BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima premieră a stagiunii la Teatrul Regina Maria: Spectacolul „Tartuffe” se anunţă un succes de casă

Prima premieră a stagiunii la Teatrul Regina Maria: Spectacolul „Tartuffe” se anunţă un succes de casă

De Camelia Bușu
la 14 September 2021 16:54

Prima premieră a stagiunii la Teatrul Regina Maria: Spectacolul „Tartuffe” se anunţă un succes de casă

14 September 2021 16:54
Premiera spectacolului deschide stagiunea 2021/2022 la Teatrul Regina Maria din Oradea.
Scris de Camelia Bușu - Premiera spectacolului deschide stagiunea 2021/2022 la Teatrul Regina Maria din Oradea.

Trimite articolul

X

Prima premieră a stagiunii 2021/2022 la Teatrul Regina Maria este „Tartuffe” de Moliere, în regia lui Vlad Trifaş şi se va juca duminică, 19 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Textele lui Moliere, datorită subiectelor universale pe care le dezvoltă, sunt foarte jucate pe scenele teatrelor din întreaga lume, în diferite chei de interpretare regizorală, cu acelaşi succes şi acum, la mai bine de 300 de ani de la moartea acestuia.

Spectacolul de la Oradea este pus în scenă de tânărul regizor Vlad Trifaş (32 ani). A urmat cursurile Universității Nationale de Artă Teatrală şi Cinematografica I.L. Caragiale din Bucureşti (2009-2012), secția Actorie de teatru și film (la clasa prof. Paul Chiribuţă şi Olga Delia Mateescu), continuate cu un masterat în pedagogie teatrală, în cadrul aceleiași universități (2012-2014). A urmat şi cursurile de regie din cadrul Universităţii de Arte din Târgu-Mureş. Regie face de şase ani, montând spectacole la Bucureşti, Buzău sau Ploieşti.

Vlad Trifaş este la prima colaborare cu Teatrul Regina Maria, „Tartuffe” fiind al 18-lea spectacol al său, aşa cum spune el, „un spectacol al maturităţii”. Pe lângă regie, acesta semnează și adaptarea textului și muzica originală din spectacol. Din echipa de creație fac parte și scenografa Oana Cernea, și light designer-ul Bogdan Gheorghiu. Din distribuție fac parte actorii: Corina Cernea (Doamna Pernelle), Richard Balint (Orgon), Angela Tanko (Elmire), Ciprian Ciuciu (Damis), Mihaela Gherdan (Mariane), Alin Stanciu (Valère), Pavel Sîrghi (Cléante), Răzvan Vicoveanu (Tartuffe), Lucia Rogoz (Dorine), Sebastian Lupu (Domnul Loyal și Andrian Locovei (Laurent). Richard Balint semnează grafica afişelor „Tartuffe”.

[eadvert]

Promovarea tinerilor creatori

Stagiunea teatrului începe cu o nouă echipă de conducere: manager este Daniel Vulcu, Ioana Dragos Gajdó este directorul teatrului, şef Trupa Iosif Vulcan este Victoria Balint iar şef Trupa Arcadia este Andreea Costea.

„În noua formulă a conducerii garantăm că avem un loc important pentru creatorii tineri, în a-i susţine şi în a-i promova. Vlad se regăseşte într-o asemenea postură, şi cred că alegerea acestui text a fost una foarte bună şi oportună în situaţia teatrului nostru şi a Trupei Iosif Vulcan. Trebuie să subliniem faptul că trupa, şi noi ca şi creatori, aveam nevoie de asemenea o asemenea întâlnire cum este acest spectacol, în care toată lumea să fie în acord, în armonie, să mergem pe acelaşi drum. Iar lucrul acesta face foarte mult bine, ştiind cu ce ne-am lovit în lunile din urmă când veştile nu au fost cele mai fericite. Ne-au cam zdruncinat norişorii pe care stăteam, având impresia că nu ne pot atinge unele lucruri ale realităţii nasoale, iar acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri care se întâmplă la Teatrul Regina Maria”, a spus la conferinţa de presă Ioana Dragos Gajdó.

