BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mircea Bradu – premiu pentru întreaga carieră de excepţie în literatură

Mircea Bradu – premiu pentru întreaga carieră de excepţie în literatură

De Camelia Buşu
la 30 November 2020 12:50 Reactualizat la: 22 June 2021 13:00
1 Comentarii

Mircea Bradu – premiu pentru întreaga carieră de excepţie în literatură

30 November 2020 12:50 Reactualizat la: 22 June 2021 13:00
Dramaturgul a primit acest premiu în cadrul Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu, editia a VII-a, 2020.
Scris de Camelia Buşu - Dramaturgul a primit acest premiu în cadrul Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu, editia a VII-a, 2020.

Trimite articolul

X

Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din România, organizat din 2014 de Fundaţia Alexandrion, s-a desfăşurat anul acesta într-un format nou care a permis ca publicul să poată viziona gala atât pe micul ecran, cât şi online.

[eadvert]

Premiile Constantin Brâncoveanu vin să răsplătească munca și dedicarea de-o viață a oamenilor de cultură din România și din străinătate, care au contribuit la dezvoltarea diferitelor domenii de cunoaștere.

La categoria literatură a fost invitat să prezinte motivaţia pentru acest premiu Dumitru Radu Popescu, scriitor, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi contemporani români, directorul editurii Academiei Române, distins de cinci ori cu premiul Uniunii Scriitorilor şi deţinător al Premiului Cinematografiei pentru Cel mai bun scenariu. Dumitru Radu Popescu a fost, de altfel, coleg de liceu cu cel care a primit „premiul pentru întreaga carieră de excepţie în literatură şi operele sale de o valoare incontestabilă”, dramaturgul Mircea Bradu.

„Mircea Bradu nu este deloc un bihorean nealcoş. Deşi ar avea cu ce să se nelcoşeze. A debutat ca poet într-o vreme când nici pionierii nu debutau la vârste minime, ei fiind încă doar o imaginară lumină a colipăriei politice. Apoi Mircea Bradu a debutat în ziarul Crişana ca prozator, fiind elev la strălucitul Liceu „Emanuil Gojdu” din Oradea. Apoi, Mircea Bradu l-a adus pe scena teatrului pe «Vlad Ţepeş în Ianuarie», şi a rămas până în ziua de astăzi acontat lunilor şi secolelor istoriei românilor, marilor luptători şi cărturari care au dus bătălii legendare pentru reîntregirea istoriei, în primul rând a Transilvaniei, istoria fiind memoria unor popoare, identitatea lor. Mircea Bradu a fost şi director al Teatrului din Oradea. Aştept cu mare încredere noile piese ale lui Mircea Bradu. Istoria este cu aevărat memoria popoarelor, identitatea lor sfântă”, a încheiat Dumitru Radu Popescu.

Vivat crescat floreat!

Evenimentul a fost prezentat de jurnalista Teodora Tompea, cea care a dat mai depate curs mesajului dramaturgului Mircea Bradu: „Este o mare onoare pentru mine să fiu prezent pe lista laureaţilor alcătuită de Fundaţia Alexandrion. Prin sesiunile sale anuale, această prestigioasă instituţie a întemeiat practic o academie proprie, de înaltă ţinută, sub un patronaj esenţial românesc – credinţa şi sacrificiul eroului naţional Brâncoveanu. Aş vrea să fac părtaşi la bucuria mea pe cei care au dat trup şi suflet mesajelor din piesele mele, actorii şi regizorii. Ei au demonstrat prin creaţiile lor că istoria românilor este plină de eroi legendari, de idei şi crezuri înalte la nivelul marilor popoare ale Europei. La fel îi aduc la bucuria mea pe părinţii şi neamurile mele, nişte dascăli şi preoţi ardeleni, care de-a lungul a câtorva generaţii au vegheat la dezvoltarea culturii naţionale în această parte de ţară românească, greu încercată de istorie. Pe profesorii mei de la liceul centenar „Emanuil Gojdu” din Oradea, care cu vibraţie exemplară oficiau la orele de literatură şi istorie. Ca redactor fondator al seriei a V-a a revistei de cultură Familia m-am ataşat ideilor marelui cărturar Iosif Vulcan, care a fost şi dramaturg, dar mai ales preşedinte al primei Societăţi Naţionale de Teatru Românesc din Transilvania. Şi fiind 15 ani director la Teatrul din Oradea, unde stagiunile se deschideau tradiţional cu o piesă de inspiraţie istorică, n-am uitat să facem o premieră absolută cu primul text de teatru în limba română, «Occisio Gregorii», un eveniment de referinţă ca text şi ca hotar istoric. Veţi înţelege astfel de câte obligaţii teatrale a fost încărcată viaţa mea. De aceea privesc cu recunoştinţă spre dumneavoastră, cei de faţă, mari personalităţi ale culturii naţionale, care v-aţi adus aminte de toate acestea şi aţi hotărât să mă primiţi în Academia Alexandrion. Pentru că am şi un gând special pentru această Fundaţie: Vivat crescat floreat!”

