Potrivit informațiilor transmise de municipalitate, până în prezent s-au realizat progrese semnificative, structura clădirii și bazinul de incendiu sunt finalizate, acoperișul este aproape gata, iar majoritatea instalațiilor sanitare și de alimentare cu apă sunt aproape finalizate. În perioada următoare se vor realiza lucrările la instalații, finisaje interioare și exterioare, montarea liftului, amenajările exterioare și dotarea pieței.
Reprezentanții Primăriei Beiuș menționează și termenul la care noua piață agroalimentară va fi pusă în funcțiune, respectiv 10 iunie.
“Echipa constructorului acordă o atenție sporită fiecărui detaliu, astfel încât piața să fie modernă, sigură și funcțională pentru toți cetățenii și producătorii locali. Termenul estimat pentru finalizarea completă a proiectului este 10 iunie 2026. Suntem convinși că rezultatul final va merita așteptarea: o piață modernă, bine echipată și pregătită să deservescă comunitatea la standarde europene.” se mai arată în postarea Primăriei Beiuș.
Noua clădire a pieței are o structură de tip hală, cu parter și etaj și va integra atât funcțiuni comerciale, cât și zone de relaxare și servicii. Piața va avea spații comerciale moderne pentru vânzarea produselor agroalimentare, mese special amenajate pentru bazar și flori, vitrine frigorifice pentru produse perisabile precum lactate și ouă, boxe de depozitare pentru comercianți, dar și un spațiu de tip food-court, cu restaurant și locuri de servit masa, precum și spații administrative.
Din punct de vedere al accesibilității și mobilității urbane, proiectul aduce o reorganizare completă a zonei. Accesul auto și parcările vor fi distribuite pe străzile Nicolae Bolcaș și Unirii, iar în interiorul ansamblului vor fi construite drumuri de incintă, alei pietonale și trotuare generoase. Climatizarea întregului complex va fi realizată cu un sistem energetic eficient, alimentat de panouri fotovoltaice.
Proiectul privind reconfigurarea completă a pieței agroalimentare din Beiuș are o valoare de 22.693.614,62 lei, din care 14.767.305 lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 2.605.995 de lei sunt alocați prin bugetul național. Restul de 5.320.314,62 lei, cheltuieli neeligibile, sunt acoperite de la bugetul local al municipiului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!