Calcule pitite însă de Brâncuși sub zecimale meșteșugite pot pune ansamblul într-o nouă lumină. Concret, potrivit Wikipedia: Masa Tăcerii e înaltă de 0,45 + 0,45 metri, Poarta Sărutului de 5,13 metri, iar Coloana Infinitului de 29,35 metri. Pătratul lui 5,13 este același cu produsul dintre 0,9 și 29,35. Adică avem egalitate, vorbind de înălțimi, între rapoartele Masa Tăcerii / Poarta Sărutului și Poarta Sărutului / Coloana Infinitului.

[eadvert]

Nu găsim online distanțele dintre monumente. Însă și doar ochiometric se mai pot avansa încă două rapoarte egale. Diametrul Mesei Tăcerii cu tot cu scaune este cam de patru metri. Aproximăm înălțimea Coloanei cu 30 de metri. Iar din hărțile Google se întrezărește că Poarta Sărutului împarte în același raport de 4/30 distanța dintre Masa Tăcerii și Coloana Infinitului. Posibil să se mai fi jucat Brâncuși și cu alte dimensiuni ale operelor sale, pentru cine are curiozitatea și posibilitatea să le măsoare.

În fine, e suficient primul raport geometrico – focal pentru a oglindi o lege de căpătâi a opticii. Iar faptul că Brâncuși a fost un creator luminos poate fi contestat doar de un intelect tenebros.
În plus, în cartea “Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, Moni Stănilă îl surprinde pe maestrul de la Hobița ca pe un om hâtru, căruia îi plăcea să joace renghiuri. “Brâncuși își face de pe acum o filosofie de viață din derutarea oamenilor, pentru a înțelege el din ce material sunt făcuți”, atenționează Moni Stănilă.

Deci care ar fi tâlcul cimiliturii de la Târgu Jiu? Iată indicii:

Strămutat la Paris, Brâncuși a fost aproape de izvoarele și creuzetul mecanicii cuantice. Așa încât nu-i surprinzător că monumentala sa tripletă poate fi privită ca o uriașă machetă a legendarului micro-experiment lansat de Thomas Young dar fundamentat de ducele francez Louise de Broglie, contemporan cu Brâncuși.

Coloana Infinitului reprezintă fotonul, electronul sau altă particulă elementară de materie. Pe lângă sugestia de traictorie, forma Coloanei formate din “mărgelele” dragi lui Brâncuși, cuprinde și aspectul unduitor, adică tocmai ceea ce Louise de Broglie postula la baza fizicii cuantice.

Poarta Sărutului e dubla fantă din experiment, adică portițele prin care fărâma de materie sau fotonul trebuie să treacă pentru a i se evidenția caracterul ondulatoriu. Încă o dată Brâncuși pare că a fost pezevenghi, fiindcă zicându-i și dându-i înfățișarea de Poartă cu o singură deschidere amplă disimulează perechea de fante, în fapt săruturile sculptate. Iar faptul că fantele duble sunt și înguste, e taman ideea experimentului cuantic.

În fine, Masa Tăcerii e imaginea descompunerii, a “franjării” micro-particulei la misterioasa trecere prin fanta dublă. Aceasta în condițiile în care e notoriu în mecanica quantică faptul că micro-particula trecută prin două fante se va “îmbucătăți”, foarte straniu, dar obligatoriu. Oricum, Masa Tăcerii pare că sugerează o viziune, la scară uriașă, a structurii atomului.
Aplecarea lui Brâncuși față de profunzimile materiei, luminii și de esențe în general făcea parte din structura lăuntrică a artistului.

“Sunt imbecili cei care spun despre lucrările mele că ar fi abstracte; ceea ce ei numesc abstract este cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, de esența lucrurilor. Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini”, explica Brâncuși efortul său de a atinge granițele micro-materiei.

Contemporan cu “Dumnezeu nu joacă zaruri”, celebrul citat anti-cuantic al lui Einstein, Brâncuși avea propria viziune despre divinitate și mărul cunoașterii. Adică Brâncuși interfera între propriile sale crezuri:”Să creezi ca un Zeu” și „Nu putem să-L ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important.” Deci vi-aș propune să privim ca testament cultural “Sfânta Treime” a lui Brâncuși.

Triptic* (DEX): “Ansamblu compus din trei panouri pictate, gravate sau sculptate (prinse în balamale în așa fel încât părțile laterale să se închidă peste cea din mijloc), care conține scene sacre și chipuri de sfinți, de zei etc. sau nume de ctitori, de domni etc.

Cristian Horgoș