Gala Constantin Brâncoveanu a onorat până în prezent 50 de personalități contemporane, printre care se numără scriitori, actori, arhitecți, istorici, oameni de știință și clerici care, prin munca și realizările lor, au influențat în mod semnificativ evoluția societății românești.

Evenimentul a putut fi vizionat pe postul B1 TV sâmbătă, 28 noiembrie, și începând de duminică, 29 noiembrie, poate fi vizionat pe canalul de Facebook al Fundației Alexandrion şi pe canalul de Youtube al Alexandrion Group.

Trimite articolul

X
Taguri:
Mircea Bradu
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Lucilian Olteanu says:
    December 1, 2020 at 8:46 am

    Un ” cintaret ” fidel al regimului ceausisto-comunisto- securist premiat ? Se pare ca multe lucruri urite pot fi uitate cu prea multa usurinta. Motivul principal care tine societatea pe loc. Cameleonii au fost ” creati ” exact pentru acest scop . . . . . !

    Reply
  2. powered by Surfing Waves

    Bihon CSM Oradea

    „Leii roșii” au terminat sezonul regulat cu o victorie pe terenul lui Dinamo București
    CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat cu scorul de 78-72 meciul din deplasare cu Dinamo București, contând pentru etapa a 29-a a Ligii Naționale de baschet masculin.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Bihorean căutat în Ungaria pentru spălare de bani, obligat de Curtea de Apel Oradea să poarte brățară de monitorizare
    Un bărbat de 40 de ani, originar din Oradea, a fost pus sub control judiciar pentru 30 de zile ca urmare a emiterii, de către autoritățile judiciare maghiare, a unui mandat european de arestare pe numele lui.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    HRAM LA MĂNĂSTIREA IZBUC VINERI - 17 APRILIE 2026
    Cu aleasă bucurie duhovnicească și cu inimile deschise spre harul lui Dumnezeu, vineri, 17 aprilie, cu prilejul praznicului „Izvorul Tămăduirii”, Sfânta Mănăstire Izbuc își va sărbători hramul printr-un bogat program liturgic, spre folosul sufletesc al tuturor credincioșilor și pelerinilor.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    FC Bihor

    FC Bihor decolează miercuri spre București. „Întâlnim o echipă cu experiență și calitate”
    Meciul Steaua – FC Bihor este programat miercuri, 15 aprilie, de la ora 19:00, pe Stadionul Ghencea, în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO+VIDEO
    Cu jandarmii în biserică, în timpul slujbei. Abatele Fejes Rudolf a fost evacuat din spațiile ocupate în clădirea Colegiului „Mihai Eminescu”
    Potrivit notificării transmise de executorul judecătoresc Moza Gheorghe, în data de 14 aprilie a fost programată o nouă încercarea de pune în aplicare a sentinței prin care se dispunea evacuarea abatelui Fejes Rudolf Anzelm din spațiile de la parterul și etajul întâi al clădirii Colegiului Național „Mihai Eminescu”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Peste 100 de persoane internate în spitalele din Bihor din cauza pneumoniilor
    Deși numărul de viroze este în scădere față de săptămânile trecute, internările cauzate de pneumonii au crescut substanțial săptămâna trecută, 105 persoane ajungând la spital din cauza lor.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X