Te-ai întors de la Hong Kong. Împărtăşeşte-ne din experienţa ta de acolo!

Sebastian Balaj: Experienţa mea din Hong Kong a fost, în primul rând, să descopăr o altă lume, o altă cultură. Nu seamănă cu nimic din ceea ce am văzut sau trăit până acum în Europa. În primul rând, m-a fascinat infrastructura care e acolo, m-a fascinat mulţimea oamenilor de acolo. În schimb, nu m-am putut împrieteni cu bucătăria lor. Îmi doresc să mai ajung să vizitez Asia, dar nu să mă stabilesc acolo, doar să o vizitez şi să-i cunosc cultura.

E ceva incredibil să-i vezi zgârie-norii, am fost pe Victoria Peek şi am avut o perspectivă extraordinară asupra oraşului, dar nu m-aş putea acomoda să trăiesc acolo, pentru că e cu totul alt stil de viaţă. E foarte aglomerat, foarte agitat, spre deosebire de oraşele europene, unde mă simt mai bine. Simţeam că sunt departe de casă şi… poate pentru că nu m-am putut acomoda nici cu bucătăria lor, nici cu fusul orar (atunci când aici era zi, acolo era noapte).

A fost o experienţă foarte frumoasă per ansamblu. A fost foarte interesant, zburând atât de multe ore cu avionul, să văd o groază de chestii. Dintre toate, cel mai mult mi-au plăcut Munţii Himalaya. Pentru mine a fost o minunată experienţă să văd lucruri despre care am învăţat în şcoală. M-a fascinat tot timpul istoria, şi mai ales geografia. Având diriginte de istorie şi geografie în gimnaziu, am şi avut noroc. Am fost uimit să văd fluviul YangTzî în China, Tibetul, Munţii Himalaya. A fost ceva extraordinar pentru mine.

Când şi cum a început relaţia ta cu muzica?

S.B.: Relaţia mea cu muzica datează de la câţiva ani, când am început să merg la biserică (nu vreau să uit de unde am plecat). Am început să merg cam pe la 9 ani, şi acolo am luat primul contact cu muzica. Și a continuat în timp, ani de zile… Pe urmă m-am înscris la liceu (am intrat la Liceul Ortodox, pe care l-am şi absolvit), unde l-am cunoscut pe părintele arhidiacon Şefan Alexandru Lakatos, care mi-a spus că am un material vocal mai bun decât media şi mi-a sugerat să îl contactez pe managerul general, de la vremea aceea, al Şcolii de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, dl. Marian Boboia.

Dar nu am ajuns să-l contactez eu pe el, ci acesta m-a descoperit. Cântam la o biserică, iar la o înmormântare, dl. Boboia (prezent şi el acolo) m-a remarcat. După înmormântare a venit la mine şi mi-a spus: «Băiatule, să mă cauţi, că noi doi avem de lucru». Şi de acolo a început efectiv experienţa mea cu muzica clasică. Acest lucru se întâmpla prin lunile mai – iunie, iar la începutul lui septembrie, înainte de începerea anului şcolar, m-am prezentat la dl. Boboia. M-a ascultat, m-a luat la Şcoala de Arte şi mi-a fost profesor timp de 3 ani. Vreau, pe această cale, să-i mulţumesc foarte mult. Chiar râdeam pe tema asta cu el, pentru că el „la o groapă m-a dezgropat/descoperit”; e oarecum o chestie amuzantă.

Timp de 3 ani a fost omul cu care am lucrat şi care m-a şlefuit. Nu sunt singura persoană cu care a făcut acest lucru, pentru că a lucrat şi cu Molnar Levente, şi cu Marius Boloş. El m-a pregătit şi pentru concursul „Francisc Hubic”, al cărui iniţiator este şi încă continuă să facă acest concurs, în gala căruia voi cânta şi eu în acest an – pe data de 30 martie – ca laureat.

