Ne ghidăm viaţa după credinţe, după principii fundamentale, urmându-le orbeşte, din inerţie, sau trecându-le prin filtrul propriu. Ne frământăm, ne punem întrebări existenţiale, căutând răspunsuri care să ne ofere juste hotărâri pe mai departe. Putem trăi cu incertitudini? Putem trăi cu nesfârşite dileme? Aceste oscilaţii fireşti între bine şi rău, între real şi imaginar se transpun din stradă pe scenă, ca să se întoarcă la fel, dincolo de porţi, născând aceleaşi dezbateri.

Cam asta s-a întâmplat şi marţi seara, înainte, în timpul şi după premiera naţională a Teatrului Regina Maria. „Creştini” de Lucas Hnath este cea de a doua premieră a Trupei Iosif Vulcan din stagiunea 2019/2020, un text care a luat Premiul Obie, pentru excelență în scriere dramatică și Premiul Drama Desk pentru cea mai bună piesă de teatru, ambele în 2016.

Un spaţiu neconvenţional – Sinagoga neologă Sion, se transformă pentru o oră şi jumătate în biserica Pastorului Paul, într-o zi de sărbătoare când toate costurile bisericii pentru „sute de locuri, săli de clasă, pentru şcoala duminicală şi o cristelniţă de mărimea unei piscine” sunt achitate. „Unde suntem astăzi? Astăzi suntem aici. După zece ani biserica a scăpat de datorii, e o zi de sărbătoare”, spune pastorul, care anunţă enoriaşilor şi alte veşti legate de focurile iadului şi „o schimbare radicală”.

Şi sâmburele schimbării a încolţit cu mulţi ani în urmă, la începuturile carierei sale, cu povestea unui tânăr care salvează din incediu o copilă de 6-7 ani, dar moare arzând. Pentru că nu credea în Isus şi Sfântul Duh şi se ruga la un alt Dumenezu, deşi a făcut o faptă bună, a ajuns în iad, după cum i-a spus lui Paul un misionar. „Nu e păcat că am pierdut un aşa suflet? El nu era creştin. El a fost un băiat bun, dar cu toate astea el se află acum în iad”. O dilemă care i-a mistuit sufletul, făcându-l să strige în faţa lui Dumenzeu: „Nu înţeleg!”. Iar Dumnezeu i-a răspuns: „Nu e treaba ta. Nu tu ai fost acolo. Nu tu ai creat acea problemă. V-am salvat sufletele. De ce nu mă ascultaţi când vă spun să vă vedeţi de treabă?”

Şi Dumnezeu i-a mai spus: „Vrei să-l vezi pe Satan? Uită-te-n oglindă. Vrei să ştii ce e iadul? Uită-te în jurul tău. Iadul nu există. Aşa că nu văd niciun motiv să le explici oamenilor răi că vor merge în iad. Ei sunt deja în iad. Ei trăiesc deja în iad. Important este să îi scoţi de acolo”.
El conştientizează însă că distanţa dintre noi şi ceilalţi este insurmontabilă, că noi toţi creăm această distanţă atunci când ne judecăm prietenii, când îi privim de sus pe oamenii care cred într-un alt Dumnezeu. Noi creem această distanţă, care de fapt nu există.

Şi Hitler e în Rai

Pastorului asociat Joshua, un tânăr foarte popular pe care Paul l-a adus în biserică, îi vine foarte greu să înţeleagă mesajul predicii lui Paul. Este contrar tuturor credinţelor lor, ale enoriaşilor bisericii. Credinţa că diavolul există, pentru că Biblia spune că există. Joshua crede în iad pentru că aşa scrie în Biblie. „Dumnezeu ne cere un singur lucru: să credem, să credem în el. Doar atât e nevoie pentru a te mântui”.

Luca vorbeşte despre un tărâm al vinovăţiei. Poi nu e vorba despre iad? Isus ne spune despre păcătoşii care vor fi aruncaţi în iad. Dar oare acolo scrie de fapt „iad”? În limba în care a fost scrisă Biblia, nu exista cuvântul „iad”, spune păstorul Paul. Acolo de fapt scria Gheena. Isus s-ar fi referit la ea, o groapă de gunoi a Ierusalimului care a slujit drept loc de incinerare.

Acolo focul ardea încontinuu pentru ca gunoiul să fie distrus. Tot ce se arunca în această groapă era mistuit, transformat în cenuşă. Doar că mulţi traducători ai Bibliei şi-au luat libertatea de a reda cuvântul Gheena prin „iad“. În Timotei se spune: Cred în Dumnezeu cel viu care e salvatorul omenirii, şi mai ales al credincioşilor. Iar Dumnezeu este iubire. Şi Pastorul Paul explică faptul că şi Hitler a ajuns în rai, la fel ca şi tâlharul care a fost răstignit pe cruce, alături de Hristos.

„Eu îmi doresc acel rai pe care mintea mea nu îl poate cuprinde, care e mai complex şi mai bogat decât orice gând venit din creierul meu. Îmi doresc un Dumnezeu care să nu fie ca noi, care să nu fie limitat în gândire, aşa cu suntem noi. Îmi doresc un Dumenzeu nepământean şi… poate inuman.”
Cu toţii suntem de fapt împărţiţi între adepţii lui Paul şi adepţii lui Joshua.

Atribuim cuvintelor sensuri diferite, trecând mesajele prin filtrul propriilor experienţe de viaţă. Iar atunci când vedem lucrurile altfel, când interpretările noastre ies din tiparul principiilor fundamental acceptate, distanţa dintre noi şi ceilalţi creşte, „devine insurmontabilă”. Aşa cum a devenit şi cea dintre Paul şi Joshua, dintre Paul şi sponsori, sau enoriaşi, sau chiar soţie.

Un „ochi” deasupra lumii

Regia spectacolului a fost semnată de Radu Iacoban, care a creat în spaţiul neconvenţional al Sinagogii Sion o bucăţică ruptă din lumea care ne înconjoară, cu angoasele şi dilemele ce de prea multe ori ne despart. Cadrul ales a slujit prefect ideii de lăcaş de cult al Pastorului Paul, doar că efectul de ecou a ştirbit din păcate uneori din claritatea replicilor.

Scenografia și proiecţia video a spectacolului a fost realizată de scenograful Tudor Prodan, care a conceput un „ochi” deasupra amvonului, proiecţiile de pe ecran punctând momentele critice ale pisei. Sound design-ul a fost creat de Aida Šošić, iar light design-ul de către Lucian Moga. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Richard Balint (Pastorul Paul), Adela Lazăr (Elizabeth -soţia), Petre Ghimbășan (Jay – sponsorul), Răzvan Vicoveanu (Joshua – păstorul asociat), Anda Tămășanu (Jenny – enoriaşa).

Atât spectacolul de marţi cât şi cel de miercuri s-au jucat cu casa închisă. Următoarele spectacole vor avea loc în 6 și 7 noiembrie, de la ora 19:30.