În cadrul proiectului „Iosif Vulcan 180” a avut loc marţi, 19 ianuarie, o discuţie live între scriitorul și redactorul-șef al Revistei „Familia”, Mircea Pricăjan, şi elevi ai Colegiilor Naționale „Mihai Eminescu” și „Iosif Vulcan” din Oradea, discuţie care a putut fi urmărită pe pagina de Facebook „Ziua Culturii Naţionale – Iosif Vulcan 180”. Tema principală din cadrul întâlnirii a fost: „Iosif Vulcan și Mihai Eminescu, de la literatura angajată la nașterea literaturii române”.

[eadvert]

Din casa lui Iosif Vulcan, respectiv Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”, Mircea Pricăjan a pornit dialogul introducând elevii în contextul epocii în care a trăit Iosif Vulcan. Se întâmplau în acea perioadă multe lucruri extraordinare. Au fost multe invenţii în anii 1850 – 1900, cum ar fi bluejeans-ii sau motorul pe benzină. Unul dintre unchii săi, frate al mamei sale, a inventat chibritul cu fosfor. În 1866, la un an după apariţia revistei Familia, Alfred Nobel a inventat dinamita. Celălalt unchi, care era romancier, tot frate de-al mamei, a tradus Jules Verne în limba maghiară.

În acest context, se înţelege de ce Iosif Vulcan, care trăia în Imperiul Austro-Ungar, a simțit nevoia de a face parte din mişcarea de emancipare a culturii. Şi a făcut-o într-un mod în care azi ar fi echivalent cu televiziunea: a scos o revistă, cel mai bun mijloc de a propaga idei culturale.

Iosif Vulcan era tânăr emancipat, cu experienţă editorială, povesteşte Mircea Pricăjan. Scosese o revistă în timpul liceului, la Oradea, care s-a numit „Deşteaptă-te române”. La acelaşi liceu era un club de lectură, şi ca boboc fiind, a vrut să arate că este apt să facă parte din acest club deşi încă nu avea vârsta necesară, şi a scos această revista literară cu mijloacele pe care le avea. În studenţie a scos şi o revistă de satiră. De asemena, înainte de revista Familia colaborase deja cu toate revistele care existau în Transilvania.

„Era foarte interesat de ce se întâmpla şi avea în plus simţul umorului. Când a scos revista Familia a pus în practică tot ce invâţase, cu un fler bine dezvoltat – o calitate inportantă, dând şansa multor tineri să publice. Vulcan a făcut un lucru bine gândit. Când a scos Familia a anunţat că nu va face politcă în revistă, distanţându-se astfel de Şcoala Ardeleană. El a ales să nu politizeze revista şi datorită acestui fapt a avut tot sprijinul Prefecturii de la Budapesta, care i-a dat dreptul de a o edita. A mizat totul pe o politică culturală, cu bătaie lungă”, a explicat Mircea Pricăjan.

Relaţia dintre Vulcan şi Eminescu

Prima întrebare a fost legată de relaţia dintre Iosif Vulcan şi Mihai Eminescu, ţinând cont că diferenţa de vârstă dntre ei era de doar nouă ani. Eminescu avea 16 ani când i-a trimis lui Vulcan primele poezii.

Mircea Pricăjan povesteşte că cei doi s-au întâlnit faţă în faţă doar de două ori, şi acelea au fost întâlniri pe fugă. Prima dată a fost atunci când Eminescu venise cu trupa de teatru de amatori în care el era sufleur. Vulcan a fost de faţă şi au avut un schimb de amabilităţi. S-au mai întâlnit încă o dată la Bucureşti, la Titu Maiorescu, care ţinea o serată literară. Eminescu a citit atunci mai multe poeme de dragoste, care au fost foarte apreciate. Maiorescu i-a recomndat lui Vulcan să le ia cu el şi să le publice în revista Familia, una dintre ele fiind poezia „Pe lângă plopii fără soţ”. În rest, au dialogat prin scrisori.

