Nagy Norberto Béla a dat piept cu „muntele ucigaș” în 2016, a avut Mont Blanc-ul la picioare atunci când a fost într-o expediţie să cucerească Vârful Lenin (7.134 m). În 2017, împreună cu prietenul său Szücs László, și-a propus să încerce să se cațere pe vârful Matterhorn, pe partea elvețiană.

Muntele-piramidă

Matterhorn (Cervino) este unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Europei, la frontiera dintre Elveția și Italia, iar forma sa l-a transformat într-un mit. Se spunea despre Matterhorn că este muntele pe care nu-l va cuceri niciodată, nimeni. Cu cei 4.478 de metri, Matterhorn era considerat „cel mai imposibil traseu dintre toate traseele imposibile”. ”Vârful de pe pajiște”, cum îl numesc elvețienii, sau Monte Cervino (care și-ar avea originea în cuvântul latinesc ”silva”, pădure), cum îi spun italienii, a fost ultimul dintre cele mai înalte vârfuri din Alpi care s-a lăsat cucerit de om.

Legenda lui de fortăreață inexpugnabilă a luat capăt la 14 iulie 1865, grație unui britanic de 25 de ani, Edward Whymper.

„Vârful ăsta cred că poate fi făcut numai când e vreme destul de bună câteva zile în continuu. Fără să-mi fac prea multe planuri, am rezervat un loc de dormit pe Hörnlihütte, la 3.260 de metri, la sfârșitul lui iulie. Am plecat, dar nu a fost vreme bună, erau nori, vânt și zăpadă. Totuși, am făcut o încercare. Numai 12 persoane au pornit în noaptea aia din Hörnlihütte spre vârf, împreună cu noi. Noi am ajuns cel mai sus, sub Solvay hütte, la 3.920 de metri, dar a trebuit să ne întoarcem, pentru că zăpada era foarte mare. Am picat între stânci în zăpadă, iar stâncile erau înghețate, era foarte alunecos.

O singură noapte în Hornlihütte a costat 150 de euro și 10 euro cearșaful pentru pat. Am hotărât că acolo nu mă mai întorc, fiindcă era foarte scump. În 2018, a venit cu idea fiul lui Szücs László, care locuiește în Germania, să facem Matterhornul pornind din partea italiană, unde era mai ieftin. Am citit că probabilitatea de a cuceri Matterhornul porind din Elveția e de 75 %, iar din Italia, e de numai 25 % .

Am știut că va fi mult mai greu, dar am mers mai departe. Am ajuns în septembrie la Abruzzi hütte, la 2810 metri. Acolo am dormit la cort, iar în cealaltă zi am urcat până la Jean-Antoine Carrel hütte, la 3.830 metri. Înainte de Carrel hütte este un perete vertical, iar de aici începe să fie tot mai dificil muntele ăsta. După Carrel hütte, imediat, vine o porțiune unde stâncile ies în afară, deci corpul și greutatea nu se poate duce spre stânci. Corpul rămâne în aer și aproape toate greutatea corpului trebuie să o tragi cu ajutorul mâinilor.

Prietenul meu Szücs László a hotărât să ne cățărăm noi doi cu fiul său. Szücs László jr are foarte multă forță, a făcut sport de contact. A fost vreme foarte frumoasă în ziua aia când am pornit. Am înaintat destul de bine, dar când am ajuns la o porțiune cu zăpadă și a trebuit să folosim colțarele de bocanci, au intervenit ceva probleme tehnice la tânărul Szücs László și a trebuit să ne întoarcem. A fost foarte greu pentru mine, pentru că era vreme bună și stăteam bine și cu timpul. Am ajuns totuși până la vârful mai mic, Pic Tyndall, la 4.241 metri”, și-a amintit Norberto Nagy Béla.

Temerarii

Norberto Nagy nu s-a dat însă bătut. Anul acesta a făcut echipă cu Szücs László, cu Szücs László jr. și cu Urs Maas, din Germania. S-au tot uitat la vreme, dar aceasta parcă nu ținea cu ei. La început de septembrie, au pornit. Norberto Nagy și Szücs László senior din Santăul Mic, iar Szucs Laszlo jr și Urs Maas din Germania. Cei doi temerari din Santău au mai fost împreună pe Grossglöckner – 3.798 m și pe Gerlachfalvi.

Au dormit o noapte în Cervina și au urcat până la Abruzzi hütte, apoi până la refugiul Carell. La 4 noaptea, cu lanternele pe cap și cu o coardă legată între ei, au pornit.

„Muntele ăsta e plin de adrenalină pozitivă, nu știi cum trece timpul, cauți doar să faci mișcările bune, să cauți priza, să faci prinderi bune. Eu am mers înainte, înaintam 20 de metri, cât permitea coarda, încercam să mă asigur pe mine și apoi pe Laci, care venea spre mine. Prin această metodă, am ajuns mai sus și mai sus. Unde s-a putut, am folosit și bucla de asigurare. Era pericol să cazi. Am ajuns pe Pic Tyndall, unde am fost și anul trecut. De aici urma o porțiune verticală, grea.

Sub vârf există o scară cunoscută, scara Jordan, care îi ajută pe cățărători să treacă mai ușor de zona verticală. Am ajuns pe vârf și nu pot să spun cât de mare a fost bucuria. Am privit de jur împrejur, noi cunoșteam priveliștea și din partea italiană și din cea elvețiană, numai vârful nu ne fusese accesibil. Am coborât în ziua aceea fără probleme până la Cervina. Când am ajuns acasă, am citit ce scrie despre vârful Matterhorn: 40% dintre cățărători nu ajung acolo nici cu ghid montan”, spune Norberto Nagy Bela.