
Oradea, s-a aliniat cu recomandările internaționale de primă linie în tratamentul varicelor. Luna noiembrie, în premieră absolută, în cadrul Centrului medical CLINICUM Oradea s-au desfășurat primele intervenții folosind tehnologia laser de ultimă generație. Procedurile au fost realizate de o echipă de chirurgi cu expertiză în chirurgia vasculară, echipă reprezentantă dr George Popescu (Oradea), dr Cornel Cornea (Cluj-Napoca) si dr Victor Prisăcari (București).
Tehnologia de vârf – laserul endovenos cu cea mai mare lungime de undă și dispersie de 360 grade
Cotată de specialiști ca și “gold standard” in terapia bolii varicoase, tratamentul laser minim-invaziv este un procedeu modern la nivel mondial cu o eficiență de ocluzie a venei de peste 98%. Pe baza rezultatelor și studiilor efectuate până în prezent, Societatea Europeană de Flebologie si Societatea Americană de Chirurgie Vasculară, recomandă în ghidurile terapeutice procedurile endovenoase de ablație laser ale venei safene, tratamentul cu laser. Acesta fiind superior din toate punctele de vedere operației clasice prin prisma lipsei cicatricilor, a durerii, fiind asociat cu recuperare imediată și rezultate spectaculoase și de durată.
Laserului SWING 15 folosit de echipa de experți vasculari la CLINICUM Oradea
Unul dintre cele mai moderne echipamente laser este SWING 15, care folosește o lungimea de undă mare, față de alte lasere existente pe piața de la noi din țară, permițând penetrarea ideală a fascicolului în grosimea peretelui venos, cu aplicarea unei cantități minime de energie, ceea ce face ca această tehnologie medicală avansată sa fie una dintre cele mai sigure proceduri în tratamentul varicelor. Acest lucru este realizat și prin dispersia radială 360 de grade a fascicolului laser, o altă premieră absolută, spre deosebire de modelele laser mai vechi, ceea ce duce la închiderea definitivă a venei afectate.

Cum se realizează ablația endovasculară cu laser a venelor varicoase?
Ablația termică endovenoasă laser folosește fibra laser dublu radial, foarte fină, care se introduce în vena safenă prin intermediul unui cateter flexibil.
Energia laser este distribuită sângelui și peretelui venos, pe măsură ce cateterul este retras de-a lungul venei tratate. Se realizează astfel închiderea definitivă a venei prin intermediul căldurii și a scurte pulsații de lumină de intensitate mare (laser).
Tehnica se efectuează sub control ecografic, ecograful Doppler fiind singurul și cel mai precis mijloc prin care se poate vedea exact ce se petrece înainte, în cursul intervenției și imediat postoperator, când se va constata efectul de închidere completă a venei tratate. Astfel, intervenția este rapidă, corelată și cu o siguranță sporită pentru pacient. Nu sunt necesare tăieturi, procedura fiind absolut minim-invazivă.

Pacienții operați in cadrul Centrului medical Clinicum au fost externați în aceeași zi, fără durere, fără restricții, urmând să își reia activitatea normală încă de la externare, fără limitări.
Tratamentul cu laser este folosit din ce in ce mai mult pe plan mondial (70 % din intervențiile pentru varice in Statele Unite ale Americii sunt realizate folosind tehnologia laser) înlocuind cu succes tehnica chirurgicală clasică de stripping.
Utilitatea si eficiența tehnologiei laser a câștigat teren și aplicabilitate și în alte patologii, studiile recomandând-o ca procedură asociata cu rezultate foarte bune in ORL, chirurgie estetica dar și in bolile proctologice precum, boala hemoroidală, fisura anală sau chistul pilonidal.

Centrului medical CLINICUM reunește la Oradea chirurgi de top
Echipa de chirurgi vasculari ai Centrului medical CLINICUM este compusă din dr. George Popescu și dr. Victor Prisăcar.
Absolvent al Facultății de Medicină „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Dr. Popescu și-a desfășurat rezidențiatul în cadrul Institutului Inimii Cluj-Napoca, urmând un stagiu de specializare de 2 ani la Spitalul universitar din Metz, Franța – clinica de chirurgie cardiovasculară și vasculară, actualmente fiind dedicat 100% pacienților bihoreni.
Dr. Prisăcar deține peste 20 de ani de experiența in domeniul chirurgiei cardiovasculare, cu 10 ani de formare in spitale de top din Marea Britanie, Israel sau Germania, fiind medicul care a adus această tehnologie laser în orașul nostru, în momentul de față desfășurând o activitate atât în București cât și în Oradea.

Ce trebuie să faci?
Intervenția se programează, după un prealabil consult de specialitate. Selecția pacienților pentru laser endovenos se face pe baza examenului clinic și a unei examinări ecografice Doppler. Decizia asupra cărei tehnici terapeutice se va opta, se ia de comun acord cu pacientul.
Tratamentul varicelor cu laser nu necesită o pregătire specială, iar pacientul părăsește clinica în aceeași zi, reintegrându-se în activitățile lui obișnuite, urmând să revină la controale periodice.
Află mai multe informații despre procedură, prin programare sunând la numărul unic al Centrului medical integrat CLINICUM Oradea tel: 0359-999,

https://www.facebook.com/p/Clinicum-Centru-Medical-Integrat-61572817348494/
https://www.instagram.com/clinicumoradea/
https://ro.linkedin.com/in/clinicum-oradea-35910235b
https://www.youtube.com/@ClinicumOradea
Advertorial: CH 26912
Citiți principiile noastre de moderare aici!