Vacanța a debutat cu o vizită în Orășelul Copiilor, unde micii aventurieri au străbătut labirinturi și au cucerit castele. Zilele ce au urmat au fost marcate de o provocare creativă de tip „do it yourself”, în care copiii au dat viață unor anvelope uzate, transformându-le în figurine colorate.
„Curtea centrului a prins culoare și personalitate, devenind un spațiu mai vesel și mai prietenos. Pe lângă acestea, băncuțele din curte au fost vopsite cu migală, iar râsetele și spiritul de echipă s-au împletit armonios cu paleta de culori folosită”, se arată într-un comunicat de presă emis de Direcția de Asistență Socială Oradea.
Comisarul șef Delia Merce Sabău a susținut o sesiune de informare cu privire la efectele bullyingului în școală și comunitate, iar un grup de voluntari, studenți la Institutul Național de Magistratură, au organizat dezbateri și discuții interactive pentru copii.

Potrivit Direcției de Asistență Socială Oradea, diversitatea activităților desfășurate în centru i-a menținut pe copii implicați și curioși. Aceștia au avut parte de jocuri de exterior cu tematică de carnaval, jocuri sportive și cu apă, vizionări de filme educative despre prietenie, familie și perseverență. Clubul de lectură le-a oferit ocazia să vorbească despre cărțile citite în vacanță, iar experimentele realizate în cadrul atelierelor i-au ajutat să înțeleagă mai bine principiile care guvernează lumea din jurul lor.
„Credem că vacanța e un timp ideal pentru a crește, a descoperi și învăța lucruri noi. La Direcția de Asistență Socială Oradea punem accent nu doar pe sprijin, ci și pe oportunități reale pentru fiecare copil. Ne dorim să cultivăm contextul în care educația devine firească, prietenoasă și accesibilă. Iar zâmbetele și întrebările lor ne arată că suntem pe drumul cel bun. Mulțumim tuturor partenerilor, colaboratorilor și voluntarilor pentru susținere”, a declarat Anca Grama, director executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.

Copiii au avut parte de un tur al orașului, prin plimbarea de agrement cu autobuzul turistic, și de o vizită la Grădina Zoologică din Oradea.

Citiți principiile noastre de moderare aici!