El m-a pregătit şi pentru audiţia la studioul Transilvania, care a avut loc în vara anului trecut, şi pentru admiterea la facultăţi. Am ales opera, dar nu ştiu care e raportul: dacă eu am ales opera sau aceasta m-a ales pe mine. Domnul profesor Marian Boboia m-a influenţat să aleg Conservatorul. A fost persoana care şi-a pus speranţele în mine şi m-a sprijinit foarte mult în acest demers. Când eram mai îndoielnic sau când nu mai voiam atât de tare, m-a împins să fac asta. Şi am ales s-o fac: m-am înscris la Oradea la Muzică şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă, iar la finele anului I, dl. Florin Estefan, director al Operei Naţionale din Cluj-Napoca, împreună cu o comisie formată din specialiști, a venit la Oradea pentru o audiţie.

Domnul Florin Estefan susţinea că şi în Oradea se poate găsi material vocale pentru Opera Română. Ei au ales ca eu şi Larisa Ştefan să mergem mai departe, să dăm o audiţie la Cluj, să participăm la următoarele două audiţii ale Transilvania Opera Academy – pe care le-am trecut. Mai apoi, dl. director Florin Estefan m-a sfătuit să dau admitere şi să intru din nou în anul I la Academia de Muzică „Gheorghe Dima| din Cluj-Napoca, pentru a aprofunda studiile muzicale şi pentru a fi şi cu şcoala tot în Cluj. Îmi spunea că activitatea pe care urma să o am la Operă mă va ţine mai mult la Cluj decât acasă, la Oradea.

Am ales să fac acest lucru şi am intrat în vara anului trecut la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” (primul, dacă contează).

Despre concurs ne poţi spune câteva cuvinte? Cum l-ai găsit faţă de alte concursuri cu care ai fost obişnuit?

S.B.: Pentru mine a fost primul concurs de anvergură la care am participat. Primul concurs, şi singurul concurs la care am participat până acum fiind cel de la ,,Francisc Hubic’’, la Oradea – la care am luat premiul I şi premiul special. A fost un concurs desfăşurat pe mai multe secţiuni, eu fiind al 56-lea concurent, iar după mine au urmat mulţi alţii.

Câte secţiuni au fost?

S.B.: Au fost mai multe secţiuni, nu ştiu exact, dar ceea ce ştiu e că noi, secţia Canto, la care am fost eu, am avut cele mai mari premii. A fost urmată de belcanto, muzică tradiţională chinezească… În principiu, totul s-a desfăşurat pe linia tehnicii de canto clasic.

Ce piese ai prezentat în concurs?

S.B.: În concurs m-am prezentat cu aria lui Figaro din „Largo al factotum” de Rossini şi Toreadorul din „Votre Toast” de Bizet.

Cât timp te-ai pregătit pentru competiţie?

S.B.: Am început să mă pregătesc cam de la jumătatea lui decembrie – o lună şi jumătate

Ce înseamnă pentru tine locul II şi premiul special primit?

S.B.: Pentru mine, premiul II înseamnă certificarea muncii pe care am depus-o alături de profesorul meu (Florin Estefan), faptul că nu am lucrat în zadar şi că creditele pe care el mi le-a oferit nu au fost în zadar. Repertoriul pe care l-am pregătit este unul care nu s-ar cânta la vârsta pe care o am eu (20 de ani), ci se cântă puţin mai târziu – pe la 22-23 de ani. Profesorul meu a avut încredere să îmi dea să lucrez aceste două arii cu care m-am prezentat la concurs. Mie personal, premiul mi-a confirmat că avea dreptate.

Pe de altă parte, a fost un singur premiu special în cadrul concursului – acesta se numea „Barbara Mey” (acordat în memoria sopranei). Ştiam că există un premiu special, dar nimeni nu ştia cum se va conferi.
Concursul s-a desfăşurat în data de 5 februarie, iar în data de 6 februarie, seara, a avut loc gala de premiere.

În prima parte a galei au cântat cei din juriu, în a doua parte au cântat toţi laureaţii (toţi cei de pe podium), iar după aceea a fost o pauză, în care juraţii au fost invitaţi în backstage pentru a se pregăti pentru premierea laureaţilor. După ce s-a făcut premierea, a urmat conferirea acestui premiu special al juriului, iar directorul general şi preşedintele acestui concurs ne-a explicat cum se acordă.

