Şapte o o cifră cu multiple semnificaţii. Printre altele cifrei şapte îi corespund şi celor şapte trepte ale desăvârşirii. Moment în care pare să fi ajuns, aşa cum sublinia profesorul Dorel Tifor şi autorul Livia Miheş Papiu, doamna care abordează şi în cel de-al şaptelea volum un „stil oral, intim, fără nici o teamă… dăruindu-se cu generozitate”.
Doamna Livia Miheş Papiu se întoarce cu drag acolo unde tânăra şi frumoasa profesoară de geografie şi-a purtat paşii cu ceva ani în urmă, fiind o adevărată icoană pentru generaţii de gojdşti. S-a întâmplat şi joi seara, când de această dată autoarea Livia Miheş Papiu a dat semnalul unei noi întâlniri între prieteni, profesori, scriitori, oameni de cultură. Pretextul, lansarea celui de-al VII-lea volum semnat Livia Miheş Papiu „Am fost cândva…”.
O carte pe a cărei primă copertă apare fotografia frumoasei profesoare, pentru că pe ultima să apară tulburătoarea „Rugă” a poetului Ion Iuga, artistul cu care autoarea a trăit o povestea de dragoste intensă, aşa cum probabil cei mai mulţi oameni le descoperă doar în cărţi. O poveste de dragoste din care autoarea s-a hrănit pesntru a depăşi marile pierderi din viaţa sa: cea a lui Ion Iuga, a fratelui său Mircea şi a fiului său Adrian. Spiritul autorei e însă tânăr, chiar dacă dinstinsa doamnă mărturiseşte că „zilele se duc trăgând după ele anii, aşezându-i peste umerii mei.
Doar gândurile-mi sunt aceleaşi, ele nu au cum să îmbrătânească”. De-altfel, nota obişnuită a atmosferei la lansărilor volumelor doamnei Livia Miheş Papiu are ca şi caracteristică optimismul, buna dispoziţie, energia, deoarece participanţii sunt oameni care stăpânesc arta cuvântului şi nu în ultimul rând umorul. Prezenţe nelipsite, alături de Mircea Bradu, sunt profesorul Dorel Tifor, fostul secretar literar al Teatrului de Stat Oradea Vetuţa Pop, profesorul Marcela Bejan, avocatul şi scriitorul Paşcu Balaci şi soţia sa Aniţa. De această dată la eveniment a fost prezentă şi profesoara Dorina Iova, directorul adjunct al CN Emanuil Gojdu.
Unul dintre capitole, cel care aduce în faţa cititorului mărturia prieteniei de o viaţă dintre doi dascăli, marele folclorist prof. Ion Bradu şi învăţătorul Petru Miheş din Meziad dă cărţii valoare de document. Sunt oameni care prin talentul lor au lăsat mărturii scrise ce rămân celor ce vin după noi, desluşim portretele unor oameni care au înălţat şcoli şi oameni.
Profesorul Marcela Bejan nu a uitat să-i pomească în cuvântul ei pe „cei care s-au grăbit în veşnicie la agape de familie sau cenacluri literare”, apoi s-a dezlănţuit într-o adevărată analiză literară a „stilului Livia Miheş Papiu”, remarcând că autoarea abordează „portretul narativ, are un stil particular, epistolar”, remarcând totodată „liniile de forţă” de sorginte lirică prezente în capitolul „Corespondenţă între viaţă şi dincolo de moarte”, acolo unde Livia Miheş Papiu poartă un dialog cu cel despre care spune că e „singurul care prin subconştientul meu răspunzi întrebărilor mele”, poetul Ion Iuga, suflet pereche şi alter-egoul autoarei. Marcela Bejan a remarcat, la rândul ei, „cultul prieteniei, al iubirii” care o caracterizează pe Livia Miheş Papiu şi în viaţa de zi cu zi, dar şi în cărţile pe care le-a semnat.
Ana Marossy pe muzica lui Tudor Gheorghe
Şi dacă este vorba despre prietenie atunci e momentul să vorbim despre capitolul dedicat renumitului biolog orădean Anna Marossy, prietena de-o viaţă a autoarei. Livia Miheş Papiu i-a admirat inteligenţa, devotamentul pentru natură al Annei Marossy, i-a ştiut tainele. Delicat, autoarea aminteşte că biologul „a fost simpatizată de poetul Romulus Vulpescu, cel care o căuta să o vadă când venea cu poeţii în Bihor. I-a făcut şi o frumoasă poezie, scrisă de poet pe volumul «Caiet de poezie» în 1963, stând pe o bancă, i-a dăruit-o cu volum cu tot. Ea a fost publicată mai târziu peste ani şi Tudor Gheorghe a pus aceste frumoase versuri pe muzică.
