Artistul Mircea Cantor s-a născut în 1977, la Oradea. Este pictor, regizor, sculptor, desenator şi artist al avangardei conceptuale. A absolvit Liceul de Arte din Oradea, unde a urmat în special cursurile de pictură, sculptură, ceramică şi grafică.
Mai apoi, în 1996, a absolvit Academia de Arte „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, unde a urmat urmat secţia Foto/Video. „Ţin să menţionez că pe mine nu m-a format şcoala. În toată această perioadă mergeam cu lucrările mele din casă în casă la artiştii importanţi din România. Le băteam la uşă şi-i întrebam ce părere au despre lucrările mele. Unii mă scoteau afară, alţii acceptau să-mi vorbească, însă important e că la final m-am împrietenit cu toţi. Cel mai mult îmi plăcea să fiu criticat tocmai pentru că, critica e productivă. Făceam lunar naveta la Budapesta pentru a vedea expoziţiile pe care noi nu le aveam şi care putea fi văzute în realitate, nu în jurnale”, mărturisea artisul într-un interviu pentru adevărul.ro.
În anul II, în perioada sesiunii, un profesor din Nantes a venit la Cluj pentru un seminar , şi văzându-i lucrările, i-a spus să meargă neapărat în Franţa pentru masterat. A plecat direct din sesiune, a dat examenul şi a fost admis la master fără a avea licenţa. Prima sa expoziţie în Franţa a avut-o în 2001, la Muzeul de Artă Modernă din Paris.
În 2004, a primit premiul Paul Ricard pentru tânărul artist francez al anului. Ca premiu, una dintre lucrările sale a fost achiziţionată de către Muzeul de Artă Modernă din Paris, devenind unul din cei trei artişti români, printre care şi Brâncuşi, care au lucrări în această prestigioasă instituţie.
În 2005, a avut prima expoziţie la New York cu lucrarea „Lupul şi căprioara”. Au urmat epoziţii la Bienala de la Berlin în 2006 şi MoMA (Museum of Modern Art New York).
Creat în 2000 de ADIAF, Premiul Marcel Duchamp distinge în fiecare an un artist francez sau rezident în Franța, care activează în domeniul artelor plastice și vizuale. De-a lungul celor 12 ani, peste 50 de artiști francezi au fost recompensați cu acest premiu, fiind considerați cei mai novatori din generația lor. La cea de a 11-a ediţie, Premiul Marcel Duchamp a fost câştigat de artistul Mircea Cantor.
Timbre aniversare
Anul acesta s-au împlinit 350 de ani de la crearea Operei naţionale din Paris. Opera Garnier, cum i se mai spune Operei naţionale, a marcat aniversarea prin mai multe evenimente şi iniţiative, la unele dintre acestea participând şi artistul român Mircea Cantor. El a fost invitat să ilustreze câteva dintre caietele-program ale creaţiilor de anul acesta. Şi tot Mircea Cantor şi-a pus amprenta grafică pe două timbre aniversare emise de Poşta franceză pentru a marca trei secole şi jumătate de când Regele Soare, Ludovic al XIV-lea, a semnat actul de naştere al Operei pariziene.

Timbrele aniversare
Cele două timbre au fost emise în cinci sute de mii de exemplare fiecare, ceea ce înseamnă de fapt un milion de timbre de colecţie pe care se află semnătura artistului român Mircea Cantor, scrie rfi.ro
„A fi invitat de Opera naţională din Paris pentru orice eveniment este o imensă onoare, cu atât mai mult cu cât acest an aniversar este cu totul şi cu totul special, şi faptul de a lucra în cadrul operei, de a descoperi culisel, de a descoperi repetiţiile la care am avut acces a fost o surpriză, un eveniment în sine pentru mine. Lucrând pentru aceste caiete-program , desenând în timpul repetiţiilor acestor spectacole care urmau să fie jucate – Lacul lebedelor, Othello, Il Primo Omicidio – era de fiecare dată ceva nou pentru mine, ceva ce descopeream prin mişcare, trebuia să mă adaptez stilului de lucru al regizorului. Încercam să mă depăşesc, să fac ceva inedit pentru fiecare caiet. Aceste desene pe care le-am făcut pe tot parcursul acestui an, cu ultimul caiet la piesa Prinţul Igor, am lucrat foarte din scurt. Practic desenele mele anticipează”, a explicat Mircea Cantor într-un interviu pentru rfi.ro.
Ceremonie la Ambasadă
De asemenea, pe 27 noiembrie lui Mircea Cantor i s-a acordat, din partea Preşedintelui României domnul Klaus Iohannis, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Ceremonia a avut loc la sediul Ambasadei României de la Paris unde, ambasadorul Luca Niculescu a înmânat decoraţiile acordate de către Preşedintele României mai multor personalităţi române şi franceze care au avut o contribuţie deosebită la reuşita acestui important proiect bilateral şi a consolidarea relaţiilor culturale dintre România şi Franţa.

Artistul Mircea Cantor
Claude d’Anthenaise, fostul director al Muzeului Vânătorii și al Naturii din Paris, a remarcat atât excelenta colaborare cu Mircea Cantor, cât și generozitatea artistului care, pentru realizarea expoziției sale la Muzeul Vânătorii și al Naturii din Paris, a invitat câțiva artiști reprezentativi pentru Școala de la Cluj. Mircea Cantor a ținut să mulțumească tuturor celor care l-au însoțit de-a lungul parcursului său artistic, scrie rfi.ro
Trimite articolul
XSi individul acesta e din sleata cu diploma pe portofel?sa nascut in 1977, iar la nici 20 de ani adica in 1996 el absolvea academia de arte?dupa prezentarea de mai sus pare ca francejii i-au dat diplomele,exact asa cum dau la bulangerie covrigii!