Noul director a amintit că un mare câştig al acestei trupe este faptul că în distribuţia piesei se regăsesc doi premiaţi UNITER, Richard Balint şi Răzvan Vicoveanu, ceea ce nu poate decât să bucure pe orice regizor care vine să lucreze aici, lucru care poate să ridice foarte mult calitatea muncii şi a actului artistic.

Spectacolul este un text clasic reinterpretat, marea dramaturgie găsindu-şi locul în orice teatru şi în orice trupă, spune Victoria Balint. „E un spectacol care şi-a găsit o distribuţie foarte bună. S-a creat o echipă, şi cred că ăsta este meritul lui Vlad că a reuşit să îşi cucerească actorii. Veţi vedea că fiecare actor din distribuţie lucrează ca parte a întregului, toată lumea contribuind, egal, substanţial la realizarea acestui spectacol. Eu mă bucur foarte tare pentru descoperirea Vlad Trifaş. Nu-l cunoşteam, nu auzisem de el, şi chiar e o surpriză plăcută. Mă bucur pentru Oana, pentru că o să vedeţi un decor foarte bun făcut de ea, pentru mine e cel mai bun decor pe care l-a făcut până acum. Asta înseamnă că Oana a crescut foarte mult şi faptul că a rămas scenograful teatrului garantează că avem un om valoros, care în timp şi-a câştigat locul. Publicul se va bucura de un spectacol foarte bun, care se adresează unui grup foarte mare de spectatori. Cu siguranţă va fi un succes de casă, de critică, un specacol care va rămâne în repertoriul teatrului, sunt sigură, foarte mulţi ani”, subliniază şefa Trupei Iosif Vulcan.

Falşi idoli şi vedete de carton

Tartuffe este un text la care Vlad Trifaş se gândeşte de foarte mult timp, un text de care mărturiseşte că s-a apropiat cu oarecare frică pentru că pune o problemă de mare actualitate. Dar cum spunea marele actor Toma Caragiu, e bine să râdem, dar e bine să râdem de prostie, de hoţie… „Textul rămâne actual pentru că pune o problemă care funcţionează. Ştiu că sună ciudat să spui că o problemă funcţionează, dar teatrul este verb. Din păcate avem o problemă funcţională în societatea contemporană şi habotnicia, sau această zugrăvire de lume nouă inexistentă, există în societatea noastră şi vedem cu toţii încotro se îndreaptă masele. Asta apropo de falşi idoli, de vedete de carton şi tot felul de alte lucruri care pot mişca mase întregi, nu doar un singur om, şi cred că este deosebit de periculos să credem şi să nu ne informăm, lucru pe care Tartuffe îl aşează foarte bine în pagină”, spune regizorul.

Vald Trifaş spune despre Trupa Iosif Vulcan că este o trupă excelentă. „Veniţi, vedeţi-i, ajutaţi-i în continuare să existe. Hai să îi ajutăm pe artişti să rămână tot timpul cu mintea şi cu trupul aici, aşa cum am reuştit să mă bucur eu de ei. Pentru acest lucru le mulţumesc, sunt o super echipă care m-a ajutat şi pe mine să înţeleg ce e cu Tartuffe şi cu spectacolul ăsta, de ce vreau să îl fac, pentru că e Tartuffe-ul lor”.

La majoritatea spectacolelor, Vlad Trifaş îşi face singur muzica, şi asta pentru că a făcut muzică înainte de teatru şi uneori, din acest punt de vedere comunică cel mai bine cu el însuşi. „Un muzican din afară de multe ori vrea ca muzica lui să existe şi de sine stătătoare, ori eu consider că muzica unui spectacol aproape că nu ar trebui să existe în afara lui, ea trebuind să fie un sprijin pentru actul artistic total”. În muzica pentru „Tartuffe” spune că a folosit „elemente gotice, pervertite de realitatea cotidiană”.

