Cerul senin din unele zone ale Bihorului a permis observarea în condiții excelente al fenomenului.
Luna se înroșește pe măsură ce alunecă în umbra Pământului, care apoi blochează razele Soarelui și își pierde treptat strălucirea albă. Lumina solară care ajunge la ea este „reflectată și împrăștiată prin atmosfera Pământului”, a explicat Ryan Milligan, astrofizician la Universitatea din Belfast, citat de Agerpres.
Cu toate acestea, lungimile de undă albastre ale luminii sunt mai scurte decât lungimile de undă roșii și, prin urmare, sunt mai ușor de împrăștiat pe măsură ce trec prin atmosfera Pământului.
Faza de totalitate, cea mai impresionantă, a durat aproximativ 82 de minute și a fost vizibilă începând cu orele 19:30. Aceasta a fost prima eclipsă totală de Lună vizibilă din țara noastră în ultimii șase ani.
Această eclipsă totală de lună, a doua a anului după cea observată în martie, este preludiul marii eclipse solare așteptate anul viitor pe 12 august 2026. Această viitoare eclipsă totală de soare, prima din Europa după 2006, va fi complet vizibilă în Spania și Islanda și parțial în alte țări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!