O comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Primăriei Marghita, ai proiectantului, Inspectoratului în Construcţii, ai firmei de consultanţă, ai Agenţiei de Dezvoltare Nord-Vest, ai Unităţii de Implementare a Proiectului, dar şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului ar urma să dea azi „OK-ul” lucrărilor la ştrandul termal din Marghita. Primul dintre cele trei din proiectul regional care e gata să-şi primească turiştii.
Locuri de muncă, bani din taxe şi impozite pentru bugetul local. Acestea sunt doar câteva dintre câştigurile comunităţii locale în urma finalizării investiţiei în parcul balnear Marghita. Valoarea totală a proiectului depăşeşte 4 milioane de euro şi se referă la amenajarea unui parc balnear regional în Marghita, Bihor şi Tăşnad, respectiv Beltiug, din judeţul Satu Mare. Suma care a revenit localităţii Marghita este 1,2 milioane euro. Este al doilea parc balnear regional finanţat din fonduri europene, după cel care cuprinde localităţile Dej, Cojocna şi Figa. Din estimările proiectului, parcul balnear regional Marghita-Tăşnad-Beltiug ar urma să atragă anual 300.000 de turişti.
Parcul balnear presupune lucrări de aducţie a apei termale, gospodărie de apă rece cu foraj propriu, rezervor şi hidrofor, drum de acces, platforme de parcare, alei, trotuare, canalizare ape termale cu bazin de răcire şi canalizare menajeră cu staţie de epurare în sistem local, racord electric, împrejmuire.
V.B.
Spital cu specific balneo la Marghita
Citiți principiile noastre de moderare aici!