„Descoperă-mi talentul, descoperă-mi caracterul şi încearcă să mă cucereşti”. Aceasta este provocarea pe care orădeanca Silvia Giorgică a lansat-o celui care ar putea să-i cucerească inima. Silvia este ultima concurentă care a intrat în competiţia „Nora pentru mama ”, sezonul cinci, care a debutat sâmbătă seara. Are 20 de ani, este studentă la ştiinţe economice la Universitatea din Oradea. Ea s-a autocaracterizat ca fiind foarte optimistă, veselă, dinamică, plină de viaţă.
Concurenta din Oradea spune că îi place să cânte şi că a intrat în casa „Noră pentru mama” să îşi găsească jumătatea şi să-şi facă noi prieteni.
Prima confruntare
Silvia a avut de-a face deja cu prima confruntare. Atunci când moderatoarea Gabriela Cristea i-a cerut Silviei şi altei concurente, Alexandra, să aleagă între cheia roşie şi cheia albă, chei care deschid două case, ambele fete au optat iniţial pentru cea roşie. Silvia pentru că a spus că simte că în casa care se deschide cu cheia roşie este mama viitorului ei soţ. Alexandra pentru că roşu i-ar purta noroc. În cele din urmă, orădeanca a fost cea care a cedat şi s-a dus în casa care se deschide cu cheia albă.
Întrebată de Gabriela Cristea de ce a cedat Silvia a spus: „Aşa sunt eu, las de la mine, deşi lupt în acelaşi timp, dar prefer să fie totul bine”. Silvia a mai spus că este fericită că a fost selectată să intre în casă şi că îşi doreşte să rămână cât mai mult acolo. Pentru asta are nevoie de votul bihorenilor. Judeţul Bihor a mai avut o reprezentantă în competiţia Noră pentru mama chiar în primul sezon. Adela Lupşe era studentă în Oradea la jurnalism. După prezenţa la „Noră pentru mama”, ea a prezentat o emisiune controversată în cadrul căreia avea menirea să-i convingă pe telespectatori să sune la un număr de telefon pentru a câştiga sume de bani dacă oferă varianta corectă de răspuns la nişte întrebări.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!