Aproximativ 6.000 de orădeni au fost prezenți, începând de la ora 12:30, în Piața Emanuil Gojdu, pe platoul din fața Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”; la Statuia lui Mihai Viteazul. Programul a cuprins ceremonia militară și religioasă, discursuri dedicate Zilei Naționale și festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori în memoria eroilor români.
sursa: Ovi D. Pop
În cadrul evenimentului au fost prezenți deputații Dumitru Țiplea și Arina Moș, prefectul de Bihor, Marcel Dragoș. episcopul Ortodox de Oradea, Sofronie Drincec, fostul deputat, Ioan Mang, senatorul Aurel Mohan, episcopul Greco-Catolic de Oradea, Virgil Bercea, viceprimarul Teofil Filimon, primarul Florin Birta, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, precum și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Horea Abrudan.
Pentru o vedere mai bună, mai multe persoane, printre care și câțiva copii au decis să se urce pe acoperișul unei clinici din apropiere. Însă, bucuria acestora nu a durat mult, aceștia fiind coborâți la scurt timp de către jandarmi.


Printre cei care au preluat cuvântul s-a numărat și prefectul de Bihor, Marcel Dragoș.
„Trăim vremuri complicate, care ne pun la încercare și ne testează sistemul de valori. Să nu uităm că libertatea de mișcare, de gândire, de exprimare, egalitatea în fața legii sunt atuuri uriașe ale unui stat modern, naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Democrația trebuie promovată și apărată, pentru că ea se câștigă foarte greu, dar se poate pierde infinit de ușor”, a spus prefectul în cadrul evenimentului.

La finalul festivităților, o persoană a acuzat stări de rău, motiv pentru care la fața locului a fost mobilizat un echipaj al SAJ pentru a-i acorda îngrijirile medicale care se impuneau.

Oameni mulți, porții puține
Așa cum Bihon.ro a mai scris, în aceeași piață, în parcarea situată în partea stângă a Catedralei, spre Clinica de Oftalmologie Vitreum și Banca Intesa SanPaolo, s-a distribuit meniul tradițional. Orădenii au fost serviți de militarii Batalionului 54 Comunicații și Tehnologia Informației din Oradea.
Inițial reprezentanții Primăriei Oradea au transmis că fiecare persoană va putea lua maximum două porții de ciolan cu fasole, fiind puse la dispoziția publicului 2.700 de porții. Însă, după eveniment, din cauza numărului mare de persoane care stăteau la rând (aproximativ 1.000), orădenii au putut beneficia de o singură porție de mâncare.
Pentru realizarea acestora (celor 2.700 de porții – n.red), au fost alocați 35.000 de lei cu TVA și 2.516,31 lei pentru caserole, tacâmuri și altele din bugetul local.
Trimite articolul
X“Inițial reprezentanții Primăriei Oradea au transmis că fiecare persoană va putea lua maximum două porții de ciolan cu fasole, fiind puse la dispoziția publicului 2.700 de porții. Însă, după eveniment, din cauza numărului mare de participanți, orădenii au putut beneficia de o singură porție de mâncare.”
Pai n-au fost bani de mai multe portii.
Au fost insa pentru dublarea salariilor celor din CA, ca aia-s toti oameni valorosi, din gasca.
Ultimul sa stinga lumina.
Bolojan trebuia sa vina in Oradea, aici nu era huiduit, aici toata lumea se punea in genunchi in fata lui.
2700 DE PORTII / ORI CINEVA NU A PUTUT CALCULA CA FOMISTII SI POMANAGII SUNT MAI MULTI IN ASTFEL DE CAZURI – ORI S -AU CALCULAT DUPA ANUL TRECUT CIND NU AU FOST ATITIA GURA -CASCA PE ACOLO
Asta le place românilor: circ și pâine organizate de mafioți. Măcar în fiecare 1 Decembrie se dovedește că țara nu are nicio putere militară.
foame mare in Oradea, de pe vremea lui Ceausescu nu am mai vazut asa coada la mancare 🙁
-
Asta arata dezvoltare