Venind cu un concert la Oradea, Ani l-a căutat, i-a arătat (în culise înainte de spectacol) volumul, unde pe un spaţiu liber figura poezia în manuscris şi i-a spus: « Domnule Tudor Gheorghe, eu sunt Ana din această poezie, pe care o cântaţi. După ce s-a uitat la poezie, şi apoi la Ana i-a zis: «Îmi permiteţi ca pe verso, să las şi eu un atograf?» Având acordul ei , a scris: « Pentru aceeaşi Ana pe care a cântat-o Vulpescu acum 43 de ani. La mulţi ani Oradea, 1.02.06 Tudor Gheorghe»” „Am fost cândva…” e mărturia unui om excepţional, a tot ce este, ca urmare a sumei întâlnirilor cu oameni providenţiali. Lansarea cărţii a fost prilej, aşa cum spunea criticul de teatru Vetuţa Pop, pentru o nouă călătorie în viaţa autoarei, „pe care de 9 ani o însoţim în călătoria prin viaţa ei, comentăm destinul fiicei exemplare, a mamei, a profesoarei”. Crticul remarca că
„familia este unul dintre motivele cărţilor Liviei Miheş Papiu, familie despre care scrie cu talent, dominantă fiind amintirea tatălui”.
Unul dintre oamenii extraordinar de a cărui prietenie s-a bucurat autoarea, încă din copilărie, a fost cea a scriitorului Mircea Bradu. În cuvântul său, scriitorul a preluat propunerea profesorului Marcela Bejan, aceea ca piesa Vasile Lucaciu să se joace în anul Centenarului pe scena Teatrului Regina Maria. Mircea Bradu, cu savoarea-i bine cunoscută, a vorbit despre resorturile şi momentul în care a scris această piesă istorică. Mircea Bradu a mărturisit că în copilărie, atunci când tatăl său era plecat în război, iar apoi prizonier, familia i-a interzis să citească o carte din vasta bibliotecă pe care o avea.
Aceasta fiindcă, în acel context istoric, familia nu vroia ca băiatul să cunoască detalii despre luptătorul pentru drepturile românilor din Transilvania. Avea să descopere cartea cu pricina într-un moment în care micului Mircea Bradu i se promite că dacă va arde anumite cărţi din biblioteca tatăl său se va întoarce acasă. Băiatul a dat focul cărţilor, dar acestea nu vroiau să ardă. În special una. Cea despre Vasile Lucaciu, supranumit „Leul din Şişeşti”. Micul Mircea Bradu a luat-o din foc şi a citit-o pe nerăsuflate aflând detalii despre preotul român greco-catolic, cel care a fost luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul de la Bucureşti, politician, memorandist, unul dintre românii care au semnat Memorandumul din 1892.
Peste ani, atunci când Mircea Bradu era deja director al Teatrului de Stat Oradea, tradiţia era ca în fiecare stagiune să se joace o piesă istorică. S-a întâmpla ca în acel an să nu aibă o piesă, aşa că la îndemnul cunoscuţilor, Mircea Bradu a scris „Vasile Lucaciu”. Şi a pus-o în scenă. Spectacolul s-a bucurat de un succes enorm. Mircea Bradu şi-a amintit că episcopii de Oradea au fost în sală. Iar, la finalul piesei, momentul a fost unul pe care nu l-a putut anticipa. Când oamenii ieşeau din sală, de undeva, un glas a lăsat să curgă „Doina lui Lucaciu”. O doină care putea crea mari probleme în regimul comunist…
Dat fiindcă Livia Miheş Papiu ştie să-şi trăiască până şi durerea pierderii celor dragi cu optimism nu putem încheia într-o altă manieră. Şi fiindcă, aşa cum sublinia profesorul Dorel Tifor, cifra şapte e şi a reînnoirii, spunem şi noi citându-l şi lansând autoarei provocarea :„să ne întâlnim şi la anul, cu reînnoiri”. Adică, având ca pretext un nou volum marca Livia Miheş Papiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!