Târgului i se alătură două companii, MogaTech Energy și Nidec, care oferă, în total, peste 100 de posturi.
MogaTech Energy – o societate comercială cu capital românesc, înființată în anul 2018
MogaTech Energy asigură servicii de proiectare și executare instalații electrice industriale (hale, spații comerciale etc.); automatizări și upgrade la soluţii existente de automatizare; uzinare tablouri electrice; instalare sisteme fotovoltaice; proiectare, instalare, modificare sau întreținere sisteme de supraveghere video, sisteme de detecție și avertizare efracție și sisteme de control acces; implementare soluții smart building etc.
Compania este atestată ANRE, deține licență IGPR pentru a efectua lucrări de proiectare, instalare, modificare sau întreținere sisteme de supraveghere video, sisteme de detecție și avertizare efracție și sisteme de control acces și are autorizație IGSU pentru instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu. De asemenea, este instalator validat AFM; este autorizată INSEMEX – GANEx (montare, întreţinere şi reparare a instalaţiilor tehnice care funcţionează în atmosfere potenţial explozive generate de gaze, vapori, ceţuri şi/sau prafuri combustibile), deține certificări precum ISO9001:2015, ISO14001:2015.
„Echipa MogaTech Energy are calificările necesare și experiență în domeniu. Avem recomandarea actualilor parteneri și oferim garanție pentru toate lucrările executate. Suntem pasionați de ceea ce facem si credem în tehnologie și în beneficiile pe care aceasta o poate aduce fiecărei afaceri”, transmit reprezentanții MogaTech Energy.
MogaTech Energy este în căutare de 9 persoane, după cum urmează: proiectant junior, inginer electrician, electrician construcții, instalator sisteme fotovoltaice și tehnician sisteme detecție.
Angajații vor beneficia de contract de muncă pe perioadă nedeterminată, pachet salarial atractiv, tichete de masă, training-uri, în cazul deplasărilor se oferă diurnă internă sau externă, asigurare risc accidente, abonament sală de sport, recompensarea fidelității angajaților cu vechime în companie, zile de concediu în funcție de vechimea în cadrul Mogatech Energy SRL, team-building-uri.
Nidec – lider de piață în producția de motoare electrice, peste 90 de locuri de muncă la Oradea Job Expo
Nidec este lider mondial în producția de motoare electrice, având sedii în întreaga lume. Produsele Nidec oferă soluții esențiale pentru conservarea mediului global și contribuie la îmbunătățirea vieții oamenilor.
Unul dintre cele mai mari puncte forte al companiei este echipa. Oamenii profesioniști, entuziasmați și prietenoși formează o atmosferă primitoare și călduroasă, astfel încât lumea vine la lucru cu drag.
„La Nidec Oradea punem accent pe binele și dezvoltarea angajaților noștri. Organizăm evenimente interne periodice, ne implicăm în voluntariat, susținem diverse cauze sociale și facem activități de team-building. Suntem o comunitate unită și determinată să facă o schimbare”, spun reprezentanții Nidec.
Compania le oferă bihorenilor 97 de joburi, atât pentru cei cu studii superioare, cât și pentru cei cu studii medii. Printre posturile vacante se numără: mechanical design engineer, mechnical FEA engineer, lucrător gestionar, test operator, business intelligence developer, controller, electromecanic, buyer, operator producție etc.
28 de companii, o școală de formare profesională și peste 1.000 de joburi oferite
La ediția de toamnă a târgului de locuri de muncă Oradea Job Expo își vor prezenta ofertele de angajare companiile FinProm, Celestica, Vernicolor, Plastor, Golde Oradea, Plexus Services, Connectronics România, Sogefi Suspensions Eastern Europe, Axe Group România, De’Longhi, Limtex, Premagro, Faist Mekatronic, Rocomes, Comau, PGS Sofa&Co, MogaTech Energy, ATP Motors, Prohuman, Nidec, Dito Group, ClassFurn, Frescoverde, Madrugada, H.Essers, Teknia Oradea, Remarkt Magazine, Inova Internațional și Școala Postliceală „Henri Coandă” Oradea.
Târgul de locuri de muncă Oradea Job Expo este organizat de Inform Media Press SRL, editor al cotidienelor Jurnal Bihorean și Bihari Napló și al site-urilor de stiri Bihon.ro și Erdon.ro. Partenerul instituțional al târgului este AJOFM Bihor.
Acestora li se alătură platforma de recrutare online JobsOn.ro, un portal dedicat atât companiilor care caută personal, cât și celor ce-și doresc un loc de muncă.
Orice persoană sau firmă se poate înscrie gratuit pe JobsOn.ro, care oferă, printre altele, posibilitatea completării online a CV-ului, în limba română, dar și în limba engleză, dar și transmiterea de notificări către candidați în momentul în care apar noi joburi pe segmentul dorit. De asemenea, companiile pot căuta în baza de CV-uri a portalului candidații doriți.
Trimite articolul
XLucrez acolo de multe vreme ca operator și pot sa spun ca m-am ars nu merg cu drag la munca, deci îndeplinesc visele altora.