BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La plăcinte înainte. Festivalul Plăcintelor de la Briheni ajunge la a VIII-a ediție

La plăcinte înainte. Festivalul Plăcintelor de la Briheni ajunge la a VIII-a ediție

De Sorin Martin Vereș
la 3 September 2025 09:45

La plăcinte înainte. Festivalul Plăcintelor de la Briheni ajunge la a VIII-a ediție

foto: arhivă
3 September 2025 09:45
Duminică, 7 septembrie, satul Briheni devine din nou centrul gastronomiei și folclorului bihorean, odată cu desfășurarea celei de-a VIII-a ediții a mult îndrăgitului „Festival al Plăcintelor
Scris de Sorin Martin Vereș - Duminică, 7 septembrie, satul Briheni devine din nou centrul gastronomiei și folclorului bihorean, odată cu desfășurarea celei de-a VIII-a ediții a mult îndrăgitului „Festival al Plăcintelor

Trimite articolul

X

Evenimentul, organizat la poalele Munților Apuseni, promite să reunească iubitorii de tradiție, muzică populară autentică și, bineînțeles, delicioasele plăcinte preparate după rețete moștenite din generație în generație.

Organizatorii, Consiliul Județean Bihor, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Parohia Ortodoxă Română Șuștiu – Filia Briheni, Parcul Național Apuseni, alături de Asociația „Valea Briheniului” și Hora TV, pregătesc o zi întreagă de spectacole folclorice, ateliere tradiționale și expoziții culinare menite să pună în valoare frumusețea și autenticitatea vieții de la sat. Ca în fiecare an, vedetele festivalului vor fi plăcintele, gătite cu migală de gospodinele din Briheni și împrejurimi.

Vizitatorii vor putea degusta o gamă variată de sortimente, de la plăcinta pe lopată specifică zonei, la clasicele plăcinte cu brânză, cu varză, cu dovleac, cu prune, vărzar sau plăcinta pe lespede, toate preparate după metode tradiționale. Evenimentul va fi filmat și ulterior difuzat de către postul de televiziune Hora TV. Programul zilei va debuta la ora 13:00 cu sfințirea troiței de la ieșirea din satul Briheni. De la ora 14:00 până la 16:00, pe scena amenajată special, vor urca artiști și ansambluri folclorice din județ: „Luncșoara Bihorului” (Luncșoara), „Ardeleana” (Tulca), „Codrenii Bihorului” (Roșia), precum și soliștii Elena Mihuța, Surorile Tomele și Oana Berdie.

După-amiaza continuă cu un nou val de interpreți consacrați: de la ora 16:00 vor cânta Zorica Gavrilă, Ioana Budae, Aurica Vaida, Radu Pop, Florica Ruja, Hermina Danci, Viorica Bradea, Daniela Rada, Sabău Andra Maria, iar de la ora 17:00, publicul se va bucura de prestațiile Danielei Crișan, Iulianei Tătar, Ciprian Mocan, Voichiței Mihoc, Ionel Ban, Amalia Codorean și Alin Ienciu. Momentul culminant al festivalului este programat pentru ora 18:00, când pe scenă vor urca Vasile Coca, inițiatorul evenimentului, și Aurel Tămaș, într-un recital care promite să încheie ziua în aplauzele tuturor.

Pe lângă partea artistică și gastronomică, festivalul va include și o serie de ateliere meșteșugărești: de la fierărie, sculptură în lemn și pictură tradițională, până la împletituri și încondeiat de ouă, pentru ca vizitatorii să poată interacționa direct cu meșteșugarii și tradițiile satului bihorean.

Chiar dacă nu este implicată în mod direct în organizarea evenimentului, Primăria Lunca asigură sprijinul logistic astfel încât participanții și artiștii să rămână cu amintirea unei zile de neuitat.

„În calitate de gazde, este normal să ne implicăm cu resursele de care dispunem astfel încât evenimentul să se desfășoare în condiții excelente. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să celebrăm împreună credința, tradițiile și gusturile autentice.” ne-a declarat primarul Dorin Boca.

Trimite articolul

X
Taguri:
briheni ,
Festivalul Placintelor
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Ce facem astăzi, 2 aprilie, în Oradea?
    Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 2 aprilie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Comunicat de presă — Lansarea proiectului
    CUTUȘ DOREL – ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ lansează proiectul „Învestiții productive în acvacultură la Păstrăvăria CUTUȘ DOREL I.F.”

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Oportunități diverse la Oradea Job Expo: Salesianer România recrutează pentru mai multe posturi
    Ediția de primăvară a târgului creează din nou un spațiu activ de întâlnire între companii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, oferind oportunități concrete de angajare și networking profesional.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Maslu și evenimente de suflet la mănăstire

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Concert caritabil pentru Jasmine, minora rănită grav în accidentul rutier de pe DN1
    Restaurantul Black Wolf de pe Str. Ștefan Octavian Iosif nr. 7 va găzdui joi, 2 aprilie, un eveniment caritabil pentru sprijinirea unei tinere aflate într-o luptă dificilă pentru recuperare.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Profesorul din Curtuișeni, acuzat de viol, a cerut să fie eliberat și pus în arest la domiciliu. Ce a decis instanța
    Andrei Marozsan, profesorul de 47 de ani de la Școala Gimnazială din Curtuișeni, acuzat că ar fi agresat sexual și chiar ar fi violat-o pe o fostă elevă a sa, în vârstă de 14 ani, a cerut Judecătoriei Marghita să fie eliberat din arest, unde se află de 8 luni.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X