Pe parcursul galei, când au cântat laureaţii, toţi juraţii, de la toate secţiunile, au asistat la prestaţia noastră, iar în acea pauză când au fost chemaţi în spatele scenei, au votat câte o persoană dintre toţi concurenţii. Cel care a acumulat cele mai multe voturi din partea juriului a primit acest premiu special. Pentru mine personal înseamnă foarte mult, poate mai mult decât premiul I, deoarece mi s-a reconfirmat faptul că mai mult de 20 de persoane au certificat că pot să fac ceea ce mi-am ales să fac.

Ştim că urmezi cursurile Facultăţii de Teologie, dar şi Academia de Muzică. În plus, eşti şi cel mai tânăr membru al Operei din Cluj… Ce altceva mai faci şi cum reuşeşti să le împaci?

S.B.: Nu am renunţat şi nu voi renunţa niciodată la Teologie. E, pot să spun, iubirea vieţii mele şi e lucrul care îmi dă putere şi încredere în tot ceea ce fac. Reuşesc să le împac pe amândouă, deoarece părinţii mei, profesori la Facultatea de Teologie din Oradea, şi-au arătat foarte mult înţelegerea şi sprijinul în ceea ce fac. Mă susţin şi mă apreciază pentru ceea ce fac. Le-am şi cerut, înainte de a merge la Cluj, la admitere, sfatul şi m-au susţinut în tot ceea ce fac.

La Cluj am noroc că Academia e aproape de Operă, dar depind de programul pe care îl am. În perioada repetiţiilor pentru spectacole nu reuşesc să ajung la toate cursurile. Uneori repetiţiile sunt dimineaţa, alteori seara… Dl. director spunea că la Operă se lucrează ca în fabrică, zi/noapte.

Au fost zile în care am intrat în Operă la 10 dimineaţa şi am ieşit la 10 seara. Important este, până la urmă, să se vadă rezultatele. Încerc, aşadar, să le împac. Până acum am reuşit, sper să fie tot aşa de bine şi în continuare.

Pe lângă Operă şi facultăţi, sincer, nu am prea mult timp liber pentru alte activităţi, deşi uneori mi-aş dori.

Ce personaje ai interpretat şi cu care te-ai identificat cel mai mult?

S.B.: Momentan sunt la început, primul vocal simfonic în care am cântat a fost „Misa pentru pace” de Carl Jenkins. Am debutat în premieră naţională în România cu această lucrare la 1 octombrie 2017, la începutul stagiunii Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Mai apoi, debutul la Operă l-am avut în 3 noiembrie (încă aveam 19 ani), cu rolul Contelui de Ceprano din opera „Riggoletto” de Verdi, jucând alături de profesorul meu Florin Estefan, care era personajul principal (Rigoletto).

Momentan nu pot să zic că m-am regăsit în personajele pe care le-am jucat, dar pot spune că rezonez cu anumite personaje şi le simt. Atât din punct de vedere al materialului vocal, dar şi sufleteşte, tind foarte tare spre personajele din operele scrise de Giuseppe Verdi.

În momentul în care am lucrat în distribuţia „Rigoletto” am simţit foarte tare o atracţie faţă de acest personaj, şi aştept cu ardoare să pot să lucrez şi să-l pregătesc. Cred că acest lucru se va întâmpla peste mai mulţi ani, deoarece este un rol de anvergură, care se face la o vârstă mult mai înaintată.

În schimb, rolurile pe care le voi pregăti în următoarea perioadă, şi cu care pot să spun că rezonez, sunt Don Giovani din opera cu acelaşi nume, sau, într-un viitor nu foarte îndepărtat, Figaro din „Bărbierul din Sevilla” de Rossini, sau Belcore din „Elixirul Dragostei” de Donizetti.

Care sunt proiectele tale de viitor?

S.B.: Pe lângă rolurile pe care vreau să le pregătesc, în următorii doi ani voi juca în spectacolele din operele amintite. Dar voi pregăti şi unele arii pentru un repertoriu cu care să mă prezint la cât mai multe concursuri.