Autoritățile au fost sesizate cu privire la izbucnirea incendiului în jurul orei 14:50.
„Pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un restaurant situat pe strada Aleea Ștrandului, din municipiul Oradea. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la sistemul de ventilație din exteriorul localului. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj al SAJ”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, plutonier Alina Butaci.
Potrivit surselor Bihon.ro, în momentul în care a izbucnit incendiul, personalul restaurantului Rivo derulau pregătirile pentru petrecerea de revelion.
Incendiul a fost lichidat, iar în continuare se acționează pentru înlăturarea efectelor și stabilirea cauzei probabile a producerii acestuia.
Incidentul s-a manifestat în exteriorul clădirii, fără a produce pagube semnificative. Activitatea restaurantului nu a fost afectată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Trimite articolul
Xo fi mana pungasului de la Allegria, Mirciulica?
mirciulica popa ESTE CHIAR socrul hotului aflat in functia de primar din Oradea – Floo….oorriiinnnn Birtaaaaa
Hai s-aveti un an nou fericit!
-
Cat de prost poate fi acest comentariu
-
NU MAI PROST DECIT AL TAU
-
“Fain” e că se fumează la interior ca pe vremuri. Cu copii sau fără se simte calitatea fumului. Dai un ban, dar nu contează…
-
FUMURI AI TU IN CAP DE LA PREA MULTA IARBA……
uau, problema mare! a ars si praful? ăla alb ?!
-
AI NEVOIE DE TRAS PE NAS SI N-AI BANI DESTUI?
COLECTEAZA NISTE RETURO………
Daca Bolojan desfiinta pompierii din Oradea ca nu e eficient si se cheltuie , acum era scrum. Sa multumiti lui Bolojan ca a fost stins
-
DACA BOLOJAF ERA POMPIER LOCALUL ALA AR FI ARS CA O TORTA PINA SA IL STINGA EL
Desi inainte imi pare un local demn unde sa mergi sa iei o masa in liniste , in ultimul timp mai ales in weekend imi pare ca a ajuns un kitsch unde pruncii de bani gata ca ala care drogat si’a bulit masina in pasaj si indivizii care sunt sub influenta prafurilor , si niste pitipoance ele majoritatea venite de la coada vacii dar cu aere de dame de lux care abia asteapta sa sara pe orice prost capabil sa plateasca un pahar de sampanie si o friptura … Oradea , un sat mai mare !
-
CINE TE PUNE SA MERGI DACA NU-TI PLACE?
DE FAPT TU AI FATA DE MERS LA CRISMA 3 PADUCHI -
Cel mai dezvoltat oras din tara, avem pasaje, dezvoltare..iti e ciuda asa-i
-
BETOANE BETOANE…….
BETON SI IN CAPUL TAU
-
“Localul ” acesta ar trebui ars din temelii.