Prima reacţie la auzul… bombei de presă: ,,S-a desfiinţat Teatrul de Stat Oradea” este una emoţionantă şi nu te poţi abţine să nu exprimi: „Cum poate fi posibilă o asemenea aberaţie?”. Adică ce motive te determină să desfiinţezi un… brand (tare ne place, unora, această expresie!) care te-a reprezentat cu cinste, peste 55 de ani, în ţară şi peste hotare?!

Dacă privim mai atent, însă, observăm că aberaţia e doar… pe jumătate: nu s-a schimbat fondul ci doar forma! Şi te-ntrebi „de ce?”.

Răspunsul e, aparent, simplu: să se facă unele reduceri de personal, în spiritul măsurilor… teoretice la nivel naţional!; şi observi că Filarmonica a pierdut „x” instrumentişti, ansamblurile populare „y” dansatori, Teatrul „Arcadia” „z” actori – mânuitori şi aşa mai departe… Şi mai constaţi că, normal, fiecare instituţie artistică „îşi poartă crucea” mai departe (ca noi toţi!) în aceleaşi spaţii, fiecare cu, mai mica lui conducere şi cu acelaşi profil artistic… Perfect, e criză şi o suportăm cu toţii – mai puţin cei sus-puşi!

Dar te macină o întrebare: dacă toate cele trei mari instituţii (cu… anexele şi subdiviziunile lor) rămân şi activează ca şi până acum, DE CE a fost necesar să le… desfiinţezi şi să le… revitalizezi sub două… pălării diferite şi… separate (Instituţia de spectacole „I.Vulcan” şi Instituţia de spectacole „Siglighetti Shinhaz” – observaţi că „Vulcan” e fără „teatru”), binenţeles cu noi anexe artistice!? Care este EFICIENŢA şi care este SCOPUL? EFICIENŢA va fi egală cu „minus zero” (dacă poate fi posibilă o asemenea sintagmă, iar SCOPUL pare subtil, dar nu este aşa pentru cei care mai ştiu câte ceva…!

…Când, în vara trecută, s-a modificat schema de conducere a Teatrului ca să fie numit un nou director artistic al trupei „Iosif Vulcan” (decizie, cum se ştie, contestată de instanţa judecătorească, valabilă şi azi) cineva din teatru mi-a spus: „acesta este doar un prim pas, în vara viitoare va fi director general!”. Premoniţie sau cunoaşterea „regulilor jocului”???
Din toată această harababură creată (cu bună ştiinţă?) te întrebi, „cine câştigă?”. Instituţiile în niciun caz, fiindcă îşi vor pierde oameni şi bruma de linişte pe care o mai aveau. Noile „complexuri culturale”, asemenea, fiindcă se vor confrunta cu nenumărate dificultăţi la care nimeni nu s-a gândit  – în special în domeniul producţiei care asigură realizarea spectacolelor, la cele… patru colective teatrale care dispun,  de doar două garnituri de ateliere şi de bugete separate!? Etc…Atunci, CINE e beneficiarul?

Îmi este greu să cred că s-a produs atâta tevatură ca să… cocoţi o persoană într-o funcţie pe care o râvneşte de 20 de ani!?… Dar în lumea politică de astăzi, orice e posibil! Cealaltă persoană propusă „director general” nu-mi este cunoscută, nu ştiu ce cunoştinţe are în domeniul artelor interpretative, iar în afară de „imagine” nu va câştiga nimic, fiindcă nu-mi imaginez că ştie ce înseamnă să conducă un teatru şi, mai cu seamă, un „complex artistic”, aşa cum l-au imaginat domnii consilieri judeţeni!

De ce au pierdut mai mult unii decât ceilalţi? Dintr-un motiv foarte simplu: Jolly Joker-ul politicii româneşti din ultimii 20 de ani a ştiut să… negocieze atât la „nivelul unu”, cât şi la „nivelele doi şi trei”, cu oricine s-a putut, numai să nu scape din mână… potul cel gras. Şi le-a ieşit cam mereu – deci şi în situaţia de faţă!… Iar „partenerii de dialog”, acţionând conform obiceiului străbun: „treacă de la noi…!”, culeg roadele… Au oferit un deget şi s-ar putea să rămână fără… toată mâna! Mâna pe care au ridicat-o când au votat! (Nu-i putem acuza pe cei care au profitat de… ignoranţa „adversarului!”)

….Apropos, domnilor consilieri, pe care posibil să vă fi votat şi eu, dumneavoastră chiar nu vă daţi seama de consecinţele unora dintre hotărârile pe care le votaţi?

De pildă, acum aţi votat despărţirea juridică a două comunităţi artistice care, multă vreme, au convieţuit în deplină armonie. Chiar dacă, şi sub influenţa unor demersuri politice, se separaseră, scriptic, de „secţia soră” (cum spuneam – nu de mult), munceam sub aceiaşi siglă şi ne simţeam colegii în aceleiaşi instituţie. Prin hotărârea dvs. daţi o mână de ajutor nu la a ne simţi mai uniţi, ci tot mai departe unii de alţii. Dar am să vă dau o veste proastă, celor care (poate) aţi sperat la aşa ceva…

Arta pe care o facem noi pe aceiaşi scândură (aşa-i zicem noi), înghiţând praful (pe care dumneavoastră nu-l vedeţi), suportând acelaşi veşnic curent, este o punte spre prietenie, spre comuniune spirituală şi nu spre discordie. Pe această scenă au jucat, în acelaşi spectacol („Horea”, „Cyrano de Bergerac”, „Mihai Viteazul” sau „Apus de soare”), dr. Grof Ladislau şi Dorel Urlăţeanu (ambii artişti emeriţi), Ion Marinescu şi Anna Dukasz, subsemnatul şi Dalnoki Andras, Nicolae Toma şi Paloczi Frigesz. Dl. Colpacci a regizat la colectivul de limbă maghiară (o face şi în aceste zile, deşi acum trăieşte la Paris), iar dl Grof a făcut acelaşi lucru la colectivul de limbă română.

Colegii mei mai tineri, români sau maghiari, o vor face – sunt convins – şi în continuare.
    Cei care vor păşi pe scândura scenei clădirii Teatrului din Oradea (restaurată a doua oară în ultimii 50 de ani, din banii contribuabililor din Regiunea Crişana, judeţul Bihor şi municipiul Oradea – români sau maghiari) vor sluji TEATRUL şi idealurile lui nobile despre oameni şi pentru oameni – pentru spectatori!

…Pot fi printre ei şi oameni politici!