Şi asta pentru că în această vacanţă de vară, în Oradea vor fi deschise mai multe grădiniţe cu program prelungit. Iniţiativa aparţine Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, departamentul învăţământ preşcolar.
Program de joacă
Astfel, în luna iulie vor fi deshise Grădiniţele cu Program Prelungit (GPP) cu numerele 19, 20, 23, 25, 28, 30, 35, 36, 37, 41, 42, 43, 45, 49, 50, 51, 52, 53, 54. În luna august vor fi deschise unităţile de învăţământ preşcolar cu numerele 22, 27, 31, 44, 46, 47, 56. Centrul Special pentru Educaţie Incluzivă Senzorială va fi închis în perioada 13 iulie – 31 august. Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Bihor. „Orarul este cel din timpul anului şcolar, între orele 06:00 şi 19:00. Programul însă este unul mai lejer, de joacă. Pe perioada vacanţei, părinţii pot să-şi ducă copiii la alte grădiniţe decât cele la care sunt înscrişi ei de fapt”, spune inspectoarea Voichiţa Vancu, cea care coordonează departamentul învăţământ preşcolar din cadrul ISJ Bihor.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!