Lipsa intervențiilor în anii trecuți, efectul materialelor împrăștiate pentru deszăpezire, coroborate cu faptul că pe acest drum trec camioanele de mare tonaj care transportă materialele pentru viitoare autostradă, au dus la apariția unui număr foarte mare de gropi în carosabil.
Primarul comunei, Alin Popoviciu, a atras atenția, inclusiv printr-o adresă oficială, că starea DN19 B este gravă, cu gropi adânci, tasări și denivelări extinse, care afectează siguranța rutieră și provoacă pagube autovehiculelor. În plus, în perioadele ploioase, apa se acumulează în gropi și șanțuri, provocând dificultăți suplimentare pentru traficul auto și deteriorarea proprietăților aflate în apropierea drumului. La rândul lor, cetățenii se declară revoltați de starea drumului și au sesizat în mod frecvent despre pericolul pentru șoferi și pentru pietoni, disconfortul creat de denivelări și gropi, precum și pagubele aduse autoturismelor. În unele cazuri, proprietățile situate de-a lungul drumului au fost afectate de infiltrații și tasări produse de acumulările de apă, iar autoritățile locale au primit numeroase reclamații și apeluri pentru rezolvarea situației.
Localnicii reclamă, de asemenea, lipsa unor măsuri rapide de intervenție în anii trecuți, fapt care a accentuat degradarea sectorului de drum. Pentru a răspunde acestor nemulțumiri, Primăria a transmis solicitări oficiale către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin DRDP Cluj – SDN Oradea, cerând intervenții de urgență. Edilul a precizat că DN19B nu se află în proprietatea Primăriei, iar lucrările de reabilitare sunt în responsabilitatea CNAIR.
„Drumul Național 19B este proprietatea statului român și se află în administrarea CNAIR, nu a Primăriei Suplacu de Barcău. În consecință, lucrările de reparație, întreținere sau modernizare nu sunt în competența administrației locale, ci exclusiv în responsabilitatea CNAIR. Starea actuală a DN19B este foarte gravă, cu gropi adânci, tasări, denivelări și porțiuni extinse de asfalt degradat, probleme accentuate în urma lucrărilor de deszăpezire. Aceste deficiențe pun în pericol siguranța rutieră, produc avarii autovehiculelor, afectează direct locuințele și proprietățile situate de-a lungul drumului, în special în perioadele ploioase. Acest drum nu a fost reabilitat niciodată”, ne-a declarat primarul Alin Popoviciu.
DN19B, care traversează comuna Suplacu de Barcău, asigură legătura între DN19 în localitatea Săcueni și DN1H în localitatea Nușfalău. Traseul străbate județele Bihor și Sălaj, iar sectorul vizat de reabilitare, aflat pe raza județului Bihor, se întinde între kilometrii 36+500 și 41+000, având o lungime de 4.500 de metri. Tronsonul începe la intrarea în localitatea Suplacu de Barcău și se încheie la limita cu județul Sălaj. Proiectul de modernizare propus pentru sectorul rămas nemodernizat din DN19B prevede o suprafață totală construită de 49.632 metri pătrați.

foto: Primăria Suplacu de Barcău
Partea carosabilă va ocupa 9.045 de metri pătrați, iar acostamentele 5.055 de metri pătrați. Vor fi amenajate 16 drumuri laterale și 55 de accese, vor fi înlocuite opt podețe existente și menținute alte trei. Valoarea estimată a investiției este de peste 7 milioane de euro, iar perioada de execuție propusă este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Până la începerea lucrărilor de modernizare, CNAIR a început intervenții provizorii de umplere a gropilor cu material mărunt, pentru a reduce temporar disconfortul și riscurile pentru șoferi.
Primarul Alin Popoviciu ne-a precizat că, imediat ce vremea va permite, Primăria, împreună cu doi operatori economici locali, va curăța acostamentele și va asigura scurgerea apei în șanțuri, pentru prevenirea degradărilor suplimentare.
Ultimii kilometri sunt greu de realizat
Deși desemnarea firmei câștigătoare pentru modernizarea porțiunii rămase de modernizat din DN19B a fost finalizată, însă contestațiile depuse întârzie începerea lucrărilor. Potrivit informațiilor oferite de Traian Bulzan, directorul SDN Bihor, proiectul de reabilitare a DN19B este în mare parte realizat, iar pe porțiunea de la Săcueni și până la intrarea în comuna Suplacu de Barcău se circulă pe un drum modernizat. Cei aproape 5 kilometri rămași de reabilitat se dovedesc cei mai greu de realizat, deoarece contestațiile licitației nu permit începerea lucrărilor. Pentru a mai atenua din valul de nemulțumiri, Secția Drumuri Naționale Bihor a intervenit deja de cinci ori pe porțiunea nemodernizată, realizând lucrări de astupare a gropilor, astfel drumul să fie funcțional, afirmă Traian Bulzan. Însă aceste intervenții nu sunt în măsură să ofere condiții normale de circulație.
„Drumul acela nu are fundație. Orice reparație, adică înlocuirea stratului de asfalt, nu este în măsură să reziste, în maximum două săptămâni redevine la fel cum este acum. Până la soluționarea contestației, am interveni deja de cinci ori punctual pentru repararea gropilor din carosabil, pentru a menține drumul în regim funcțional. Pentru atenționarea șoferilor, au fost montate indicatoare de limitare a vitezei. Dacă de la Săcueni și până la intrarea în Suplacu de Barcău se poate circula în condiții civilizate, drumul fiind deja modernizat, în schimb pe cei aproape 5 km care au mai rămas din DN19B nu putem interveni decât în modul descris. Eu personal îi înțeleg pe șoferi, însă fără o intervenția majoră asupra drumului, orice alt tip de lucrare nu rezolvă problema. Doresc să le transmit conducătorilor auto scuze pentru disconfort și să le mulțumesc pentru înțelegere”, ne-a declarat Traian Bulzan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!