Un regizor, o echipă

Mihaela Gherdan, care joacă rolul Mariane, fiica lui Orgon, mărturiseşte că perioada de lucru a fost extraordinară. „Vlad este un regizor extrem de talentat, cu o minte ascuţită, extraordinar de inteligent. Invităm orădenii să vină să vadă acest spectacol, să ne vadă pe noi în această postură. Sperăm să mergem cu acest spectacol şi în alte teatre din ţară”.

Sebastian Lupu în rolul Domnul Loyal: „Nu ştim foarte multe lucruri despre acest spectacol, despre cum va fi el ca reprezentaţie. Ceea ce joc eu în spectacol îmi permite să spun lucrul ăsta pentru că, o să vedeţi, sunt şi la propriu şi la figurat un om care observă. Ceea ce se vede este un lucru foarte bine făcut – nu la nivel profesional, că asta se va vedea duminică. Şansele sunt enorme ca să fie un spectacol excepţional. Ceea ce se vede clar este că spectacolul ‘pute’ de prietenie, un lucru pe care nu l-am făcut prezent de foarte mulţi ani. Am auzit de Vlad că face o trupă mişto, şi aşa şi este. Îţi mulţumesc Vlad pentru repetiţii, la fel şi colegilor mei. E pentru prima dată când înţeleg piesa asta. E foarte bine desluşită, foarte bine desfăcută, explicată”.

Răzvan Vicoveanu, care joacă Tartuffe, spune că este un spectacol frumos, un spectacol la care s-a lucrat cu drag. Şi Angela Tanko consideră că au avut parte de o întâlnire extraordinară cu regizorul Vlad Trifaş.” Aş vrea ca acest spectacol să rămână ca ceva important în parcursul său regizoral. Am foarte mare încredere în el, am lucrat extraordinar de bine, e precis, exact, e foarte empatic, spune lucrurile exact când trebuie şi cum trebuie. Felicitări, jos pălăria, şi sper din tot sufletul să mai colaborăm”.

Următoarele reprezentații vor avea loc în 20 septembrie, 6 și 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Biletele s-au pus deja în vânzare la agenția teatrului și online de pe Eventim.ro.

Trimite articolul

X
Taguri:
bilete spectacol tartuffe ,
premiera stagiune trm ,
spectacolul tartuffe ,
teatrul regina maria
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Accident pe Bulevardul Dacia din Oradea: un pieton a fost acroșat de o mașină
    Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de marți, 23 decembrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    În prag de sărbători, pompierii au devenit „ajutoarele Moșului” pentru zeci de bihoreni
    În această perioadă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au desfășurat, pe lângă misiunile operative, și altfel de misiuni de protejare a comunității, fiind alături de zeci de bihoreni, prin daruri, sprijin material și susținere sufletească, în cadrul celor 12 acțiuni caritabile derulate în întreg județul.

    Bihon Decese

    Decese 23 decembrie

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    FC Bihor

    17 etape cu FC Bihor Oradea. Bornele drumului de la evitarea retrogradării spre podiumul Ligii a II-a
    În etapele susținute în 2025 în Liga 2, FC Bihor Oradea a adunat 35 de puncte, o medie de 2,05 puncte pe meci, bilanț cu care ocupă un onorant loc 3.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    FOTO-VIDEO
    Mălina, tânăra de 27 de ani care a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea, a fost înmormântată
    Tânăra a fost condusă pe ultimul drum în dimineața zilei de marți, 23 decembrie.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Calitate la dozator: detergent vrac, produs local – Oradea spune „da” unui viitor mai curat cu LaBidon!
    În Oradea, obiceiurile de cumpărare se schimbă vizibil – și în bine.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.