Şi reuşesc. Dovadă, dacă e să aducem în prim-plan doar poziţiile II şi III la Campionatele Mondiale obţinute la show dance de gimnastele coregrafului Maris Puşcov ori prezenţa în galele X Factor ale celor două bihorence eleve ale Medei Horjan. Cei peste 300 de părinţi prezenţi la evenimentul găzduit de Oradea Shoping City au putut să-şi vadă micuţii la treabă, să vadă ce au învăţat nou şi, desigur, să-i aplaude. Pentru ca anul viitor părinţii să fie cu adevărat surprinşi, Maris Puşcov şi Meda Horjan au promis că vor face schimb de roluri: coregraful Maris Puşcov va cânta, iar profesoara de canto Meda Horjan va dansa!. La spectacolul de Crăciun a fost prezent şi Moşu , care i-a răsplătit pe toţi copiii cu dulciuri.
Maris featuring Meda
Coregraful Maris Puşcov şi profesoara de canto Meda Horjan au creat un spectacol de Crăciun special pentru părinţii micilor artişti pe care cele două artiste încearcă să-i aducă la performanţe tot mai mari.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal Bihor, desfășurată marți după amiază, s-a aflat și „cazul Viitorul Beiuș – Crișul Aleșd”.
Economic
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a desfășurat, în luna februarie 2026, o activitate amplă de control și monitorizare, atât în domeniul siguranței alimentare, cât și în cel al sănătății și bunăstării animale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au fost luate primele măsuri în cazul directorului Școlii Gimnaziale „Alexandru Roman” din Aușeu acuzat de elevi de comportament sexual indecent. Adrian Botici a fost suspendat din funcție.
FC Bihor
Blocarea finanțării pentru noul stadion din Oradea a determinat conducerea FC Bihor să reacționeze. Marți, prin coalizarea AUR și PSD a fost respinsă continuarea finanțării proiectului stadionului de la Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 50 de ani din Șușturogiu a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat alimente din casa unui vecin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ultimele luni, tot mai mulți orădeni au semnalat probleme legate de calitatea apei potabile care le curgea la robinete.
Citiți principiile noastre de moderare aici!