BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mobilizare exemplară la... stâlp

Mobilizare exemplară la... stâlp

la 18 November 2014 09:36
18 November 2014 09:36
Peste 100 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice bihorene respectiv turişti sau montaniarzi de etnie maghiară, din ţară şi din Ungaria, s-au regăsit, sâmbătă în jurul unui stâlp de stejar sculptat, inscripţionat bilingv, în zona vârfului Bohodei.
Scris de erdei - Peste 100 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice bihorene respectiv turişti sau montaniarzi de etnie maghiară, din ţară şi din Ungaria, s-au regăsit, sâmbătă în jurul unui stâlp de stejar sculptat, inscripţionat bilingv, în zona vârfului Bohodei.

Trimite articolul

X

Unii îl voiau înălţat, alţii coborât înapoi în vale. Au câştigat cei din urmă, după ce au pus pe masă legea şi au încadrat în penal tentativa primilor. Iniţiatorii nu renunţă, spun că vor parcurge căile legale, care le sunt încă necunoscute, pentru a amplasa totemul.

În luptă dreaptă!

Sâmbătă pe la ora 10:00, agitaţie mare pe vârful Bohodei. Şefi ai Jandarmeriei bihorene, Petru Lung şi Mihai Smeu alături de efectivele de jandarmi şi poliţişti, personal de la Parcul Natural Apuseni, de la Garda de Mediu şi trimişi ai primăriilor din zonă se vânzoleau la cota 1654 m, ca-n aşteptarea unei reale invazii a construcţiilor ilegale peste hotarele parcului.

Din vale, un grup de vreo sută de maghiari din Beiuş, Remetea, Tărcaia, Harghita dar şi din Ungaria, urca spre vârf, cărând un stâlp din lemn sculptat, lung de doi metri, inscripţionat cu „Vârful Bohodei”, înălţimea de la nivelul mării – 1654 m, şi un citat din Biblie, în română şi în maghiară. Între cei aproximativ 100 de oameni, apariţii de toate felurile – montaniarzi, turişti de weekend însoţiţi de copii, posesori de mustăţi excentrice sau de iluzii venite din trecutul Ungariei Mari.

„Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul”, este fragmentul de psalm înscris pe totemul din lemn.

„Eu am avut ideea. Sunt din Beiuş şi umblu mult pe munte, cunosc bine zona şi vârful e vizibil din toată Depresiunea Beiuşului. În această zonă, vârfurile au denumiri diferite în română şi maghiară, iar Bohodei, pentru maghiari, este, în traducere Vârful Domnului sau al Zeilor. Odată, când am fost într-o tură mi-a venit ideea să montăm acolo un stâlp sculptat din lemn, ca pentru a cere binecuvântarea divină, pentru comunităţile maghiare şi române din vale”, spune alpinistul Varga Csaba.

Grupul de vreo sută de oameni care au purtat, sâmbătă, stâlpul spre vârf a fost oprit la 50 de metri sub vârf de „o întreagă armată de jandarmi, oameni de la Parc, topografi, care ne-au cerut autorizaţia”, povesteşte Varga. În absenţa acesteia, după ce şi-au terminat programul de rugăciuni, oamenii au coborât cum veniseră, cu stâlpul în spinare.

Varga zice că va parcurge căile legale dar insistă că „nu e vorba de o construcţie, ci de un stâlp de lemn pe care am vrut să-l înfingem în pământ”.
„În România se montează cruci peste tot. Ca montaniard am văzut în locurile în care au murit oameni în Piatra Craiului, în Făgăraş, în Bucegi, fiecare a primit câte un mic monument sau o cruce la locul decesului. Nu cred că pentru toate acestea există autorizaţii”, apreciază beiuşeanul.

Fără incidente

Însoţitorii totemului din lemn nu sunt deloc fericiţi că au fost întorşi din drum. Localnicii cred că vigilenţa instituţiilor statului e disproporţionată faţă de fapta în sine, mai ales raportată la situaţia din parcul natural, unde furtul de lemn şi construcţiile ilegale sunt uzuale.