Iosif Vulcan avea ca program recompensarea celor care contribuiau la revista Familia cu o sumă de bani, un lucru rar în acea perioadă. Spre capătul vieţii i-a trimis lui Eminescu o sumă destul de importantă pentru care poetul i-a scris şi i-a mulţumit.

O altă întrebare din partea elevilor a fost: Ce semnificaţie are întâlnirea dintre cei doi? „Mă îndoiesc că Vulcan a avut atunci semnificaţia pasului pe care l-a făcut publicându-l pe Eminescu, pentru că publica mulţi tineri. A avut el norocul de a primi plicul de la Eminescu”, explică Mircea Pricăjan.

Care a fost reacţia intelectualităţii după moartea lui Eminescu? „Ne dăm seama ce avem abia după ce pierdem. După moartea sa, a fost un număr al revistei Familia dedicat lui Eminescu, cu poza lui pe copertă. Mitul poetului de abia atunci a început să se construiască. Eminescu nu era o voce comodă, avea vederi radicale pe multe subiecte în presă. Partea literară cred ca a fost umbrită de activitatea lui de jurnalist”, a punctat scriitorul.

O altă curiozitată a elevilor a fost dacă moartea subită a lui Eminescu ar fi avut legătură cu serviciile secrete, aşa cum se zvoneşte. „Face parte din teoria conspiraţiei, o manevră senzaţionalistă de a prezenta lucrurile. Am citit multe variante, cum că ar fi fost otrăvit intenţionat. Nu ştiu, sincer nu cred că a fost aşa de spectaculos totul. Şi-a petrecut mulţi ani în spitale. Medicina pe atunci nu era avansată, se tratau bolile cu substanţe pe care acum le considerăm otrăvitoare, cum ar fi mercurul. Cu siguranţă el a avut multe probleme medicale şi cu siguranţă a fost tratat greşit”, spune Pricăjan.

Eminescu, un boem

„Vulcan era considerat naşul lui Eminescu pentru că i-a schimbat numele. Era legal?”

Era legal fiind nume literar. Vulcan i-a schimbat numele din dorinţa de a-l latiniza. El venea în continuarea Şcolii Ardelene, care asta a urmărit, să demonstreze că limba română e o limbă latină, a explicat redactorul-şef al revistei Familia.

Dialogul a mers apoi spre Titu Maiorescu, care l-a trimis pe Eminescu la Viena să studieze voind să îl facă profesor, dar nu i-a ieşit planul. Eminescu era un boem, un poet care nu s-a îngrijit nici de sănătatea lui. Nu putea să fie altfel. A fost ca o predestinare. Şi-a ştiut scopul măreţ înlăuntrul lui, şi nu a fost mulţumit de meseriile pe care le făcea ca pe nişte datorii necesare. Era un scriitor de weekend, căutând timpul între muncile pe care le făcea. Avea nevoie să trăiască pur şi simplu.

„Dacă i-am întâlni acum pe Vulcan şi pe Eminescu ne-am înţelege foarte bine cu ei. Nu erau înfumuraţi, nu erau cu nasul pe sus, erau oameni de viaţă. Nu e nevoie de disciplină la un poet. E nevoie să te ridici puţin deasupra rigorilor societăţii. Boema vine din interior. Dacă lucrurile nu vin sincer din tine, fie şi un cuvânt, se simte imediat. Contează şi cât te educi singur, fiindcă atunci lucrurile ies altfel, «din prima». Cea mai importantă calitate a unui scriitor e empatia, să poți să te pui în pielea altora. El a fost un scriitor foarte empatic”, spune Mircea Pricăjan.

„Alex Ştefănescu spunea că noi am rămas în urma lui Eminescu. Nici pe vremea lui nu era destul de apreciat”, a amintit o elevă. În orice generaţie trendul e întotdeauna altul deâct cel cultural, i-a subliniat scriitorul.

