între 19:00 și 21:00, clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată în verde, roz și albastru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!