„Ţigănie totală a fost acolo. S-au legat de un nemernic de stâlp de lemn, cu mesaj din Bibilie, sculptat şi-n maghiară şi în română, când în Parc se fură lemn de miliarde de lei şi se braconează fără limite. Cu astea nu are nimeni nici-o problemă”, crede Fila Istvan, din Remetea. Omul spune că s-a aflat acolo „ca turist”, pentru a se bucura „de vremea bună”.

Inspectorul Gărzii de Mediu a ieşit la apelul administraţiei Parcului Natural Apuseni, spune şeful Gărzii de Mediu, Viorel Ţepele. „Era vorba de montarea unei statui, a unui obelisc, pe vârf, într-o zonă protejată. Nu aveau avizele cerute în baza Legii Ariilor Protejate şi se pare că miercuri, Parcul Natural Apuseni va face plângeri penale la Parchetul Beiuş”, declară Ţepele.

Ca şi Ţepele, şi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei spune că ieşirea în teren s-a terminat fără incidente. „Noi am primit solicitarea de la Garda de Mediu şi de la Parcul Natural Apuseni. Ne-am deplasat la faţa locului cu zece jandarmi montani şi doi poliţişti din Stâna de Vale. Au mai venit reprezentanţi ai primăriilor din Budureasa şi Drăgăneşti. Cele 70 de persoane au fost informate că n-au respectat procedura, că nu deţin avizele de la Parcul Natural şi autorizaţiile de construire de la primării. Au fost lăsaţi pe vârf, pentru rugăciune şi ce mai aveau de făcut, apoi au coborât luând obeliscul cu ei. Nu au fost sancţionaţi contravenţional, nu a fost cazul de aşa ceva”, relatează maiorul Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor.

Trimite articolul

X
Taguri:
bihor ,
garda de mediu ,
parcul national apuseni ,
totem ,
varful bohodei
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Anunț după vizita lui Zelenski la Cotroceni. România și Ucraina vor construi în comun drone, în țara noastră
    Zelenski a avut o întâlnire cu preşedintele Nicuşor Dan, la Cotroceni, joi, 12 martie. 

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Interviu cu mama premierului Ilie Bolojan: „Nu-mi place de bucureșteni, în general, că dau în el ca-n sacul de box”
    Mama premierului Ilie Bolojan, Floarea Bolojan, în vârstă de 87 de ani, locuiește în satul Birtin din județul Bihor și spune că vorbește în fiecare zi cu fiul ei, pe care îl încurajează să rămână ferm în fața presiunilor politice.

    FC Bihor

    Florin Maxim: „FC Bihor este o echipă după chipul și asemănarea lui Erik Lincar”
    Sâmbătă, de la ora 12:30, FC Bihor Oradea evoluează pe terenul liderului Corvinul Hunedoara. Meciul va fi televizat de Digi Sport și Prima Sport.

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    Cultură

    Corul Madrigal prezintă la Oradea spectacolul „Săptămâna Patimilor”. Se vor alătura vocile copiilor din corurile Cantus Mundi
    În spectacol, actorii Marius Turdeanu și Richard Bovnoczki vor interpreta texte sacre.

    Economic

    Motorina aproape de 9 lei în Oradea: șase scumpiri în doar o lună
    Șoferii din Oradea resimt joi, 12 martie 2026, presiunea tot mai mare asupra bugetului pentru combustibil, pe fondul creșterii constante a prețurilor.

    Economic

    ANAF promite controale mai țintite: anumite firme nu vor mai fi vizate
    Într-o schimbare majoră a abordării fiscale, președintele Adrian Nicușor Nica a anunțat că, odată cu finalizarea procesului de digitalizare a instituției, ANAF intenționează să reducă semnificativ controalele pentru companiile considerate cu risc fiscal scăzut.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.