Pentru început, participanţii au aprins o lumânare şi au ţinut un moment de reculegere pentru foştii colegi şi profesori care au murit. „Am ajuns ceea ce suntem datoruită profesorilor noştri care au dăltuit în noi ca Brâncuşi în Coloana Infinită”, a spus Luca Sur. Apoi, profesoara Viorica Galiş a citit catalogul iar cei prezenţi au rostit câteva gânduri.
Mândri de şcoala lor
„Sunt mândru că am terminat şcoala profesională. Şi nu pentru că am învăţat o meserie, ci fiindcă aici am învăţat cum să ne purtăm în viaţă. Aici mi-am făcut mai mulţi prieteni decât în facultate, la Institutul de proiectări miniere din Cluj”, a spus Petru Sava. Următorul Herlaş Petru, a povestit că a muncit din greu, şi-a amintit că după ce şi-a ridicat o casă nouă în Oradea, „tovarăşul Ceaşescu a băgat buldozerul în ea” după care a umblat mult în lume. „La cum merge societatea, nu cred că o să mai fie aşa unitate între elevi sau colegi de servici ca pe vremea noastră”, a mai spus Herlaş.
Nicolae Sărăcuţ, care a lucrat o viaţă la CET, a continuat ideea. „Am lucrat la CET cu greutăţile pe care le ştim dar cu un colectiv închegat. Acum a apărut o răutate şi o invidie mai mare. Mult contează şi dascălii ca lumea să fie mai bună”, a spus Sărăcuţ. Şi Rusalim Şipoş, din Voievozi, care s-a pensionat tot de la CET, s-a arătat mulţumit de viaţa lui şi şi-a exprimat speranţa ca „şi băiatul meu să ajungă măcar ca mine”.
Marton Iosif, care trăieşte acum la Viena, şi-a amintit cum, după şcoala profesională, a fost repartizat la mina din Voievozi şi mergea cu un coleg pe jos până la Marghita, să facă şi liceul seral, iar apoi a dat de cinci ori la facultate până a intrat.
Iar Nicaror Lungar, din Nucet, fost inginer de termocentrale la Solventul Timişoara, şi-a îndemnat foştii colegi „să dea 50 de ani în urmă”, ca să-şi amintească de „naivitatea, năzbâtiile, elanul şi speranţele de viitor de-atunci”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!