Conform Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), lanțul de magazine Mega Image a retras de la vânzare chipsurile Terra Chips Stripe&Blues.
Cinci persoane, bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, au fost reținute în urma a nouă percheziții.
Peste 52 de metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, expediat fără proveniență legală, confiscat valoric de polițiștii bihoreni, de la două societăți comerciale.
Managerul teatrului: „Îl am în vedere, dar nici nu pot să încalc legea și să îl angajez pur și simplu, fără să am posturi și fără a fi distribuit în niciun spectacol”.
Aflat la cea de a XXII-a ediție, Balul Caritabil Lions 2023, este deja un eveniment consacrat pentru cele două cluburi orădene de voluntariat ,,Lions Oradea" și ,,Lions 22 Oradea", a căror deviză este una comună: ,,Servim Societatea!”
Condamnat inițial la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru participație improprie la sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, Peter Dörner, președintele Consiliului de Administrație al societății agricole Frimont Palota, a scăpat în urma apelului cu o pedeapsă mult mai blândă.
Polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor au reținut un bărbat, de 31 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse de 3 ani de închisoare pentru furt calificat.
La un sfert de secol de la atacurile din 11 septembrie din SUA care au șocat lumea și au adus Al-Qaida în centrul atenției, organizația teroristă a trebuit să se adapteze pentru a-și asigura supraviețuirea prin descentralizarea rețelei sale, care este acum alcătuită din diverse grupuscule cu aspirații care se extind dincolo de ideologia islamistă, scrie EFE.
Un grup de medici, asistenți medicali și studenți din Oradea a participat miercuri, 9 septembrie, la audiența generală a Papei Leon al XIV-lea, în Piața Sfântul Petru din Vatican.
Perioada de transferări s-a încheiat, dar FC Bihor continuă să legitimeze jucători. Liber de contract, bosniacul cu cetățenie croată, Ilija Bagaric (27 de ani) a fost prezentat ca noul jucător al „roș-albaștrilor”.