„Niciodată cultura nu a fost pe primul plan, iar faptul că ne-am distanţat de Eminescu e poate pentru că am luat-o noi înapoi. S-a ridicat un zid între noi și opera lui, un zid pe care eu l-am văzut ridicându-se cărămidă cu cărămidă în școală. Depinde și de profesorii voştri”, spune Mircea Pricăjan care recunoaşte că a început să îl citească, cu adevărat, doar după ce a terminat liceul şi a citit cum a vurt, pe sărite, pur şi simplu de plăcere. „E singura lectură care face dreptate autorului. Soluţia e să ne apropiem de el nu doar în 15 ianuarie, ci atunci când simţim nevoia. Clasicii se văd cu totul altfel dacă te propii de ei nu cu deferenţă. Canonizându-i nu facem decât să îi răcim tot mai tare”.

„Ce consideraţi că a dat universalitate scrierilor lui Eminescu?”, a venit următoarea întrebare. „Vulcan miza în revistă pe o linie culturală militantistă. Multe din poeziile scrise până la Eminescu, dar chiar şi la el, erau angajate, urmăreau să arate lumii că suntem latini. Eminescu iese din paradigma asta. Nu cu toată opera, dar în bună măsură reuşeşte să depăşească normele, să facă pasul următor, s-a desprins de schemă. Cred că asta a fost cea mai importantă parte din opera lui, să inoveze, să facă ce nu s-a mai făcut în limba română”.

„Citiţi şi scrieţi!”

Arătându-se interesaţi de revista Familia, Mircea Pricăjan le-a precizat elevilor că pe site-ul Bibliotecii din Cluj găsesc spre studiu toate numerele vechi ale revistei Familia, scanate la rezoluţie foarte bună.

„Revista Familia înseamnă mult, contează că în ea au apărut atâtea nume importante. Cum de nu a fost deschisă în Oradea?”, a fost o altă întrebare a elevilor. Răspunsul a fost simplu. Iosif Vulcan făcuse Facultatea de Drept la Budapesta și se stabilise acolo. El nu a vrut decât târziu să vină înapoi în Oradea, unde făcuse liceul. În Budapesta trăia și activa cultural, şi era firesc să o înfiinţeze acolo.

Chestionat dacă plănuieşte să continue ofensiva debutanţilor, redctorul-şef a asigurat că acesta va fi un program constant, deschiderea către tineri fiind esenţială.
Ce trebuie să facă un autor ca sa fie publicat în revista Familia? Trebuie să scrie şi să trimită pe adresa de e-mail redactia@revistafamilia.ro textele. De altfel, discuţia online avută cu elevii a demonstrat că pe viitor vor trebui să mai existe astfel de întâlniri, poate într-un salon literar al revistei.

Una dintre elevele Colegiului Naţional „Iosif Vulcan” a amintit moto-ul colegiului, un citat din Iosif Vulcan: „Dacă Dumnezeu m-ar întreba ce-i doresc eu neamului meu, i-aş răspunde: dă-ne, Doamne, cât mai mulţi oameni de caracter”, aruncând provocarea către colegii din Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” să spună la ce cred că se referea scriitorul.

„În vremea aceea era promovată mult ideea de patriotism și iubire de ţară. Din punctul meu de vedere cred că se referea al cei care sunt capabili să ducă mai departe moştenirea românească şi să ne obţină independenţa ca neam”, a venit răspunsul, completat de Mircea Pricăjan: „Acolo făcea cred, în stilul lui satiric, trimitere chiar la oamenii fără caracter. Când spui că ai nevoie de ceva înseamnă că ai o lipsă”.

Dialogul s-a încheiat cu mulţumiri din partea elevilor: „Mulţumim că revista Familia ne dă un portal fizic în care să ne exprimăm liber. Noi tinerii avem şansa de a urma paşii strămoşilor noştri. Mesajul nostru este: Rămâneţi oameni de caracter!”, Cel al scriitorului Mircea Pricăjan: Citiţi şi scrieţi!

Evenimentul „Ziua Culturii Naţionale – Iosif Vulcan 180” a fost iniţiat de Asociația Culturală Teatrul de Copii Oradea și Teatrul Regina Maria Oradea, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor, prin Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, prin departamentul Revista de Cultură „Familia”, proiect finanţat de Ministerul Culturii.